În ziua citirii moțiunii de cenzură PSD rămâne fără alți doi parlamentari. Deputații PSD Cluj Cornel Itu si Horia Nasra și-au dat demisia și s-au înscris miercuri în ProRomânia, a anunțat Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

HotNews.roFoto: Hotnews

”Colegii noștri deputați Cornel Itu si Horia Nasra (alături de senatorul Vasile Ilea, Remus Lăpușan și mulți alți primari și consilieri social-democrați) au venit azi în Echipa ProRomania - pentru că este nevoie de un nou început, o noua gândire de Stânga modernă, profesionistă și responsabilă!”, a scris Victor Ponta pe Facebook.

Demisia acestora vine în contextul în care PNL a depus marți moțiunea de cenzură, textul fiind semnat de 237 de parlamentari.

Senatorul Ioan Talpoș și deputatul Marius Bota sunt social-democrații ale căror semnături apar pe moțiunea de cenzură inițiată de liberali. Textul documentului a fost semnat și de senatorul Emanoil Savin și de deputatul Mihăiță Găină care și-au anunțat însă demisia din PSD recent.