Drama strigatoare la cer - INCHISOAREA “MILLENIUM”

Mergand anevoios printre alti locuitori ai orasului, vedem zi de zi batrani uscativi pe a caror fete brazdate se vede trecerea timpului. Purtand suferinta acelor ani lipsiti de toate cele, plini doar de munca grea, suferinta si zbateri pentru copii lor.

Pe acei copii, deveniti oameni maturi intre timp, noi, generatia tanara, i-am uitat \n cate un cotlon, lasandu-i si acum, la varsta batranetii, sa se confrunte cu vitregiile vietii si cu lipsurile.

In timp ce trec pe langa super si hipermarketurile pline cu toate bunatatile posibile, prea scumpe si pentru noi, daramite pentru ei, \i putem vedea, cu amaraciune in suflet, cum isi numara maruntisul, pentru a-si cumpara o paine.

O paine care le serveste drept mic dejun, pranz si cina. Condamnati la singuratate si la saracie, acesti batrani uitati de cei carora le-au dat viata si le-au ghidat primii pasi spre un trai cel putin decent, se chinuie sa traiasca macar in liniste. Deseori, la fel ca si \n cazul de fata, aceasta liniste este perturbata. Perturbata, calcata \n picioare, distrusa cu forta.

Realitatea trista la care sunt condamnati pur si simplu cativa batrani care locuiesc deasupra Restaurantului si Cramei „Millenium” din Centrul Istoric al urbei noastre, \l aflati \n randurile de mai jos.

Randuri \ngreunate de niste drame care se petrec \n timp ce unii chefuiesc cu un etaj mai jos, randuri udate de lacrimile unor batrani care cer foarte putin, extraordinar de putin si de necostisitor: LINISTE.

Cerand aceasta biata liniste pe care si-au castigat-o muncind o viata \ntreaga, primesc \n schimb mai multe greutati. Li se \ngradeste accesul catre lume printr-un zid ridicat ILEGAL de catre proprietara acestui complex denumit la fel ca si Centrul, „Millenium”. Li se interzice sa treaca prin curtea comuna, desi au tot dreptul, pe baza faptului ca patroana este deranjata de...

fetele lor. Platesc sume enorme pentru apa pe care o consuma nu ei, ci societatea cu care sunt pe acelasi contor. In loc sa fie \ntrebati daca au nevoie de ajutor, li se fac zile grele. Urmeaza povestea rupta din realitatea groaznica prin care trec acesti batrani. si asta se \n \ntampla \n zilele noastre, \ntr-o Baia Mare cu pretentii de metropola, \n prag de integrare.

Calvarul celor cateva familii care locuiesc deasupra Cramei si Restaurantului „Millenium” a \nceput \n urma cu aproximativ doi ani. Nu consemnam acum datele pe care le stiati deja, cum s-a ajuns sa se construiasca restaurantul si crama. Vom reveni cu aceste date \n curand.

In presa au aparut articole despre licitatia mai putin sau mai mult corecta, despre banii, despre sumele enorme care s-au investit \n acel local, despre absolut tot, mai putin de acea drama care se \ntampla \n spatele a ceea ce se numeste pompos Restaurantul si Crama „Millenium”.

Nimeni nu a auzit strigatul de ajutor al celor cateva familii care sunt terorizate de aproape doi ani de cei care detin localul. L-am auzit noi si ne-am hotarat sa intervenim. Nu ne vom opri doar la a va prezenta drama. Vom merge mai departe, indiferent ce piedici ni se vor pune pe drum.

Vrem sa le aducem aminte acelora care se afla implicati \n aceasta poveste, ca \n cativa ani vor ajunge si ei niste batranei, probabil soarta lor va fi aceiasi. Nu speram sa fie, dar ar merita. Abia atunci vor \ntelege ce \nseamna sa fii batran si lipsit de aparare.

Paralizat si condamnat sa nu mai iasa din casa

Poate cel mai grav caz dintre toate cazurile locatarilor care locuiesc deasupra restaurantului, este cel al familiei Pop.

Theodor Pop a paralizat in urma cu doi ani - culmea, chiar \n perioada cand au \nceput problemele cu cei de la restaurant - \ntre timp si-a mai revenit putin.

Dar, totusi, nu poate iesi din casa. Nu pentru ca nu i-ar face bine o plimbare, ci pentru ca nu are pe unde!

