Sustinatori ai actualei coalitii aflate la guvernare se mobilizeaza pe Facebook pentru a iesi in strada luni seara, de la ora 17.00, in Piata Vasile Milea din Pitesti, unde in ultimele seri aproximativ 1.500 de demonstranti au protestat fata de Guvernul Grindeanu, scrie News.ro.

Protest la Palatul Cotroceni 1Foto: Hotnews

Jandarmeria Arges arata, intr-un comunicat de presa, ca fortele de ordine cer oamenilor "sa coopereze si sa ramana in dialog permanent cu fortele de ordine, asa cum au facut-o si pana acum" si amintesc ca legea sanctioneaza "organizarea sau participarea la contramanifestatii desfasurate in acelasi timp si in acelasi loc cu adunarile publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare".

Un protest pro-Guvern este asteptat si la Vaslui, acesta fiind pregatit de organizatia locala PSD.

Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, luni, pentru Agerpres, ca la nivelul judetului se pregateste organizarea unui miting de sustinere a Guvernului, la care ar putea participa 10.000 de persoane.