Am ramas cu o imagine ce tine mai degraba de comunismul nebun al anilor ’50. Boierii romani, industriasii abia ridicati din colbul civilizatiei rurale, calatoreau cu bou-vagonul in trenuri de marfa spre o destinatie necunoscuta. Floarea fragilului capitalism romanesc calatorea spre nicaieri cu spaima de moarte in ochi.
La Braila, in gara de marfuri au fost debarcati sub amenintarea patului de pusca, goi, cu acelasi „stimulent” urcati in camioane si dusi, dusi prin cimpul cenusiu, noroios, pe drumuri de tara pe care, la balti mai adinci, tot ei deveneau caii putere ai nenorocitului si rablagitului de camion. Dupa ceasuri de ratacire s-au trezit opriti de un gradat, aflat in cabina primei masini. Toata lumea coboara.
Linga el, o cata cu pistol pe soldul fustei, cu listele ce continau boieri din Craiova, mosieri din Jimbolia, nemti instariti de prin Banat, fosti functionari ai Comisiei Europene a Dunarii, ramasi dupa pensionare la Orsova, avocati instariti de provincie, judecatori de curte, proprietari de fabrici de incaltaminte, panura, pinza de bumbac, toti folositi pe mai nimic pentru efectele militare ale
Romaniei, acum debarcati sint, ca oile, cu un jos, jos si gura si atentie la mine. Aici e numarul 1, si cata cu pistol si cu liste a ciriit, familia Schwartz din Resita. Sinteti numarul 1.
Bornemisza din Timisoara, voi banditilor, sinteti numarul 2 si infigea cite o creanga la fiecare numar ce simboliza casa si pe masura ce sirul se lungea prin cimp, alcatuiau o strada spre moarte sigura, pe care aveau sa se curete doar cei mai slabi, ceilalti, majoritatea, spre surprinderea tuturor, urmind sa supravietuiasca, sa implineasca localitatea, intii un sir de colibe nenoricite, apoi un
sat pricajit, mai tirziu comuna si, inainte de executia lui Ceausescu, la un pas de a fi declarat oras al Republicii Socialiste Romania! Asa s-a instalat comunismul.
Capitalismul s-a asezat invers. Tot intr-o anume ordine, dictata de continutul gentilor cu bani. Urmasii comunistilor au fost primii care s-au asezat pe terenurile de pe marginea lacurilor, de pe buza parcurilor, pe povirnisul dealurilor, cu vederi spectaculoase spre munti, spre mare, spre paduri seculare.
Noi sintem numarul 1, voi sinteti numarul 2, domnul general e numarul 3, domnul senator e numarul 4 si astfel au marcat directiile de extindere ale oraselor, strazile, aleile, intersectiile. La crengutele simbolice infipte in acelasi pamint au venit paznicii, au fost aduse gardurile, au aterizat muncitorii, utilajele si proiectantii.
Si orasele extinse au inceput sa arate dupa chipul si asemanarea „civilizatorilor” cu bani, coboriti si ei din fagurii de beton ai comunismului. Porti aurite, portari in livrea, cacastori fara scurgere, locuri de petrecere, garduri inalte, chiar ziduri, cu sirme si ciini, cu jgheaburi de beton, printre proprietati pe care autoturismele alearga ca glontul pe teava.
Intemeierea de tip comunist, facuta in cimp, la mare batjocura a fost primul mare flit dat civilizatiei de bunicii si parintii aberatiilor de astazi.
Ultima generatie, cea care, beneficiind de liberate, a dat fuga la ocuparea si sistematizarea pamintului bun pentru asezari, si-a dat si ea masura mediocritatii. A trasat ca si caprarul comunist pus sa imparta chiaburii in cimp. Fara logica, fara viziune, fara proiect.
Anapoda, incilcit, fara simetrie, de parca viata buimaca si isterica de acum va tine inca o mie de ani si oamenii abia ca s-ar putea ascunde indaratul acestor asezari fara cheie, fara linii, fara armonie. Parca la marginea oraselor din Romania s-au dezvoltat casele animalelor de prada. Ele arata un singur lucru.
Cei care au cistigat de pe urma tranzitiei au foarte putine legaturi cu simetria, cu armonia, cu lumina, cu proportia, cu jocul formelor ca si caprarul proletar, ei construiesc pentru a da forma unor iluzii si unor remuscari.