Casa scarilor a fost zidita, singura cale de acces in exterior fiind acum scara de incendiu, cateva trepte de lemn, cam subrede si alea, loc pe unde Theodor Pop nu are nici o sansa sa coboare.

“Nu se poate cobora. Sunt foarte abrupte scarile astea de lemn. Celelalte scari, pe unde am coborat de cand stau aici, de peste 47 de ani si care sunt mai putin abrupte si foarte rezistente au fost zidite \n urma cu doi ani.

Am rugat-o pe doamna patroana sa vina sa stea de vorba cu noi, dar nu vrea. Sotia mea are ambele picioare rupte, iese cu greu o data pe luna din casa, ca sa cumpere una alta, dar iarna nu mai poate nici ea.

Scarile care acum sunt zidite, au fost construite odata cu casa. Le-am folosit zeci de ani, dar acum le-au zidit. Nu mai putem iesi” ne-a spus cu lacrimi \n ochi Theodor Pop.

Dupa ce a fost zidita scara de acces, locatarii au solicitat interventia pompierilor, care la randul lor au spus ca locatarii nu pot circula pe scara de incendiu. Se pare ca nici cuvantul acestora nu a fost luat \n considerare de maharii de jos, plini de pile si bani.

Isi sacrifica viata pentru sotul ei

Doamna Pop locuieste in acel apartament inca de cand s-a casatorit cu domnul Theodor, adica \n urma cu 47 de ani. Au trait linistiti si fara grija vecinilor pana \n urma cu doi ani, cand a \nceput calvarul.

Fiind bolnava, avand ambele picioare rupte, se misca greu de tot. Pe langa acest lucru s-a mai ales si cu mana rupta.

Sambata trecuta i s-a facut rau, a chemat medicul, acesta i-a recomandat sa se interneze la spital, deoarece necesita tratament.

Nu a putut insa sa il lase pe sotul ei singur, deoarece acesta nu se descurca fara ajutorul ei. Acesta nu are nici macar posibilitatea de a iesi din casa pentru a-si putea cumpara una alta, ca de gatit, spalat nu se pune problema, avand in vederea paralizia acestuia.

“Sotia mea este foarte bolnava. Au vrut sa o interneze, dar nu a dorit sa ma lase singur. Cum sa ma descurc daca sunt paralizat si nu pot iesi nici macar din casa? S-a sacrificat ca sa ma ajute” ne-a declarat Theodor Pop.

Cu peretii crapati si nervii la pamant, batranii asteapta sa fie mutati \n alta parte

Peretii apartamentelor de la etajul superior al cladirii sunt crapati si plini de igrasie. Motivul pe care \l invoca proprietarii este faptul ca aceste crapaturi au aparut \n momentul \n care s-au spart peretii de baza al parterului, parter in care functioneaza \n acest moment crama.

In loc sa fie ajutati ca sa faca anumite reparatii, batranii sunt acuzati de catre proprietara ca se fac chiar ei vinovati de crapaturi.

“Pentru ca au spart peretii de sustinere, noua ni se crapa peretii la camere. Dar doamna spune ca, de fapt, noi suntem vinovati pentru aceste crapaturi, pentru ca nu am fi zugravit de 20 de ani.

Dar, va dati seama ca nu are nici o legatura. Daca ar fi avut, ni s-ar fi crapat mai demult, nu acum doi ani” ne-a povestit cu tristete doamna Pop.

Chiar daca au locuit o viata intreaga in acel apartament, sotii Pop asteapta ca noul proprietar al cladirii sa \i mute \n alta parte. “Stam aici de 47 de ani dar acum va trebui sa ne mutam.

Noul proprietar al cui este cladirea, cedata recent de la Primarie, a zis ca la anul o sa ne mute \n alta parte. Asteptam acum sa vedem, ca asa nu mai putem trai!” ne-a mai spus doamna Pop.

Desi cara apa cu galeata de la vecini, factura la apa este de 500.000 de lei vechi

Un alt caz asemanator cu cel al sotilor Pop este cel al Floricai Sike, o batranica ce este nevoita sa \si care apa de la vecini, deoarece apa nu curge la robinetul ei.

Chiar si asa, factura pe care trebuie sa o achite in acesta luna este de 537.000 de lei vechi. Incredibil, dar adevarat!

