Partidul Miscarea Populara (PMP) a inscris in programul sau politic unirea Romaniei cu Republica Moldova drept obiectiv de tara, a declarat, sambata, la Bacau, presedintele PMP, Traian Basescu, citat de Agerpres.

"Nu poate fi obiectiv mai important decat reintregirea tarii. (...) Ruperea Basarabiei din trupul tarii nu s-a facut cu vointa Romaniei. Avem obligatia sa privim in viitor tinand cont de propria noastra istorie", a afirmat Basescu.

Fostul presedinte a indicat doua argumente care sustin demersul PMP: "Argumentul istoric este faptul ca traim ca romani despartiti de Prut in baza deciziei a doi criminali. Unul se numea Stalin si altul Hitler. Iar cand ministrii lor de Externe au semnat Pactul Ribbentrop - Molotov, s-a smuls o buna parte din tara, ce a fost atasata la Uniunea Sovietica".

Un al doilea argument, a spus Basescu, este cel legal si se refera la respectarea legilor internationale pentru indeplinirea unirii.

"Multi spun ca nu ne lasa americanii, ca nu ne lasa Bruxelles, Rusia, Franta, Germania sa ne implinim acest vis. Eu va spun ca este o minciuna. Zece ani am fost presedintele Romaniei, de multe ori am deschis informal subiectul reunificarii Romaniei asa cum facuse Germania si va asigur ca principalul mesaj a fost cu respectarea legii, cu respectarea tratatelor internationale, pentru ca nu putem avea un obiectiv de asemenea dimensiuni ce este in sprijinul nostru fara prevederile unui asemenea tratat. Un asemenea tratat international exista. Este Acordul de la Helsinki din 1975", a explicat Traian Basescu.

Liderul PMP a subliniat ca, potrivit art. 1 din Acordul de la Helsinki, schimbarea frontierelor in Europa este posibila prin vointa partilor.

"Ceea ce imi spune ca noi, romanii de pe ambele maluri ale Prutului, ar trebui, la un moment dat, prin vot in parlamentele noastre sau prin referendum popular atat in Republica Moldova, cat si in Romania, sa ne decidem reunificarea. Vreau sa se stie ca nu este o poveste, este o realitate a conventiilor internationale si, atunci cand va fi posibil, sa o facem, depasind un singur impediment, cel invocat si in articolul 1 al Acordului de la Helsinki: vointa partilor. Va trebui sa fie si curaj din partea politicienilor. Dar cat timp nu avem curaj sa vorbim despre acest obiectiv, nu se va intampla nimic. Avem mecanismele, ne trebuie doar consecventa, rabdare, dar si vointa neabatuta in atingerea acestui obiectiv. Eu consider ca a venit timpul ca un partid sa-si asume, pe termen mediu si lung, acest obiectiv. Iar PMP face acest pas", a sustinut Traian Basescu.

El s-a aratat "deplin convins" de faptul ca, "pe masura ce se va continua acordarea cele 5.000 de burse tinerilor din Republica Moldova, pe masura ce se va continua procesul de acordare a cetateniei romane celor care au pierdut-o fara voia lor", numarul celor care sustin unificare va creste.

"Daca ii intrebi pe cetatenii din Romania, 80 la suta vor unirea cu Republica Moldova. Daca ii intrebi pe cetatenii Republicii Moldova, doar 28 la suta vor unirea cu Romania. Nu este un lucru fara speranta, pentru ca in 2005 doar 3 la suta dintre basarabeni voiau unirea cu Romania. Astazi s-a ajuns la 28 la suta", a spus Traian Basescu.