Prim-vicepresedintele PD-L, Teodor Stolojan a criticat, vineri, presatia ministrului de Externe, Adrian Cioroianu la summitul NATO. Aflat la Arad, la lansarea candidatului PD-L pentru primarie, Stolojan l-a atacat dur pe seful diplomatiei declarand ca acesta "si-a gresit vocatia" si a sarit cativa "pasi importanti" pana la functia de ministru. Replica lui Adrian Cioroianu nu a intraziat sa apara, acesta afirmand ca Stolojan “parea mai inteligent pe vremea cand era mai scump la vorba".

“Cioroianu si alti ministri ai cabinetului Tariceanu au facut de ras functia de ministru in Romania", a declarat Teodor Stolojan.

Liderul PD-L considera ca Cioroianu a facut e greseala elementara acceptand o functie pentru care nu era pregatit. ”Nu poti sa-ti asumi o asemenea functie de mare raspundere fara sa ai o tangenta, o experienta in domeniul respectiv (...) Daca te uiti la Cioroianu, poti spune ca oricine poate fi ministru in Romania", a adaugat ironic Stolojan

In replica Adrian Cioroianu s-a rezumat la o singura replica. Ministrul de Externe a apreciat ca Stolojan “cand era mai scump la vorba, parea ceva mai inteligent"

"Nu voi comenta afirmatiile facute astazi la Arad de domnul Stolojan, ci doar observ ca, atunci cand era mai scump la vorba, domnia sa parea ceva mai inteligent", a replicat Cioroianu.

Afirmatiile acide lansate de Teodor Stolojan continua seria atacurilor la persoana. In urma cu o sapatamana premierul Calin Popescu Tariceanu si liderul PD-L, Teodor Stolojan, si-au spus cuvinte grele prin intermediul presei.