Liderul PSD Victor Ponta a declarat, in urma sedintei partidului, ca a facut un apel la parlamentarii social-democrati sa vina la plenul reunit al celor doua camere ale Parlamentului, convocat marti, chiar daca este saptamana mare pentru parlamentarii ortodocsi sau a treia zi de Paste pentru catolici, si ca i-a rugat si pe liberali sa participe, "ca de fapt ei au facut sesizarea la Curtea Constitutionala" privind legea statutului deputatilor si senatorilor.

"Am facut un apel catre toti colegii deputati si senatori, chiar daca e Saptamana Mare, sau pentru cei care sunt catolici, protestanti, i-am rugat totusi ca maine sa fie prezenti. Fac un apel public si catre colegii parlamentari din opozitie sa fie prezenti maine, pentru ca de fapt ei au facut sesizarea la CCR si cu atat mai mult trebuie sa fie alaturi de noi in schimbarea Legii 96/2006 si punerea in acord cu decizia Curtii Constitutionale", a spus Ponta.

Intrebat cum comenteaza acuzatia liberalilor potrivit careia PSD intentioneaza sa lase fara obiect contestatia la CCR a liberalilor in urma votului in cazul lui Dan Sova, el a raspuns: "Chiar nu inteleg care e supararea liberalilor. Ei au vrut sa schimbam legea si aucm sunt suparati ca modificam asa repede. Noi maine ne intalnim sa schimbam, ce e asa rau?"

Amintim ca presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu a convocat Biroul Permanent al Senatului marti 7 aprilie, de la ora 12.30, pentru modificarea programului de lucru si anunta ca a solicitat convocarea, in aceeasi zi, a unui nou plen reunit a celor doua camere ale Parlamentului, pentru modificarea statutului deputatilor si senatorilor, potrivit unui comunicat de presa transmis joi seara.

Potrivit programului afisat de Senat, birourile permanente se vor intalni la ora 13.30.

Curtea Constitutionala ar urma ca a doua zi, pe 8 aprilie, sa discute sesizarea presedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, privind solutionarea posibilului conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca si puterea legislativa in cazul senatorului Dan Sova. Tot in legatura cu acest caz, CCR a fost sesizata de presedintele Klaus Iohannis si de PNL, toate contestatiile urmand sa fie analizate miercuri.

Senatorul PNL Cristian Bodea afirma vineri, referitor la acest subiect:

"De ce nu se putea face miercuri, si de ce marti, deranjandu-i pe catolici (duminica este Pastele Catolic - n.r.)? Pentru ca miercuri se judeca la CCR contestatia PNL. Planul celor de la PSD este de a intra in constitutionalitate, in legalitate, pana la judecarea contestatiei depusa de PNL. Scopul este de a lasa fara obiect aceasta contestatie. Marti, miercuri dimineata, se publica in Monitorul Oficial modificarea la statut, intrarea in legalitate, iar Curtea va trebui, probabil, sa constate ca nu mai are obiect aceasta contestatie a noastra. Prin asta, PSD crede ca va inregistra o victorie, dar se inseala".

"Noi am contestat la CCR pentru a forta majoritatea PSD sa corecteze regulamentul pentru a nu mai putea apara coruptii. Castiga tara, de aici, nu castiga PSD. Ca se intra in legalitate prin decizia CCR sau prin frica PSD, nu conteaza. Pentru ca aceasta convocare urgenta a Senatului si a Camerei se face de frica. Altfel, PSD s-ar fi dedulcit in acest sistem de portite legislative care ii permite sa acopere si sa salveze coruptii din partid. Sau din alte partide, cazul Borbely", a precizat senatorul.

***

Este vorba despre modificarea articolului 24, aliniatul 4 din legea nr. 96/2006, privind statutul deputatilor si senatorilor, pentru a permite ca hotararile privind aprobarea cererilor de retinere si arestare a parlamentarilor, adresate de ministrul justitiei, sa se adopte cu votul secret al majoritatii membrilor prezenti, si nu cu majoritatea tuturor membrilor Camerei sesizate, cum este prevazut la acest moment.

Scopul acestei propuneri este de a pune in concordanta prevederile din legea 96/2006, cu articolele 67 si 76 din Constitutie.

Ce sustine in prezent Articolul 24 - Procedura in caz de retinere, arestare sau perchezitie - aliniatul 4: Camera hotaraste asupra cererii cu votul secret al majoritatii membrilor sai. Hotararea Camerei se comunica de indata ministrului justitiei si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, in termen de 3 zile. Data comunicarii catre ministrul justitiei este data intrarii in vigoare a hotararii.

Dupa modificare, "majoritatii membrilor sai" ar urma sa devina "majoritatii membrilor prezenti".

Ce sustin articolele 67 si 76 din Constitutie:

ARTICOLUL 67

Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarari si motiuni, in prezenta majoritatii membrilor.

ARTICOLUL 76

(1) Legile organice si hotararile privind regulamentele Camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere.

(2) Legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.

(3) La cererea Guvernului sau din proprie initiativa, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedura de urgenta, stabilita potrivit regulamentului fiecarei Camere.