Premierul Florin Cîţu a declarat, marţi, că vor exista modificări cu siguranţă faţă de forma iniţială a rectificării bugetare şi şi-a exprimat speranţa că aceasta va fi aprobată cât mai curând. Reamintim că în ultimele zile au existat discuții și negocieri în coaliție pe sumele propuse la rectificarea bugetară pentru Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății și Ministerul Dezvoltării.

Lideri Coalitie PNL, USR-PLUS, UDMRFoto: AGERPRES

UPDATE Ludovic Orban a anunțat că în ședința PNL s-a convenit cum arată suplimentările la ministere. Astfel conform declarațiilor lui Orban ministerul Sănătății va primi doar 2 miliarde de lei la rectificare nu 3,5 cît era prevăzut inițial în draftul publicat de ministerul Finanțelor

"În zona Sănătăţii am discutat de o creştere importantă - cea mai mare creştere de buget este în zona Ministerului Sănătăţii, o creştere de aproximativ 2 miliarde. Am discutat de creşterea alocărilor bugetare în mai multe domenii pe care le considerăm extrem de importante", a precizat Ludovic Orban.

Potrivit surselor HotNews.ro Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătății și Ministerul Dezvoltării au șanse să primească bani în plus comparativ cu sumele prevăzute în draftul privind rectificarea bugetară.

De altfel premierul Florin Cîțu a declarat, la Parlament, că vor fi modificări faţă de forma iniţială a rectificării bugetare.

"Încă ne uităm la cifre şi vedem care sunt propunerile, dar în continuare rectificarea trebuie să ţină cont de o constrângere pe care o avem, de a ţine deficitul sub 7,16% din PIB. (...) Sper cât mai curând. Cu siguranţă vor fi modificări faţă de forma iniţială, dar nu vom depăşi deficitul bugetar de la începutul anului şi va fi mai mic. (...) Pentru mine este important ca rectificarea bugetară să meargă în direcţia susţinerii programului de guvernare, în susţinerea investiţiilor şi a susţinerii creşterii economice, care anul acesta va fi una foarte bună", a spus Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

De altfel, în cursul zilei urmează o ședință a Coaliției în care se va discuta din nou tema rectificării bugetare. Potrivit surselor citate, la ședință se așteaptă să se ajungă la un consens între liderii Coaliției.

Reamintim că rectificarea bugetară făcută de ministrul interimar al Finanțelor și premierul Florin Cîțu a creat nemulțumiri în interiorul Coaliției. Partenerii de guvernare USR și UDMR au cerut mai mulți bani la ministerele pe care le au în subordine, mai exact la Transporturi, Sănătate și Dezvoltare.

Ministerul Transporturilor a solicitat 3 miliarde de lei și a primit la rectificare, potrivit draftului publicat de Guvern, doar 322 milioane lei.

De asemenea, în draftul proiectului de rectificare bugetară Ministerul Dezvoltării conduse de Cseke Attila a primit un plus 1,8 miliarde de lei în condițiile în care ministerul a cerut circa 4 miliarde de lei pentru proiectele începute prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL – fazele 1 și 2).