Politicienii din judetul Hunedoara, care au ocupat functii importante dupa alegerile din 2004, au avut grija si de rudele lor apropiate. Actualii politicieni de vaza din judet nu i-au uitat pe apropiatii lor, ce au ajuns in posturi bune.

Sotia ministrului PD al Muncii si Solidaritatii Sociale, Gheorghe Barbu, era purtator de cuvant al Agentiei Judetene de Ocupare si Formare Profesionala Hunedoara. Cu sotul ministru, Angela Barbu a vrut si a obtinut mai mult. Asa ca din functionar la AJOFM a acces in functia de director in cadrul ministerului condus de sotul sau.

Informatia a fost facuta publica de consilierul judetean Costel Avram, in cadrul unei conferinte de presa. Acesta a afirmat ca, pe langa postul important, sotia ministrului Muncii s-a ales si cu un salariu pe masura postului ocupat, aproape egal cu cel al ministrului.

Gheorghe Barbu nu este singurul politician aflat intr-o functie importanta ale carui rude au urcat pe scara ierarhica. Astfel, nepoata presedintelui PNL al Consiliului Judetean Hunedoara, Mircea Ioan Molot, Camelia Manole, se ocupa de Unitatea de Reproductie si Ameliorare in Zootehnie din cadrul Directiei Agricole.

In aceasta functie, ea a ajuns - intamplator sau nu - dupa ce Molot a fost ales presedinte al CJ.

Si primarul municipiului Deva se poate lauda cu neamuri in functii-cheie si, de fapt, este cel mai “bogat” la acest capitol. De exemplu, Elena Badescu, verisoara din partea sotiei lui Muntean, ocupa functia de director executiv al Agentiei pentru Protectia Mediului.

Un alt exemplu il constituie sotul surorii lui Mircia Muntean, Claudiu Simionescu, care a ajuns director adjunct al SC “Calor” SA Deva.

Situatia in judetul Hunedoara nu este noua, iar pe timpul guvernarii PSD era o adevarata moda aducerea rudelor apropiate in posturi importante. Cel mai elocvent exemplu este constituit de fostul presedinte al CJ, Mihail Rudeanu, care si-a pus fratele, pe Ioan Octavian Rudeanu, director la Directia pentru Cultura si Culte din cadrul CJ.