Pentru prima data de la alegerile locale, PSD a reusit sa stranga un numar dublu de voturi fata de numarul consilierilor social-democrati, pentru a se opune unui proiect initiat de presedintele Consiliului Judetean Alba, Ion Dumitrel (PD).

Acesta prevede ca fondul de rulment al CJ, constituit la 31 decembrie 2005, sa fie folosit pentru achizitionarea a trei imobile destinate unor activitati culturale.

Este vorba despre un sediu al Uniunii Scriitorilor din judet, o reprezentanta oficiala a landului Brandemburg in Alba si un sediu al Asociatiei "Alba-Manche Impreuna". Reprezentantii PSD s-au opus, inca, de la inceput, prin vocea fostului presedinte al institutiei, Eugen Popa. El a spus ca nu este nevoie de aceste sedii.

Cand s-a supus la vot, proiectul a obtinut 17 voturi pentru si 13 impotriva. Desi proiectul sau a trecut, presedintele Ion Dumitrel nu si-a putut masca nemultumirea fata de cei care "se ascund" in spatele votului secret. Dupa ce le-a multumit celor care au votat pentru proiect, el i-a criticat pe ceilalti, pe care i-a acuzat ca vor sa mentina judetul "rupt de lume" si fara viata culturala.

Numarul voturilor impotriva era egal cu cel al consilierilor PSD (plus un consilier independent ostil conducerii CJ) si PNL aflati in sala, ceea l-a nemultumit vizibil pe Dumitrel. Mai tarziu, in cadrul sedintei, votul a fost reluat pentru ca pe lista de prezente figurau doar 29 de consilieri, pe cand aparatul de vot arata 30 de optiuni. La reluare, PSD a obtinut numai opt voturi contra proiectului.

De altfel, social-democratii au incercat in repetate randuri sa isi faca simtita prezenta prin fostul prese-dinte al CJ, Eugen Popa, si prin fostul vicepresedinte al institutiei, Ioan Florea.

Primul a citit de pe o hartie o serie de critici la adresa lui Ion Dumitrel, pe care, de altfel, seful sau, presedintele filialei PSD, Ioan Rus, le mai enuntase in urma cu aproximativ doua saptamani, in timpul unei conferinte de presa.

"Dumitrel isi jigneste colegii de Alianta, cum este domnul Teodor Atanasiu (ministrul Apararii si presedinte al filialei Alba a PNL - n.r.) despre care spune ca este un mincinos, fapt care este adevarat", a afirmat Popa, starnind hohote de ras pana si printre colegii sai. Acesta a continuat sa vorbeasca, desi in sala zgomotul de fond ii acoperea vocea.