Camera Deputaţilor a respins, marţi, cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la respingerea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 91/2019 privind desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
Comisia pentru cultură a Camerei Deputaţilor a dat un raport de admitere a cererii de reexaminare a preşedintelui şi de adoptare a OUG de desfiinţare a institutului, însă în plen nu a fost întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare.
Astfel, cererea de reexaminare va intra în dezbaterea Senatului care este și forul decizional în acest caz.
În vară, Parlamentul a respins OUG 91/2019 care prevedea desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi abrogarea Legii 556/2004 privind înfiinţarea acestui institut. Ca urmare, Senatul a trimis preşedintelui legea de respingere a OUG.
Guvernul a sesizat Curtea Constituţională cu privire la decizia Parlamentului de respingere a OUG privind desfiinţarea institutului, iar CCR a respins obiecţiile de neconstituţionalitate.
Pe 13 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat Parlamentului reexaminarea legii, invocând faptul că institutul "şi-a dovedit de-a lungul timpului ineficienţa".
"Institutul a avut ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor - în plan politic, economic şi social - ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre, dar, în perioada în care a funcţionat până la desfiinţarea sa prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 91/2019, nu a acţionat în vederea atingerii scopului şi misiunii sale", se arată în cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis.
Cum sa traiesti in rusinea asta? Cum sa-ti cresti copiii aici?
Nemernicii care au omorat oameni, care inca nu au ajuns in inchisoare, conduc asemenea institute.
Suntem niste jalnici ca permitem asa ceva de 30 de ani.
Suntem niste jalnici ca tinem pe munca noastra si mii de bugetari care stau degeaba si doar au prins un loc cald si sigur.
De ce Institut ? Ce studiază acolo ? Mumiile egiptene din Romania ? Parca exista un Minister al Cercetării care certifică activitățile de profil.
Daca e club sau ONG ar trebui finanțat privat sau sa lucreze pro bono !