Dupa ce in primavara si in vara a provocat inundatii, Dunarea da din nou motive de ingrijorare autoritatilor. Numai ca de data aceasta, pricina este debitul prea scazut.

Productia de energie electrica a hidrocentralelor Portile de Fier I si II a scazut la doua treimi din nivelul obisnuit. In prezent, cele doua hidrocentrale produc doar 16.000 de megawati-ora.

Cauza este debitul fluviului, de doar 3.700 de metri cubi pe secunda. Ca sa functioneze la intreaga lor capacitate, turbinele ar fi avut nevoie de un debit situat intre 6.000 si 8.000 de metri cubi pe secunda.

Daca scaderea debitului fluviului va continua, exista riscul ca cele doua hidrocentrale sa realizeze impreuna mai putin de 10.000 de megawati-ora, lucru ce ar putea determina importuri de energie electrica, pana la o noua crestere a cotelor Dunarii.