Deputatul PDL Sever Voinescu a anuntat joi in plenul reunit al celor doua Camere ale Legislativului constituirea grupului parlamentar intitulat "Pro America", al carui scop este de a sprijini dezvoltarea cooperarii politice, strategice, economice si tehnologice dintre Romania si SUA, informeaza Agerpres.

Voinescu a precizat ca grupul nu este unul de prietenie, in sensul regulamentului celor doua camere, ci o structura din care fac parte pe baza de voluntariat parlamentari care "impartasesc valorile democratiei americane si care cred ca pe baza acestor valori parteneriatul romano-american trebuie dezvoltat si ca Romania trebuie sa sustina activ SUA, ca promotor al pacii, democratiei si libertatii in lume".

Deputatul democrat-liberal a mentionat ca in 2010 se implinesc 130 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice dintre Romania si SUA. De asemenea, el a precizat ca pana acum nu a existat un grup de parlamentari organizat anume pentru a sustine relatia cu SUA, insa in Congresul american exista deja o structura denumita "Congressional Romania Focus".

Potrivit lui Sever Voinescu, Grupul Pro America va fi o structura similara celei din Congresul american si urmatorii parlamentari au decis constituirea acestuia: deputatii PSD Georgian Pop, Valeriu Zgonea, Doru Frunzulica, deputatul PNL George Scutaru si senatorul liberal Teodor Melescanu, deputatul independent Tudor Chiuariu, deputatii UDMR Derzsi Akos, Olosz Gergely si Beres Stefan, reprezentantul minoritatilor nationale Aurel Wainer si deputatii PDL Maria Stavrositu, Wiliam Branza si Sever Voinescu.