Cererea de arestare a ministrului demisionar Darius Valcov este o lovitura importanta pentru imaginea Guvernului, care nu-i face "bucurosi" pe membrii acestuia, a declarat presedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, apreciind insa ca, pana la urma, ramane ceea ce face Executivul pentru societate. "E o lovitura importanta, nu e ceva care sa ne faca sa fim bucurosi, dar, pana la urma, ramane ceea ce face Guvernul pentru economie, pentru societate, pentru Romania in general si, pana acum, Guvernul a facut lucururi bune. Acum, din nefericire, exact cand promovam Codul Fiscal, s-a intamplat si acest necaz cu Darius Valcov, dar cu Codul Fiscal mergem inainte", a afirmat Liviu Dragnea, citat de Mediafax.

Liviu Dragnea si Victor PontaFoto: Agerpres

In opinia sa, nu trebuie amanate discutiile privind Codul Fiscal si Codul de Procedura Fiscala, iar sedinta de Guvern convocata pentru luni va avea loc conform programului stabilit.

Intrebat de ce a fost acceptata demisia lui Valcov din postul de ministru, desi premierul afirmase initial ca il va mentine in Guvern pana cand vor fi adoptate Codul fiscal si Codul de procedura fiscala, Dragnea a raspuns: "E o noua situatie si probabil ca Darius nu mai are starea interioara necesara sa poata sa gestioneze lucrurile astea, sa poata sa se gandeasca in mod serios la ele".

El a precizat ca prim-ministrul Ponta va gasi in perioada imediata o propunere pentru un nou ministru, pe care i-o va prezenta presedintelui Klaus Iohannis.

"Nu s-a stabilit sa fie neaparat din partid sau neaparat tehnocrat, trebuie sa fie un om care sa poata gestiona in continuare discutiile din Parlament pe Codul Fiscal, care este proiectul nostru major, al Guvernului Ponta, si care sa fie un bun ministru. Este un minister greu si nu ne jucam", a conchis Dragnea.

Premierul Victor Ponta a anuntat anterior ca a aprobat demisia lui Darius Valcov din postul de ministru al Finantelor, avand in vedere cererea DNA de arestare a acestuia, si ca va prezenta in cel mai scurt timp presedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru acest portofoliu.

Directia Nationala Anticoruptie (DNA) a cerut aviz de la Senat pentru retinerea si arestarea preventiva a lui Darius Valcov, in dosarul in care este acuzat de trafic de influenta, dupa ce ar fi intervenit, cand era primar al Slatinei, in atribuirea unor contracte catre un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele incasate.

Duminica, Darius Valcov i-a inaintat premierului Victor Ponta demisia din functia de ministru al Finantelor, dar Ponta a precizat atunci ca acesta va ramane ministru pana la finalizarea noului Cod Fiscal.

Proiectul Codului Fiscal va fi aprobat miercuri de Guvern.