PNL a adoptat luni o rezolutie privind problema din penitenciare, in care afirma ca o noua lege a amnistiei si gratierii colective nu va rezolva actuala problema din penitenciare si in care propune o serie de masuri, precum amenajarea de spatii de detentie in cazarmile dezafectate.

Ce spun liberalii in rezolutie:

"PNL considera ca promovarea unei noi legi a amnistiei si gratierii colective nu va rezolva actuala problema din penitenciare. O astfel de masura poate induce un sentiment de teama in societate, poate determina o presiune sociala, va consuma noi resurse in cazul celor care nu se afla intr-o situatie de reabilitare si va duce in cele din urma la acelasi grad de ocupare in penitenciare, in conditiile unei rate actuale de recidiva de 70% conform reprezentantilor CSM.

PNL sustine promovarea altor masuri de ameliorare a conditiilor din penitenciare, cu exceptia amnistiei si gratierii colective, prin programe dedicate reinsertiei sociale a celor care au suferit pedepse privative de libertate.

Guvernul si autoritatile abilitate trebuie sa se concentreze asupra reducerii ratei de reintoarcere in penitenciare a celor eliberati, prin operationalizarea Strategiei nationale de reintegrare sociala a persoanelor private de libertate 2015-2019, adoptata in 2015, si a programului de probatiune aflat din nefericire in stadiu incipient.

PNL propune amenajarea de spatii de detentie in cazarmile dezafectate, utilizand astfel regimul deschis si semi-deschis, proiect demarat la inceputul anului 2012 de Ministerul Justitiei si Ministerul Apararii si aflat intr-un stadiu incert.

PNL sustine garantarea respectarii drepturilor omului pentru cei aflati in penitenciare, in limitele hotararilor judecatoresti (dreptul la viata, la sanatate si la siguranta personala). In acelasi timp, PNL considera inacceptabila nerespectarea legilor care reglementeaza cadrul si conditiile de detentie, dar si modul in care in de ani de zile sunt tolerate practici de coruptie si abuzuri in penitenciare.

PNL solicita Guvernului si Ministerului Justitiei sa prezinte la inceputul sesiunii parlamentare masurile legislative pentru solutionarea acestei situatii si cere ca acestea sa fie insotite de un raport privind stadiul implementarii masurilor prevazute in Strategia nationala de reintegrare sociala a persoanelor private de libertate. Avertizam asupra faptului ca foarte multe din masurile cuprinse in Planul de implementare a Strategiei au termene de 6 luni sau un an, termene care nu au fost respectate."