Rezoluţia de marți a Parlamentului European și Raportul MCV sancţionează România din cauza unor oameni politici care nu înţeleg nici acum, la 11 ani de la aderare, care sunt regulile în Uniunea Europeană, afirmă fostul președinte Traian Băsescu. El mai spune că atunci când a aderat la Uniunea Europeană, România a renunțat, prin Tratatul de Aderare, la parte din suveranitate şi s-a angajat să restecte toate regulile, astfel că "degeaba ţâfna inegalabilei Dăncilă în Parlamentul European sau a domnilor Tăriceanu şi Dragnea de la Bucureşti, care strigă dreptul României la suveranitate".

HotNews.roFoto: Hotnews

Traian Băsescu spune că rezoluția Parlamentului European nu este împotriva lui Dragnea, Dăncilă sau Tăriceanu, nu este împotriva alianţei PSD - ALDE, ci este "pur şi simplu o rezoluție împotriva României".

"Degeaba ţâfna inegalabilei Dăncilă în Parlamentul European, sau a domnilor Tăriceanu şi Dragnea de la Bucureşti, ţâfnă prin care strigă dreptul României la suveranitate. Realitatea este că atunci când am aderat la Uniunea Europeană, prin Tratatul de Aderare am renunţat la parte din suveranitate şi ne-am angajat să restectăm toate regulile clubului. Atunci când liderii politici din România, prin acţiunile lor încalcă regulile, Uniunea reacţionează şi sancţionează România şi nu lideri politici", afirmă fostul președinte.

El mai spune că Rezoluția PE și Raportul MCV sancţionează România din cauza unor oameni politici care nu înţeleg nici acum, la 11 ani de la aderare, care sunt regulile în Uniunea Europeană și că fiecare român va plăti costul acestor sancţiuni politice, ce au ca efect reducerea investiţiilor străine directe, creşterea dobânzilor la credite, rămânerea în afara spaţiului Schengen, retragerea unor investitori de pe piaţa românească şi mai ales scăderea încrederii în România ca ţară.

"Jurnaliştii şi analiştii care susţin că nu România a fost sancţionată ci Dragnea, Dăncilă şi Tăriceanu sau alianţa PSD - ALDE - UDMR nu fac decât să încerce inutil a îndulci, iar unii de a goli de semnificaţie cel mai dificil şi stânjenitor moment politic pentru România de la aderare şi până azi. Trebuie să ştim toţi că atunci când îi sunt încălcate principiile, legile şi tratatele, Uniunea Europeană nu iartă. Iar dacă nu mă credeţi, vedeţi Polonia", mai scrie pe facebook fostul președinte.

El adaugă că trebuie adoptate rapid soluţii, din care compromisul nu trebuie exclus, dar este exclusă ca soluţie inacţiunea.

Comisia Europeană a venit marți, în raportul MCV, cu opt recomandări suplimentare pentru România, cerând puterii de la București să suspende punerea în aplicare a legilor Justiției și să le revizuiască în acord cu recomandările Comisiei de la Veneția și GRECO. De asemenea, Comisia cere înghețarea intrării în vigoare a modificărilor propuse a fi aduse Codului penal și Codului de procedură penală, dar și suspendarea procedurii procedurilor de numire și revocare a procurorilor șefi.