“De 50 de ani stau aici. Suntem trei pe aceeasi conducta, iar eu am de platit 537.000 de lei, cu toate ca nu folosesc apa.

Ma duc la vecini si imi aduc. Nici nu pot sa fac baie, pentru ca am piciorul rupt si nu ma descurc singura, totusi platesc sume enorme” ne-a precizat Florica Sike.

Tot ea ne-a spus ca cei care au zidit accesul la scara, nu au primit aprobare de la comitetul de monumente istorice. stim si noi, stiu si reprezentantii primariei, dar nimeni nu pare a fi deranjat de aceasta “mica” ilegalitate care cauzeaza asa de mari probleme locatarilor!

Chef pana la 3 dimineata, nervi si nesomn pentru locatari

Pe langa pereti crapati, accesul ingradit la scara si celelalte griji pe care le au proprietarii, se adauga si faptul ca sunt terorizati cu muzica data la maxim la crama, pana in jurul orei trei dimineata.

“Sotia mea nu poate dormi, isi pune vata in urechi, se chinuie, dar nu poate dormi de muzica care merge tare jos si pana pe la trei noaptea.

Eu mai dorm cate putin, pentru ca de cand am paralizat nu mai aud decat foarte greu, dar ea saraca se chinuie doar” ne-a declarat Theodor Pop.

Chiar daca exista o Hotarare de Consiliu Local prin care se interzice clar ca dupa ora 22.00 sa fie perturbata linistea publica cu muzica data la maxim, se pare ca celor de la Crama - Restaurant „Millenium” nu le prea pasa. stiu ei de ce nu le pasa! Este penibil, trist si groaznic ca nici macar noaptea nu \i lasa pe batrani sa doarma \n liniste.

Faradelegi la lumina zilei si un viitor sumbru

Ce se va \ntampla cu acesti locatari? Patru familii, cativa batrani care \si pun aceeasi \ntrebare zi de zi. “Ce se va \ntampla cu noi?”

In urma cu sute de ani, batranii erau foarte respectati si li se aduceau elogii. Azi, ei sunt priviti ca un rau de care trebuie sa scapam.

In loc de elogii, li se arunca doar cuvinte de rau. Stramosii nostrii cereau adesea sfatul batranilor atunci cand trebuiau sa ia o decizie importanta. Acum batranii sunt uitati.

Ne integram intr-o Europa unde ne potrivim... In majoritatea tarilor, la fel ca si \n Romania, batranii sunt desconsiderati, neglijati si brutalizati. Dupa o viata \ntreaga de munca in conditii grele, batranii sunt agresati, atat fizic cat si ales psihic, de catre cei care ar trebui sa \i ocroteasca si sa le ofere liniste si siguranta.

In majoritatea cazurilor rasplata autoritatilor - pentru anii grei de munca - este o pensie amarata, insuficienta pentru a acoperi facturile si medicamentele. Ce sa mai vorbim de hrana!

Alimentatia batranilor ar trebui sa fie una bogata, sanatoasa, care sa contina lactate, fructe si alte alimente care sa aiba vitaminele si calciul necesar organismului.

Batranii trec peste aceste lipsuri pe care le suporta, dar nu pot trece peste atitudinea lipsita de omenie a celor din jurul lor.

Batranii uitati se chinuie sa isi traiasca demn farama de viata care le-a mai ramas, care le mai este \ngaduita. Pentru unii \nsa, nefiinta este singurul lucru pe care il mai asteapta.

Pentru unii din locatari, fericirea inseamna cand vine o ruda sau chiar si un necunoscut si le asculta pasul. Pentru foarte multi \nsa, acest lucru se \ntampla o singura data intr-un an.

De cele mai multe ori mor uitati, abandonati intr-un apartament din care nici macar nu pot iesi sa spuna cuiva ca se simt rau!

Se vorbeste din ce in ce mai putin despre batrani, de parca nici nu ar mai exista. Cu totii ar trebui sa ne \ntrebam ce se va \ntampla cu noi cand vom ajunge batrani?

Oare o sa ne convina noua cand vom ajunge ca si ei, iar cei din jurul nostru sa se poarte cu noi asa cum ne purtam noi cu ei?

Este o intrebare la care ar trebui sa raspunda in special doamna Carmen Pop, cica una dintre proprietarele Restaurantului si Cramei „Millenium”, primarul orasului, Cristian Anghel si altii care... ne conduc cu indiferenta destinele!