Presedintele PSD, Mircea Geoana, recunoaste existenta a doua tabere economice in filiala condusa de Ion Solcanu. Oamenii de afaceri social-democrati sint prinsi pe picior gresit de sinceritatea lui Geoana, dar isi contrazic seful. Chiar daca n-a dat nume, este clar ca Geoana s-a referit la gruparile Solcanu si Nichita.

De altfel, cei trei au avut o discutie taioasa, cu cartile pe masa, intr-o intilnire de taina. Prezent simbata la Iasi pentru a limpezi apele in filiala condusa de Ion Solcanu si Gheorghe Nichita, Mircea Geoana nu a stat prea mult pe ginduri inainte de a recunoaste existenta a doua tabere in PSD Iasi. „In momentul actual sint doua tabere economice si fiecare isi foloseste munitia.

Dar acest lucru nu duce la disensiuni politice in cadrul filialei. Vizita mea la Iasi a contribuit la clarificarea lucrurilor din PSD Iasi", a declarat Mircea Geoana in cadrul conferintei de presa ce a urmat lucrarilor Consiliului Judetean al organizatiei iesene.

De altfel, potrivit unor surse din partid, vineri seara, Mircea Geoana s-a intilnit cu Ion Solcanu si Gheorghe Nichita, in incercarea de a limpezi lucrurile. Aceleasi surse afirma ca discutiile au fost tensionate si s-au desfasurat cu cartile pe masa.

Totusi, dorinta de transparenta a liderului de la Bucuresti i-a lasat descoperiti pe pesedistii ieseni. Practic, declaratiile lui Geoana scot la lumina duplicitatea liderilor PSD Iasi si confirma existenta unor aripi in filiala.

In toate declaratiile anterioare, atit senatorul Ion Solcanu, cit si primarul Gheorghe Nichita au negat cu vehementa existenta oricaror tabere in filiala pe care o conduc. Aceasta chiar si in ciuda pozitiilor publice contradictorii pe care ei le-au abordat in privinta realizarii unor proiecte importante pentru Iasi.

Geoana da semnalul ca merge pe mina lui Nichita

„Semnul de unitate si forta" pe care Geoana spune ca a vrut sa-l transmita de la Iasi, are la baza o serie de promisiuni impartite cu darnicie in stinga si in dreapta. In primul rind el i-a promis senatorului Ion Solcanu ca nimeni nu ii va lua locul in fruntea filialei, putind „sa-si duca mandatul pina la capat".

Apoi, l-a asigurat pe Gheorghe Nichita ca il va astepta o cariera stralucita in PSD si i-a plins pe umar ca nu a ajuns vicepresedinte al partidului la Congresul de anul trecut. Mai mult, mimind increderea ca la viitoarele alegeri PSD-ul va ajunge la guvernare, presedintele acestui partid le-a promis pesedistilor ieseni ca „un important ministru economic va veni de aici".

El a concluzionat parafrazind un cunoscut dicton ca „este loc pentru toata lumea in PSD".

Oamenii de afaceri din PSD isi contrazic seful

Insa, daca ar fi sa dam crezare celor declarate de importanti oameni de afaceri cu carnet albastru, atunci Geoana nu prea stie ce se intimpla in filiala de care este raspunzator (pe linga cele din Bucuresti si Timisoara) ca membru al Delegatiei Permanente. Adrian Iurcan, consilier judetean PSD, sustine ca afirmatia existentei tabelor economice de care vorbeste Geoana nu se sustine.

„Nu am nici un fel de argument sa spun ca in momentul actual exista una, doua sau mai multe tabere economice in PSD Iasi", puncteaza Iurcan. Pe aceeasi linie se situiaza si Gabriel Surdu, administratorul mai multor firme de constructii. „Nu cunosc sa fi aparut astfel de tabere in partid. Oricum, nu fac parte din nici o tabara. pentru ca eu imi fac afacerile pe cont propriu, fara nici un fel de sprijin de la partid", sustine Surdu. Dragos Rinca, director la SC 3 Stars International SA Hirlau, o face si el pe nestiutorul. „Nu cunosc la ce se referea domnul Geoana. Eu sint independent in cadrul PSD, nu fac parte din nici o tabara", spune Rinca.

Parind, mult mai informat in privinta celor care se intimpla in filiala decit cei trei oameni de afaceri amintiti, Doru Tompea, presedintele organizatiei municipale a PSD, recunoaste ca Geoana nu putea sa se insele. „S-ar putea ca domnul presedinte Geoana sa se fi referit la interesele divergente care au aparut in jurul unor proiecte publice cum este, de exemplu, Palas", afirma Tompea.

Vijelia racolarilor ii enerveaza pe pesedisti

Pe de alta parte, Mircea Geoana nu a ratat simbata ocazia de a acuza partidele din Alianta D.A. ca „santajeaza, intimideaza si racoleaza" primarii alesi pe listele PSD. El i-a avertizat pe liberali si democrati ca acest mod de actiune se va intoarce impotriva lor si le-a transmis fostilor sai colegi de partid care au migrat politic ca nu vor mai fi primiti in PSD.

„Cine pune saminta scandalui in brazda, va culege vijelie", s-a exprimat metaforic Mircea Geoana, uitind ca practica racolarilor a fost la mare cinste si in epoca Nastase. Chiar daca liderii locali ai PSD Iasi spun ca nu au facut inca o analiza si centralizare a datelor in ceea ce-i priveste pe alesii locali PSD trecuti la Alianta, situatia pare a fi scapata de sub control.

Potrivit informatiilor furnizate de reprezentantii ai Aliantei de la Iasi, nu mai putin de 37 de primari si viceprimari au facut pasul la dreapta (17 la PNL si 20 la PD).

Geoana ataca dur Alianta, Fenechiu reactioneaza pe masura

Simtind ca PSD-ul ar putea pierde suprematia in judetul si municipiul Iasi, Geoana a iesit la atac cu artileria grea.

El i-a acuzat pe liderii locali ai Aliantei ca nu se intereseaza de rezolvarea problemelor orasului pentru ca acesta este condus de un social-democrat si pe guvernanti ca dirijeaza fonduri publice cu precadere spre orasele si judetele conduse de portocalii, izolindu-le pe cele conduse de social-democrati.

„Iasul care este unul dintre cele mai mari orase ale tarii a primit de doua ori mai putine subventii la caldura decit un oras cum este Oradea", sustine liderul PSD. In replica, liberalii ieseni il invita pe Geoana sa-si faca lectiile inainte de a lansa acuze.

„L-as intreba pe domnul Geoana cum isi explica impartialitatea Guvernului atunci cind a hotarit alocarea de milioane de euro pentru marile proiecte ale Iasului? De un an de zile recuperam efectele nepasarii fostei guvernari si a numerosilor pesedisti ieseni care s-au perindat prin Parlamentul Romaniei fara sa faca ceva concret", a declarat Relu Fenechiu, presedintele PNL Iasi.