Președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, are la ora transmiterii acestei știri, în biroul său de la Palatul Parlamentului, o întâlnire cu vicepremierul Paul Stănescu și cu președintele Comisiei parlamentare pentru Legile Justiției, Florin Iordache, informează Mediafax.

Florin Iordache, Paul Stanescu si Liviu DragneaFoto: Hotnews

Vicepremierul Paul Stănescu și cu președintele Comisiei parlamentare pentru Legile Justiției, Florin Iordache, au ajuns la biroul lui Liviu Dragnea în jurul orei 17.00.

Și ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Hans Klemm, a discutat, miercuri, cu președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în biroul acestuia din Palatul Parlamentului.

Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, a ajuns la Palatul Parlamentului în jurul orei 15.30. El a discutat cu Liviu Dragnea aproximativ o oră.

Întâlnirea lui Liviu Dragnea cu ambasadorul Hans Klemm nu a figurat pe programul oficial al președintelui Camera Deputaților.