Copresedintele PNL Alina Gorghiu a declarat vineri ca ministri ai Cabinetului Ciolos vor fi testati in sondajul liberalilor pentru parlamentare, aratand ca este posibil ca partidul sa faca pentru unul sau doi membri ai Executivului oferte de colaborare pentru alegerile generale, potrivit Agerpres. Liderul PNL a precizat ca Raluca Pruna, ministrul Justitiei, si Vlad Voiculescu, ministrul Sanatatii, nu sunt testati in acest sondaj.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Totdeauna se testeaza in toate analizele sociologice, sunt testate persoane, personalitati nu doar din Guvern, ci si din societatea civila, din partide politice. Este firesc sa stii care este nivelul de incredere al unora sau al altora, indiferent de institutiile unde isi desfasoara activitatea. (...) Este posibil sa gasim unu - doi ministri care au performat si sa le facem o oferta de colaborare pentru parlamentare", a afirmat Gorghiu.

In opinia Alinei Gorghiu, profilul lui Dacian Ciolos este unul corect pentru candidatul PNL la fotoliul de premier: "Nu astept niciun raspuns de la domnia sa, nu astept niciun rezultat de la nimeni altcineva pentru ca pentru a primi un raspuns trebuie sa faci o oferta. Noi abia in toamna decidem care este varianta noastra de profil de prim-ministru si abia atunci vom face discutiile cu toti pe care ii consideram noi."

Intrebata daca este luat in calcul pentru propunerea de premier si Costin Borc, Alina Gorghiu a aratat ca nu a auzit nicio discutie in acest sens in PNL.

Liderul liberal a afirmat ca se asteapta ca saptamana viitoare, cand va avea loc o noua sedinta a Biroului Politic National, sa existe un nou val de critici din partea celor care nu se vor regasi pe liste la parlamentare: "Saptamana viitoare ne asteptam la un alt val de critici. Toti cei care nu se vor mai regasi pe listele PNL din toamna (...) vor explica ce rau e PNL, ce blonda e Gorghiu, ce costum negru are Blaga si ce rea e Adriana Saftoiu. In realitate, oamenii de caracter nu fac acest lucru, nimeni nu s-a nascut pe o functie si nu are dreptul la o functie daca partidul nu il mai vrea."

Alina Gorghiu a comentat si criticile recente ale deputatului Mihaita Calimente, care a trecut de la PNL la ALDE, si care vorbea despre "basistii care revin la conducerea liberala": "A descoperi dupa doi ani basistii din PNL este o replica ce ascunde altceva", a spus ea, adaugand ca ii este drag Mihaita Calimente si nu doreste sa spuna mai multe despre afirmatiile sale.

Alina Gorghiu mai spune ca organizarea unui congres PNL cu cateva luni inainte de alegerile generale va deturna atentia de la campania electorala.