Majoritatea romanilor, dar si strainii, au auzit de Copsa Mica. Din cauza poluarii. Imaginea negativa se datoreaza singurei intreprinderi metalurgice din Romania care produce zinc si plumb din concentrare miniere. Desi continua sa faca aerul irespirabil si sa dauneze solului, Sometra functioneaza cu autorizatia de mediu in buzunar.

In aceste conditii, e lesne de inteles de ce numarul turistilor este infim. Putini sint cei care ar dori sa observe „pe viu" peisajul dezolant din zona. Si mai putini, sa inopteze aici. Primarul din Copsa Mica recunoaste ca nu este bine ca orasul este poluat, dar considera ca investitorii ar trebui sa profite de acest lucru.

„Investitorii nu au gasit oportunitate, insa, din contra ar putea profita de imaginea orasului. Sint destui oameni care ar veni sa viziteze orasul nostru", considera Tudor Mihalache, primarul orasului Copsa Mica.

Pensiune cu 11 camere

Visul primarului este sa termine lucrarile la primarie si apoi sa se ocupe de constructia unei pensiuni, pe care s-o administreze. Nu este speriat ca nu va avea clienti. Edilul-sef spune ca turistii nu se vor imbolnavi daca stau citeva zile in Copsa, deoarece sint oameni care traiesc aici de ani de zile si n-au avut probleme. „Este visul meu sa deschid o pensiune in Copsa.

Acum sint prioritare lucrarile la sediul Primariei, insa, in viitorul apropiat, vreau sa deschid o pensiune cu 11 camere", arata Tudor Mihalache.

Cazare la Agnita

Copsa Mica nu este singurul oras care duce lipsa de locuri de cazare. Si Agnita sufera, chiar daca poate oferi oricind turistilor un hotel si o pensiune. „In oras exista un singur hotel si o pensiune micuta. Pentru un oras mic este destul un hotel, insa problema este alta. Majoritatea celor care vin au pretentii mai mari, ceea ce acest hotel nu le poate oferi.

Avem acum doua intentii, doi investitori care au venit sa se intereseze la primarie despre documentatia care trebuie depusa. Deocamdata nu este nimic concret, nu putem spune ca vom avea peste putin timp noi locuri de cazare, deoarece acesti doi investitoti pot ramine doar la stadiul de intentie", spune Marius Curcean, primarul orasului Agnita.

Multe imbolnaviri

Numai de la inceputul acestui an, in Copsa Mica, 27 persoane s-au imbolnavit de saturnism, boala cauzata de intoxicatia cu plumb. Toti sint angajati ai societatii Sometra. Au facut tratament si merg in continuare la lucru, deoarece doar asa pot pune o piine pe masa.

Tudor Mihalache l primar Copsa Mica

„Daca avem vizitatori, le punem la dispozitie o garsoniera de la primarie si citeva dormitoare cu doua paturi. Asta se intimpla atunci cind avem vizite oficiale sau diferite delegatii. Insa punem aceste spatii la dispozitie si pentru eventualii turisti"