Plenul Senatului a decis, marti, sa retrimita la Comisia de buget, pentru o saptamana, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei Guvernului 23/2017 privind plata defalcata a TVA, proiect care in comisia de buget, condusa de senatorul Eugen Teodorivici, a fost modificat asa incat, in 2018, sa se aplice doar companiilor de stat sau celor care au contracte cu statul, iar pentru restul firmelor sa fie optional.

Liderul senatorilor PSD, Serban Nicolae, a cerut retrimiterea la comisie timp de o saptamana.

"La amendamentele care s-au formulat in cadrul dezbaterilor din comisie, MFP si nici initiatorii nu au clarificat o serie intreaga de elemente care tin de impactul bugetar al exonerarii sau exceptarii de la aplicarea obligatorie de la 1 ianuarie a unor categorii de contribuabili. S-a facut propunerea si s-a admis in comisie sa se aplice TVA defalcata doar pentru companiile care au contracte cu statul. Au mai aparut in dezbaterea publica si chestiunile legate de companiile care sunt in situatie de insolventa, de aceea noi am vrea sa avem niste cifre ceva mai concrete. Spre exemplu, faptul ca suntem pe ultimul loc la TVA declarata si neincasata in Europa este un lucru ingrijorator. De asemenea, faptul ca 22 de miliarde de lei s-au acumulat din TVA declarata si neincasata de statul roman in ultimii trei ani doar de la firmele care au intrat in insolventa, dupa data intrarii in insolventa, sunt suficiente cifre care ne ingrijoreaza si reclama o imagine mult mai concreta in ceea ce priveste impactul acestei propuneri legislative", a sustinut el, potrivit Agerpres.

Parlamentarul PSD a solicitat membrilor Comisiei de buget sa poarte discutii despre proiect cu reprezentantii Ministerului Finantelor Publice in urmatoarea saptamana.

"Termenul este de o saptamana, pentru ca nu vreau sa se faca speculatii in legatura cu sustinerea de catre Guvern sau de catre majoritatea care sustine Guvernul in legatura cu o asemenea masura aflata in programul de guvernare', a mai spus Serban Nicolae.