"Ne-am certat!", a declarat premierul Victor Ponta pentru Mediafax, dupa discutia cu presedintele Traian Basescu pe tema reducerii CAS, la care a participat si ministrul Finantelor, Ioana Petrescu. "N-a fost niciun fel de discutie serioasa pentru ca presedintele avea un calendar strict politic. Intalnirea de azi nu isi avea rostul. Presedintele a avut un comportament badaranesc fata de doamna Petrescu, am aflat ca studiile la Harvard nu sunt nimic fata de studiile domniei sale. Eu sunt obisnuit, pentru doamna Petrescu cred ca a fost o experienta neplacuta. Nu ma cert nici cu presedintele, nici cu altcineva. A fost o discutie neplacuta", a declarat Ponta. Surse oficiale declarasera anterior ca presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta nu au ajuns la o concluzie pe tema reducerii CAS, dupa discutiile de la Palatul Cotroceni, cei doi nestabilind nimic dupa aceasta discutie.

Traian Basescu si Victor PontaFoto: Presedintia Romaniei

"Daca il retrimite la Parlament, sunt convins ca Parlamentul va mai vota inca o data si atunci trebuie sa promulge. Domnul presedinte a spus si ca este neconstitutional, e posibil sa atace la CCR. Mi-a spus ca a mai avut un prim-ministru care a vrut cresterea salariilor profesorilor, dar o masura de reducere a fiscalitatii in mediul privat e cu totul altceva. Sa le compari e o dovada de crasa ignoranta. Eu cred ca in septembrie daca presedintele retrimite legea Parlamentul o va vota", a mai spus Victor Ponta.

Consultarile dintre presedintele Traian Basescu si Guvern, reprezentat de premierul Victor Ponta si ministrul de Finante, Ioana Petrescu, pe tema legii privind reducerea CAS, desfasurate luni la Palatul Cotroceni, au durat aproximativ 30 de minute.

Consultarile sefului statului cu Guvernul au avut loc pe legea pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, proiect care se refera de reducere a CAS la angajator cu 5%, de la 1 octombrie.

Guvernul a aprobat in luna iunie proiectul de lege care prevede reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator de la 1 octombrie. Proiectul a fost ulterior adoptat de Senat si Camera Deputatilor.

Presedintele Traian Basescu a declarat, saptamana trecuta, ca vrea sa promulge reducerea CAS si ca va avea si o consultare cu FMI pe acest subiect, dar a precizat ca, daca solutiile Guvernului pentru acoperirea deficitului nu vor fi credibile, atunci va fi obligat sa retrimita legea in Parlament.

El a aratat ca a primit la promulgarea legea privind diminuarea CAS si ca are semne de intrebare privind oportunitatea masurii, precizand ca in aceste conditii invita Guvernul la consultari, potrivit articolului 85 din Constitutie.

Miercuri seara, premierul afirma ca Guvernul nu are ce cauta la Cotroceni, iar despre reducerea CAS nu are ce discuta presedintele cu Executivul, deoarece proiectul de lege care reduce contributiile de asigurari sociale este votat de Parlament, astfel ca Basescu fie promulga actul, fie il retrimite in Parlament.

"Daca vrea sa aiba un dialog cu mine, sigur, ma voi duce, m-am mai dus si cu alte ocazii, nu ca m-ar fi ascultat prea mult, dar macar ca sa pastram respectul pentru textele constitutionale si pentru institutii, insa in aceasta situatie concreta daca vrea sa se consulte cu mine pe tema reducerii CAS, nu se consulta cu persoana potrivita, pentru ca nu e o masura a Guvernului, ci una care tocmai a fost adoptata de Parlament, culmea si in unanimitate", a spus Ponta.

El a aratat ca, in aceasta situatie, presedintele fie nu poate decat promulga proiectul de lege sau sa retrimita documentul in Parlament, unde va fi votat din nou in septembrie pentru a fi aplicat din octombrie.

"Daca ii este drag de mine si vrea sa ma vada pe la Cotroceni, mie nu mi-e drag de dansul, dar ma duc, insa Guvernul nu are ce cauta la Cotroceni si despre reducerea CAS nu avem ce discuta pentru ca e o lege votata de Parlament. Daca vrea, sa discute cu Parlamentul, dar nu cred ca vrea sa convoace tot Parlamentul la Cotroceni", a adaugat premierul.

Anterior, premierul Ponta a afirmat ca este dispus sa se intalneasca cu presedintele Basescu si chiar "cu teroristii "daca acest lucru este bine pentru tara, dar ca pentru reducerea CAS seful statului trebuie sa se consulte, eventual, cu Parlamentul, nu cu Guvernul, deoarece legea CAS este votata de parlamentari.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a declarat, joi, ca reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS la angajator este posibila si va intra in vigoare la 1 octombrie, sustinand ca aceasta masura nu va afecta fondul de salarii si fondul de pensii.