Presedintele ALDE, Calin Popescu-Tariceanu, a declarat ca formatiunea politica face o dezbatere interna cu privire la atitudinea publica privind referendumul de revizuire a Constitutiei pe tema familiei si ca, desi "liberalismul decurge din evolutia naturala a lucrurilor" si "bunul cel mai presus este libertatea", pana la a legifera anumite lucruri, unele contra naturii, e o distanta mare".

Calin Popescu TariceanuFoto: Agerpres

"Acest subiect l-am discutat in interiorul ALDE. Am cerut organizatiilor noastre sa faca o dezbatere interna. Unele din ele au facut, unele nu au facut. In momentul in care dezbaterea se va incheia, sigur ca vom organiza un for de conducere statutar in care vom hotari care este atitudinea noastra publica pe acest subiect", a precizat presedintele Senatului.

El a adaugat ca "bunul cel mai respectat si cel mai presus este libertatea, asa ca fiecare este liber sa faca ce doreste".

"Pe aceasta problema cred ca sunt parerile impartite si este dreptul fiecaruia dintre noi sa aiba o parere. Ca liberal, am sa ma refer la o definitie simpla a liberalismului: liberalismul decurge din evolutia naturala a lucrurilor. Deci bunul cel mai respectat si cel mai presus este libertatea, asa ca fiecare este liber sa faca ce doreste. De aici pana la a si legifera anumite lucruri care sunt, unele din ele, contra naturii, e o distanta mare", a mai spus Tariceanu.