Toată campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale s-a desfașurat într-un cadru controlat, de către staff-urile celor doi candidați. Liberalii i-au organizat lui Klaus Iohannis o dezbatere și întâlniri controlate cu electoratul. De partea cealaltă, social-democrații au scos-o pe Viorica Dăncilă în fața presei după ce în prealabil au făcut două zile în Kiseleff simulări privind eventualele întrebări incomode.

Iohannis si DancilaFoto: Hotnews

Campania pentru turul II al alegerilor prezidențiale a fost marcată de lipsa dezbaterii între cei doi candidați și de mesajele (lipsite de importanță pentru alegători) pe care cei doi și le-au transmis reciproc.

Imediat după rezultatele primului tur, candidatul PSD, Viorica Dăncilă, și-a reînnoit invitația către Klaus Iohannis de a participa împreună la o dezbatere publică.

Viorica Dăncilă: „Îl invit pe candidatul Klaus Iohannis la o dezbatere unu la unu, în care trebuie să vorbim în primul rând despre ce am realizat. (…) Eu cred că este important. Voi face și un demers oficial, îi voi trimite și o scrisoare. Azi-mâine trimit și scrisoarea, e normal să avem această confruntare, este o obligație pe care o avem față de români” (11 noiembrie, Mediafax)

Primii care au răspuns cu un refuz la invitația lui Dăncilă au fost liberalii. Dan Motreanu, șeful de campanie al lui Iohannis, a explicat public că președintelui "nu îi este teamă” și că o confruntare între cei doi contracandidați "nu ar aduce nimic în plus”.

Cu 15 procente înaintea contracandidatei sale, Iohannis și-a permis să refuze propunerea și să-și asume posibiliul impact negativ. Actualul președinte și-a explicat gestul motivând că nu poate avea vreo dezbatere "cu un candidat al unui partid care a guvernat împotriva românilor trei ani de zile"

Klaus Iohannis: "Nu poate fi niciun schimb de idei cu reprezentanta unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său european doar pentru beneficiul unei clici de infractori. Vorbim de candidata unui partid care acum mimează democrația, după ce a sfidat sistematic valorile și principiile democratice, care i-a umilit pe români, care s-a făcut scut în fața corupților și penalilor în toți acești ani", (12 noiembrie, Mediafax)

De altfel, staff-ul președintelui a încercat să minimalizeze invitația contracandidatului de la PSD anunțând cu surle și trâmbițe o dezbatere publică propusă de Klaus Iohannis la care vor participa analiști, jurnaliști, profesori și studenți. În realitate, dezbaterea a fost doar un cadru controlat de Klaus Iohannis în care cei opt jurnaliști și invitații prezenți în sală -studenți și profesori - au fost selectați de către staff-ul de campanie.

Despre realizările sale în mandatul de 5 ani care urmează să se încheie în decembrie Iohannis le-a transmis românilor: " Poate o să vi se pară lipsit de modestie ce vă spun, dar vă garantez că fără mine statul de drept din România s-ar fi rupt”.

Totodata, pentru ultima zi de campanie, Klaus Iohannis a pregătit alegătorilor un clip electoral publicat pe Facebook prin care îi îndeamnă să iasă la vot duminică. Clipul prezintă imaginea președintelui, purtând celebra geacă roșie, la unul dintre masivele proteste care au izbucnit în ianuarie 2017, mesajul fiind ”Hai la vot! Miza e clară. Ori eu, ori PSD!”.

În ceea ce îl privește pe candidatul PSD la alegerile prezidențiale Dăncilă a speculat refuzul lui Iohannis și a invitat presa la "un dialog deschis". Candidatul PSD și-a centrat campania pe atacuri la adresa lui Iohannis, staff-ul de campanie organizându-i cinci conferințe de presă maraton, câte una pe zi, în care presa a pus toate întrebările pe care le dorea.

Inițial Dăncilă a pozat în candidatul neînfricat dispus la orice pentru a avea o dezbatere cu Iohannis. Candidatul PSD a anunțat public că ia "în calcul orice variantă” în ceea ce privește participarea sa fără invitație la dezbaterea organizată de Klaus Iohannis, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”.

"Luăm în calcul orice variantă, să mergem acolo sau nu. Am văzut mesajele date de președinte, unele foarte urâte, ajungând la jigniri, pentru că oamenii slabi recurg la jigniri când nu au argumente. Eu nu o să mă duc să mă împing pe acolo”, declara Viorica Dăncilă.

Staff-ul de campanie al lui Dăncilă a pregătit însă o altă strategie. Cu doar trei ore înaintea dezbaterii contracandidatului Klaus Iohannis, a anunțat o dezbatere deschisă cu jurnaliștii.

"Văd un om laș și arogant, care nu poate explica cei cinci ani în care a fost președintele României. Văd teama de dialog, de întrebări, de adevăruri incomode. Iohannis nu a avut nicio întâlnire cu românii din diaspora", și-a început Dăncilă atacurile la adresa lui Iohannis.

Dăncilă s-a victimizat și a pozat în președintele tuturor românilor arătându-l cu degetul pe Iohannis care ar fi un preşedinte dictator care se teme de justiţie și nu renunţă la imunitate.

Candidatul PSD le-a cerut românilor votul pentru că este "o femeie puternică, mama si soție devotată". Staff-ul de campanie a aruncat pe Facebook un interviu cu soțul Vioricăi Dăncilă care povestește cum a cunoscut-o și cum au decis să-l adopte pe fiul lor.

În ultima zi de campanie Viorica Dăncilă l-a invitat, din nou, pe președintele Klaus Iohannis la o confruntare, la Palatul Parlamentului, susținând că echipa ei încearcă să ia legătura cu staff-ul contracandidatului.