Judecatoria Sibiu a hotarit, la jumatatea acestei luni, ca membrii Consiliului Local Selimbar au incalcat grav legea. In urma cu aproape trei ani, inculpatii de acum au votat impotriva confirmarii in calitate de consilieri a doi cetateni care au obtinut la scrutinul electoral din 2004 voturile necesare pentru a ocupa functii in Consiliul Local.

Abtinerile si voturile contra, de atunci, s-au transformat in culpe penale. Judecatoria a decis pedepse privative de libertate si amenzi consistente. Consilierii condamnati au facut apel.

Lege sucita

Conform legii partidelor, formatiunile politice care, pina la data confirmarii membrilor lor alesi la alegerile locale, nu se incadreaza in prevederile legale, neavind intrunite toate conditiile de a fi recunoscute ca atare, nu au dreptul de a propune validarea celor alesi, chiar daca acestia au obtinut numarul de voturi necesar alegerii.

Astfel, doi cetateni din Selimbar, care au candidat pentru functia de consilier local din partea partidului "Forta Democrata", si care au cistigat alegerile, n-au fost validati de catre ceilati colegi consilieri, pentru ca partidul din care faceau parte nu avea mandatari inregistrati legal, una din conditiile impuse de lege pentru validare.

La Tribunal

Pentru ca nu exista o solutie "la mica intelegere", neexistind temeiul legal, cei doi consilieri "reusiti, fara loc", au dat Consiliul Local in judecata. Cei care au votat impotriva validarii s-au ales cu pedepse privative de libertate, cu amenzi substantiale si cu interzicerea exercitarii unor drepturi.

Cei care s-au abtinut de la vot, deci intr-un fel nu au incalcat legea, dar au facut ca cei doi sa nu intruneasca numarul de voturi cerut la validare, au fost sanctionati prin amenzi administrative, cu suma de 10 milioane si plata unor daune cu titlu de despagubiri civile si morale. Toti vinovatii trebuie sa plateasca cheltuielile de judecata.

Pedepsele privative de libertate si interzicerea unor drepturi au fost suspendate conditionat pe durata mandatului.

Drept de apel

Hotarirea Judecatoriei da drept de apel celor condamnati, in termen de 10 zile de la comunicarea hotaririi. „Toti cei condamnati au facut apel, pentru rejudecarea cauzei si exonerarea lor de raspundere, tinind cont de faptul ca nu au savirsit cu intentie infractiunile de care sint invinuiti si nici nu au dorit sa lezeze drepturile persoanelor vatamate.

Am inteles ca apelul se va judeca pe data de 14 aprilie si asteptam ca instanta sa anuleze hotarirea Judecatoriei", arata Elena Scumpu, secretarul comunei Selimbar.

Pedepsele

Pentru voturi impotriva validarii au fost sanctionati, cu pedeapsa inchisorii pentru 8 luni si exercitarea unor drepturi, cu suspendare, consilierii Tiberiu Vecerzan, Gheorghe Milea, Viorel Baciu, Ioan Tatu, Ioan Lucian Popa si Pavel Popa.

Pentru abtinerea de la vot au fost sanctionati administrativ, cu amenzi de 1.000 de lei fiecare, cu plata drept daune civile a cite 5.000 de lei, pentru fiecare parte vatamata, Marilena Cruciat, Ioan Lie Dan, Pavel Nicolae Mustata, Gheorghe Lazar, Ioan Mustata, Emil Leon, Ioan Slavu, Liviu Popescu. Inculpatul Costel Nistor Boar a fost sanctionat doar cu amenda de 100 lei.