"Mi se pare penibil sa chemi toate partidele la consultari, iar partidele sa afle de la televizor numele noului premier. Mi s-ar fi parut normal ca propunerea de premier sa fie discutata la consultari", a declarat vicepresedintele PSD, Dan Nica, dupa desemnarea lui Liviu Negoita ca premier, adaugand ca PSD nu ii va acorda acestuia votul in Parlament. La randul sau, liderul liberal Crin Antonescu spune ca "Traian Basescu a ratat ultima sansa de a se comporta democratic."

  • "Nu intelege nimeni de ce Johannis nu este desemnat. Este un nou episod al circului pe care Traian Basescu il face de 5 ani", a mai adaugat Dan Nica, sustinand ca in spatele solutiei Negoita s-ar ascunde "adevaratele intentii" ale lui Traian Basescu: "totul pentru al doilea mandat, sacrificarea intereselor Romaniei".
  • "Presedintele a ratat ultima sansa de a se comporta in mod democratic si rational. Ne-a dovedit definitiv, daca mai era nevoie, ca in afara interesului sau electoral, in afara de interesul partidului pe care l-a servit in ultimii 5 ani si il serveste in continuare, Partidul Democrat, nu exista nimic", spune si liderul PNL, Crin Antonescu, citat de Mediafax.
  • "Romania inseamna pentru Traian Basescu clica sa portocalie si cred ca aceasta nominalizare, desemnare, dupa toate cele intamplate in ultima luna, ne arata foarte clar un Traian Basescu care a pierdut contactul cu Romania reala si care se pregateste sa plece", a adaugat liderul liberal.