Liviu Zaharie, fost colonel de Securitate din Zalau, a fost arestat pentru ca a luat mita suma de 13 milioane de lei.

In prezent lichidator judiciar, Liviu Zaharie a fost prins in flagrant de catre procurorii de la DNA Cluj, dupa ce a cerut mita de la un patron din Zalau pentru a intocmi rapoarte favorabile in cazul unei societati aflate in dizolvare.

Cazul a fost transferat la Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj, in aria de influenta a lui Viorel Stanca, liderul PD Salaj, suspectat ca ar fi colaborat cu Securitatea.

Liviu Zaharie, fost colonel in cadrul Securitatii Salaj, iar dupa Revolutie in cadrul Serviciului Roman de Informatii - Directia de Antiterorism, a fost prins in flagrant de catre procurorii de la DNA Cluj pentru luare de mita.

Zaharie a pretins 13 milioane de lei vechi de la Aurel Gaidos, un om de afaceri din Zalau, pentru a intocmi rapoarte favorabile in cazul unei societati aflate in faza de dizolvare. Fostul securist a fost numit administrator judiciar la firma ploiesteana Micromega Trade Impex SRL, societate care apartinea salajeanului Aurel Gaidos.

Acesta a cumparat Micromega Trade Impex SRL cu tot cu datoriile pe care societatea le avea catre Societatea Nationala a Tutunului Romanesc, datorii in valoare de 33 miliarde de lei. Aurel Gaidos sustine ca nu stia, in momentul achizitionarii, ca firma inregistreaza datorii atat de mari la buget.

Din cauza datoriilor cumulate, patronul nu a mai inregistrat societatea la Registrul de Comert Salaj. Firma a continuat sa mearga in pierdere, ajungand intr-un final in prag de faliment.

Un raport de milioane

In septembrie 2005, Liviu Zaharie a fost desemnat de catre Tribunalul Salaj ca administrator judiciar la Micromega Trade Impex SRL.

In aceasta calitate, Zaharie trebuia sa conceapa mai multe ipoteze de redresare financiara a firmei lui Gaidos, propuneri care ar fi urmat sa fie prezentate judecatorului sindic, singurul in masura sa ia o decizie. Pentru aceasta activitate, Zaharie era platit cu 16 milioane de lei vechi, plus TVA.

Cu toate ca primea lunar aceasta suma, Liviu Zaharie nu l-a contactat pe proprietarul firmei, Aurel Gaidos, timp de noua luni.

Omul de afaceri salajean sustine ca, in cele noua luni, fostul securist si actualul administrator judiciar nu a elaborat nici macar un singur proiect despre posibilele mecanisme de redresare a societatii in cauza.

Abia in primavara acestui an, Zaharie a hotarat ca este momentul propice pentru a-l cauta pe Gaidos si pentru a incerca sa obtina si alte avantaje banesti in schimbul experientei sale ca administrator judiciar.

In denuntul facut de catre omul de afaceri Aurel Gaidos se sustine ca fostul colonel in Securitatea Salaj i-a pretins acestuia suma de opt milioane de lei, pentru a scrie un raport favorabil.

“Cred ca ii scapa...”

Gaidos a intrat in acest joc ilicit, insa nu inainte de a sesiza organele abilitate despre aceasta incercare de mituire. In prima faza, actiunea de organizare a flagrantului a fost coordonata de catre procurorii de la Departamentul National Anticoruptie Cluj, deoarece lichidatorii judiciari pot fi anchetati doar de catre magistratii anticoruptie.

Discutia finala dintre Zaharie si Gaidos s-a purtat la o pensiune din municipiul Zalau. Vreme de o ora, Zaharie si Gaidos au pus la cale planul de “redresare” a firmei Micromega Trade Impex SRL. Intreaga discutie a fost filmata si inregistrata de procurorii de la DNA Cluj. La flagrant a participat chiar procurorul Crin Bologa, seful DNA Cluj.

“Oare oi scapa?”, l-a intrebat la un moment dat Gaidos pe fostul ofiter de informatii. “Cred ca ii scapa”, i-a raspuns ex-Securistul Zaharie. Cu toate ca initial planurile de “redresare” a societatii il costau pe Aurel Gaidos opt milioane de lei vechi, in timpul discutiei pretul a mai crescut cu inca cinci.

In total, lichidatorul a cerut 13 milioane de lei. Procurorii DNA au intervenit in timpul tranzactiei si l-au arestat pe Liviu Zaharie pentru luare de mita. Administratorul judiciar a fost adus si retinut la Cluj. Dupa flagrant, Liviu Zaharie a negat ca a luat cei 13 milioane pentru a intocmi rapoarte favorabile firmei lui Gaidos.

