Presedintele Traian Basescu a declarat, sambata, dupa vizita la combinatul Azomures, ca motivul deplasarilor sale la diverse companii din tara este legat de apropierea inceperii discutiilor cu partidele politice pentru formarea Guvernului, in vederea limitarii efectelor crizei economice.

Presedintele Traian Basescu a declarat ca exista mijloace de diminuare a efectelor crizei economice si ca face aceste deplasari pentru ca vrea sa fie foarte bine pregatit pentru discutiile cu viitorul Guvern, transmite Mediafax.

"Nu o sa spun ca economia romaneasca nu este afectata de criza si spun ca avem mijloace sa diminuam efectele crizei economice", a declarat Basescu, spunand ca face o previziune, si anume ca niciun agent economic mare nu se va inchide pe fondul crizei economice, chiar daca productia va fi diminuata.

Presedintele a mai spus ca la toate societatile pe care le-a vizitat a remarcat faptul ca patronatul vizeaza prezervarea fortei de munca, uneori apelandu-se la somaj tehnic.

Presedintele Traian Basescu a mai vizitat, in aceasta saptamana, uzinele Dacia din Mioveni si Ford din Craiova, combinatul Oltchim din Ramnicu Valcea, societatea ArcelorMittal din Galati, santierele navale Damen din Galati si Daewoo din Mangalia si uzina Upetrom din Ploiesti. De asemenea, vineri, seful statului a vizitat si fabrica Nokia de la Jucu si combinatul siderurgic Mechel din Campia Turzii.