Președintele Senatului, Anca Dragu (USR-PLUS), și-a anulat deplasarea la Viena și a revocat duminică, 5 septembrie, delegarea atribuțiilor către Alina Gorghiu (PNL) și Vasile Dîncu (PSD) la conducerea Senatului în perioada 3-8 septembrie, arată o decizie publicată luni, 6 septembrie în Monitorul Oficial. Mutarea are loc în contextul în care moțiunea de cenzură a USR-PLUS și AUR a fost blocată pentru moment în Birourile Permanente ale Parlamentului.

HotNews.roFoto: Hotnews

Anca Dragu, președintele Senatului, a decis duminică, 5 septembrie, abrogarea unor decizii anterioare publicate în Monitorul Oficial, potrivit cărora, cei doi vicepreședinți ai Senatului - Alina Gorghiu (PNL) ar fi urmat să asigure conducerea Senatului în perioada 3-5 septembrie 2021, iar Vasile Dîncu (PSD) - în perioada 6-8 septembrie.

Click pentru a deschide

Decizia are loc în contextul crizei din Coaliție și a blocajului privind depunerea moțiunii de cenzură USR-PLUS și AUR, pe fondul boicotului PNL și PSD. Anca Dragu își delegase anterior atribuțiile pentru că urma să fie plecată din țară.

Ea a anunțat că şi-a anulat deplasarea la Viena, unde urma să participe la cea de-a cincea Reuniune internaţională a Preşedinţilor de Parlamente, din cauza crizei politice, potrivit Agerpres.

Moțiunea de cenzură a USR-PLUS și AUR a fost blocată pentru moment în Birourile Permanente ale Parlamentului. PNL a cerut o amânare de două săptămâni, fiind susținut de UDMR, însă la vot nu a fost cvorum, doar 9 parlamentari pronunțându-se pentru. PSD s-a retras din ședință. Ulterior și liberalii au plecat astfel încât nu s-a putut stabili calendarul moțiunii.

Președintele Senatului, Anca Dragu a convocat o nouă ședință a BP-urilor pentru marți, 7 septembrie, la ora 11.00. Pe ordinea de zi se află un singur punct: moțiunea de cenzură.

Dragu: Dialogul cu premierul Cîțu a fost iremediabil fracturat. Moțiunea de cenzură trebuie să își urmeze cursul legal

Anca Dragu a declarat luni că USR PLUS crede, în continuare, în actuala coaliţie guvernamentală, dar dialogul cu premierul Florin Cîţu este "iremediabil fracturat", motiv pentru care moţiunea de cenzură depusă vineri, cu semnături "absolut legale, olografe", trebuie să îşi urmeze cursul legal.

"Putem continua dialogul cu PNL. Noi credem în această coaliţie. Din păcate, dialogul cu premierul Cîţu a fost iremediabil fracturat", a afirmat Dragu, luni, la Antena 3, potrivit Agerpres.

Ea a subliniat că trebuie pusă în practică procedura pentru moţiunea de cenzură.

"Vineri, moţiunea de cenzură a fost depusă regulamentar. (...) Trebuia să înştiinţăm Guvernul, ceea ce se face prin decizia Birourilor permanente reunite. Am convocat Bpr, vineri seară, împreună cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, o tentativă nereuşită pentru că nu am avut cvorum. (...) Trebuie să punem în practică această procedură privind moţiunea de cenzură. Este un drept constituţional. Aici nu ne jucăm. Nu e vorba de mofturi, că cineva are chef sau nu are să convoace Biroul permanent sau cineva are chef sau nu să participe. Am discutat cu Alina Gorghiu, vineri, până la un punct când comunicarea s-a tăiat", a adăugat Dragu.

Ea a explicat că deşi avea atribuţiile administrative delegate vicepreşedintelui Senatului Alina Gorghiu, a convocat regulamentar Birourile permanente pentru că "nu şi-a pierdut calitatea de preşedinte al Senatului".

"Sper ca parlamentarii să revină la sentimente mai normale şi să avem cvorum (la Bpr de luni n.r.) şi să stabilim un calendar pentru dezbaterea şi votarea acestei moţiuni de cenzură. (...) Este depusă regulamentar moţiunea şi ea trebuie să meargă pe circuitul normal, legal. Nu văd cine şi cum să constate astăzi că moţiunea depusă vineri nu întruneşte toate elementele legale", a mai spus Dragu.

Referitor la semnăturile pentru moţiunea de cenzură, Dragu a precizat că acestea sunt "absolut legale, perfecte, sunt semnături olografe".

Dragu a menţionat că şi-a anulat deplasarea la Viena, unde urma să participe la cea de-a cincea Reuniune internaţională a Preşedinţilor de Parlamente, din cauza crizei politice.