El a sustinut ca intreaga operatiune a procurorilor DNA este o confuzie si ca el nu a mintit niciodata in rapoartele inaintate instantei.

Mai bine securist, decat lichidator

Parchetul Tribunalului Salaj a emis in 7 iunie 2006 o ordonanta de retinere pe 29 de zile pe numele lui Liviu Zaharie, iar acesta a fost arestat in 8 iunie. Fostul securist a facut imediat recurs la Curtea de Apel Cluj impotriva incheierii penale nr.22/C din 8 iunie 2006 a Tribunalului Salaj, pe care a casat-o in intregime.

In data de 14 iunie, instanta a admis recursul declarat de Zaharie, aflat in arestul Inspectoratului de Politie Judetean Salaj. Curtea de Apel Cluj a rejudecat cazul si a respins propunerea formulata de Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj privind arestarea preventiva a lui Zaharie.

Instanta a dispus punerea de indata in libertate a lichidatorului, decizia fiind definitiva. Judecatorul Claudia Ilies, putatorul de cuvant al Curtii de Apel Cluj, a declarat ca din probele administrate pana la data recursului nu a rezultat faptul ca Zaharie ar prezenta vreun pericol concret pentru ordinea publica.

In plus, un alt motiv invocat de catre instanta in decizia luata, cea de eliberare din arest a lichidatorului, a fost faptul ca “suma primita de inculpat de la denuntator este modica”.

Ulterior, deoarece Liviu Zaharie nu fusese desemnat lichidator la firma lui Gaidos, ci doar administrator judiciar, cazul a fost preluat de catre procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Salaj.

Gaidos sustine ca Liviu Zaharie, colonel de securitate in rezerva, a fost aparat de tentaculele lungi ale fostului sau coleg de serviciu Viorel Stanca. Stanca este in prezent presedintele Partidului Democrat Salaj si una dintre persoanele extrem de influente atat in judet, cat si in partidul din care face parte.

Stanca a sponsorizat campania electorala a PD-ului cu sume importante de bani si a devenit astfel unul din personajele pe care putine institutii de stat au curajul sa-l contrazica.

Zaharia are “mijloacele lui”

Procurorul care s-a ocupat de acest caz, Rodica Vaida Pece, este si purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Salaj. Ea a ezitat initial sa ne ofere telefonic sau prin fax informatii legate de cazul lui Liviu Zaharie.

Motivul invocat de aceasta a fost teama de unele tertipuri pe care Zaharie se pare ca a mai incercat sa le foloseasca pentru a sfida justitia salajeana. Rodica Vaida a afirmat ca cercetarile la cazul Zaharie sunt in curs de finalizare. Luarea de mita este prevazuta de art.254 din Codul Penal, care stipuleaza ca daca fapta a fost savarsita de catre un functionar cu atributii de control, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi. Se pare totusi ca acest paragraf nu se aplica si administratorului judiciar.

Contactat telefonic, Liviu Zaharie a declarat reporterilor BZA& “Curtea de Apel Cluj m-a pus in libertate imediat. Cred ca va urma solutia neinceperii urmaririi penale”. Ca un adevarat securist, Liviu Zaharie nu vrea sa se lase foarte usor prins.

El a fortat nota si a inaintat o plangere penala impotriva lui Aurel Gaidos, sustinand ca acesta i-ar fi pus intrebari tendentiose in timpul flagrantului. Zaharie a invatat inca din timpul comunismului ca cea mai buna aparare este atacul.

In judetul Salaj circula informatii ca fostul colonel de Securitate Zaharie ar fi fost implicat, inainte de 1989, intr-un alt caz penal, legat de o actiune violenta impotriva unui taran din comuna Agris.

Cu siguranta la CNSAS nu vor aparea urme scrise in dosarul de urmarire in cauza cu referire la “scatoalcele” care ar fi fost incasate de localnic. Tot telefonic, Liviu Zaharia a infirmat faptul ca l-ar fi batut pe taran& “Vai de mine, dar nici nu faceam deplasari in teren pe atunci.

N-am apelat niciodata la forta fizica. Am incercat mereu sa-mi folosesc intelectul”, a mai declarat lichidatorul. Intelect care, in incheierea apelului telefonic, i-a soptit fostului securist sa-i atentioneze pe reporterii BZA sa nu scrie despre acest subiect, deoarece are si el “mijloacele lui”.

Art. 254 din Codul Penal

Fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, in scopul de a indeplini, a nu indeplini, ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.

Fapta prevazuta in alin. 1, daca a fost savarsita de un functionar cu atributii de control, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.