In timp ce primarul Emil Calota si colegii sai de partid sustin majorarea tarifului la energia termica, cel putin 100.000 de ploiesteni au avut nevoie anul trecut de subventii la plata caldurii.

Pentru a trece iarna 2006-2007, cu bine, in asa fel incat sa le mai ramana si bani de mancare, multi ploiesteni au fost nevoiti sa faca cerere de subventie la caldura. Astfel, Administratia Serviciilor Social Comunitare a primit in acest sens 38.000 de cereri.

„Numarul acestor dosare le corespunde un numar de aproximativ 100.000 de persoane care au primit in aceasta iarna ajutor pentru caldura”, ne-a declarat Doina Capuz, directorul acestei institutii.

Celor 100.000 de persoane se mai adauga si altele, din nefericire destul de multe, care au reusit sa depaseasca plafonul legal pentru acordarea subventiei cu foarte putin si care, pentru ca aveau cu 5 lei mai mult la venit, nu au mai primit ajutor.

In urma cu cateva luni, chiar directorul Capuz ne marturisea ca multi pensionari, dupa ce li s-a majorat cu cativa lei pensia, au venit sa declare ca nu se mai incadreaza in plafonul legal si prin urmare, au fost nevoiti sa-si retraga cererile.

In ciuda acestei situatii dramatice, de sase ori pana acum, primarul Emil Calota si consilierii locali PSD-PRM s-au chinuit sa majoreze tariful energiei termice de la 107,5 lei pe gigacalorie la 272,28 lei/gigacalorie pentru populatie.

Amaratii bogatului Ploiesti

Cu un buget de 2.500 miliarde de lei vechi, dintre care nu mai putin de 1.800 miliarde reprezinta veniturile proprii ale orasului, Ploiestiul se poate numi o localitate bogata. Totusi, in bogatul Ploiesti aproximativ jumatate din populatia in numar de 235.000 are nevoie de ajutor social pentru a trai.

Asta pentru ca in afara celor peste 100.000 care au nevoie de ajutor la caldura, exista si altii care sunt prinsi in diverse programe sociale: 500 familii primesc ajutor social, 3.000 de persoane cu handicap beneficiaza de diverse ajutoare de la Primarie si de ingrijitori, 660 sunt asistati la cantina sociala, in vreme ce nu mai putin de 700 de persoane au nevoie de locuinte sociale.