Aprobarea de catre Guvern a unui proiect de lege privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, chiar inaintea discutiilor sefului statului cu partidele, convocate la Cotroceni pentru luni dupa-amiaza, denota "nesimtire", a afirmat liderul social-democrat Victor Ponta, potrivit Agerpres.

  • "Ca sa folosesc un termen deja incetatenit in politica noastra, chiar de domnul Boc, e vorba de nesimtire. Cum sa te cheme presedintele la consultari si tu deja sa aprobi? Probabil ca astazi presedintele, la ora 6, le va zice sa rescrie legea cum considera dansul, iar domnul Boc, cu acea capacitate absolut incredibila de a se adapta pe moment si de a face piruete, o va face si pe aceasta", a afirmat presedintele PSD.
  • "Daca ne-au chemat la ora 17.00 la consultari, cred ca dansul putea sa se intalneasca la ora 19.00. Daca ai un pic de respect pentru presedintele tarii - eu sunt convins ca domnul Boc nu il respecta, ci chiar il divinizeaza pe presedintele tarii - si atunci daca te cheama presedintele la consultari, dupa aceea iti iei temele si le faci pana maine dimineata, cum a facut si cu programul de Constitutie", a apreciat Victor Ponta.
  • Liderul PSD mai spune ca partidul sau este de acord cu functionarea Agentiei Nationale de Integritate, dar numai in limitele constitutionale: "Nu putem sa facem o lege impotriva Constitutiei, doar cand vom modifica Constitutia. Sigur, domnul Boc poate, dansul nu are nicio restrictie in a da in continuare proiecte de legi si ordonante neconstitutionale. Dar noi vrem sa fim totusi oameni seriosi, sa o facem sa functioneze bine".
  • "E bine ca ne-a chemat acum sa discutam de ANI, fiind vorba de o problema de neconstitutionalitate, am venit pregatiti sa discutam si de legea functionarului public, declarata, de asemenea, neconstitutionala, si daca la ora 6 se vede cu domnul Boc, poate sa ii dea dispozitii ca sa indrepte si legea functionarului public", a comentat liderul PSD convocarea partidelor la consultari.

Executivul a aprobat, in sedinta extraordinara de luni, proiectul de lege privind organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, acesta urmand sa fie trimis Parlamentului.

Traian Basescu a cerut partidelor, la consultarile care au inceput la ora 17.00, ca proiectul de lege pregatit de Executiv sa fie aprobat de Parlament in cel mult 10 zile.