Senatorul PNL Sorin Iliesiu propune, intr-o scrisoare deschisa adresata membrilor de partid, ca presedintele partidului Crin Antonescu sa faca un pas inapoi, iar increderea sa ii fie acordata lui Calin Popescu Tariceanu. Iliesiu sustine organizarea urgenta a unui congres extraordinar al partidului care sa decida ramanerea liberalilor la guvernare si participarea PNL, in cadrul USL, la europarlamentare si prezidentiale, astfel incat "viitorul presedinte al Romaniei sau viitorul prim-ministru sa fie dat de Partidul National Liberal".

Crin AntonescuFoto: HotNews / DP

"Propun organizarea urgenta a unui congres extraordinar al Partidului National Liberal care sa decida ramanerea partidului nostru la guvernare si participarea acestuia in cadrul Uniunii Social Liberale atat la alegerile europarlamentare, cat si la cele prezidentiale, astfel incat viitorul presedinte al Romaniei sau viitorul prim-ministru sa fie dat de Partidul National Liberal. Cred ca acestea vor deveni posibile doar daca domnul Crin Antonescu va face un pas inapoi si doar daca ii vom acorda increderea noastra domnului Calin Popescu Tariceanu, cel care a fost Prim-Ministru al Romaniei in perioada de maxima bunastare a romanilor din ultimii 70 de ani. Am convingerea ca Uniunea Social-Liberala reprezinta singura solutie pentru Romania in urmatorii ani", se arata in scrisoarea deschisa a senatorului PNL de Sibiu, citata de Agerpres.

Potrivit acestuia, datorita guvernarii Uniunii Social-Liberale Romania este in prezent tara cu cea mai mare crestere economica din intreaga Uniune Europeana.

"Suntem un partid national si nu avem voie sa punem intre paranteze interesul national. Ar fi pacat sa-l sacrificam din cauza unor ambitii minore. Nu avem dreptul sa impiedicam mersul ascendent al Romaniei si bunastarea romanilor, din cauza indisponibilitatii pentru un dialog constructiv in cadrul USL astfel incat Romania sa iasa din actuala criza politica, artificial creata. Pe buna dreptate, cei care si-au pus increderea in noi s-au saturat de scandalul politic interminabil in care ne complacem. Din respect fata de electoratul care a votat Uniunea Social-Liberala in proportie atat de mare, trebuie sa punem punct acestui mod de a face politica", se arata in scrisoarea lui Iliesiu.

  • Liderul PNL Sibiu: Ne delimitam de solicitarea senatorului Iliesiu ca presedintele Antonescu sa faca pasul inapoi

Situatia senatorului liberal de Sibiu, Sorin Iliesiu, ar putea fi discutata in sedinta de marti a Biroului Politic National al PNL, a declarat liderul organizatiei judetene Sibiu, deputatul Mircea Cazan. Intrebat daca va fi exclus senatorul Iliesiu din PNL, Mircea Cazan a raspuns "este posibila discutarea situatiei domnului Iliesiu", scrie agentia de presa.

Liderul PNL Sibiu a subliniat ca organizatia sa ii sustine pe presedintele Crin Antonescu si prim-vicepresedintele Klaus Iohannis, in timp ce senatorul de Sibiu, Sorin Iliesiu a anuntat ca il sustine pe Calin Popescu Tariceanu.

"Organizatia Judeteana PNL Sibiu se delimiteaza de declaratiile domnului Iliesiu. PNL Sibiu este alaturi de domnul presedinte si domnul prim-vicepresedinte", a mai spus Mircea Cazan.

Membrii Biroului Politic National al PNL se intrunesc marti pentru a rediscuta despre mandatul presedintelui formatiunii, Crin Antonescu, la negocierile din Uniunea Social Liberala pentru restructurarea Guvernului.

Este pentru a doua oara cand PNL Sibiu nu il sustine pe senatorul Sorin Iliesiu, care dorea sprijin pentru a candida la europarlamentare, iar liberalii sibieni s-au opus, spunand ca ei doresc un candidat din Sibiu, stiut fiind faptul ca Iliesiu a candidat pentru functia de senator de Sibiu, la solicitarea conducerii centrale de la Bucuresti.

Senatorul liberal Sorin Iliesiu nu a putut fi contactat pentru a-si exprima un punct de vedere.

  • Uioreanu: Nu se impune plecarea lui Antonescu, nu a gresit; cerem doar respectarea acordului USL

Presedintele interimar al PNL Cluj, Horea Uioreanu (presedintele Consiliului Judetean CJ), a declarat marti pentru Mediafax nu se impune plecarea lui Crin Antonescu din fruntea PNL si ca nu vede unde a gresit acesta, el adaugand ca liberalii cer doar respectarea acordului USL.

Totodata, Uioreanu nu considera necesara convocarea Congresului partidului, pentru ca un astfel de for nu se convoaca "oricum si oricand".

"Biroul Politic National al PNL va discuta, marti, situatia din USL. Eu nu cred ca se impune plecarea lui Crin Antonescu din fruntea PNL, nu vad motive pentru acest lucru si nu vad unde a gresit. De asemenea, nu consider necesara convocarea unui Congres al PNL, pentru ca un astfel de for nu se convoaca oricand si oricum, de dimineata pana seara. Noi cerem doar respectarea acordului USL, nimic mai mult", a spus Uioreanu.

  • Calimente: Antonescu are sprijin unanim in PNL; cine crede ca se va starni rascoala in PNL se insala

Deputatul liberal de Arad Mihaita Calimente (membru in BPN al PNL), a declarat, marti pentru Mediafax ca liderul PNL Crin Antonescu "se bucura de sprijin unanim in partid", iar "daca cineva crede ca se va starni o rascoala in PNL, se insala", atat Calimente, cat si liderul PNL Arad sustinand, totodata, ramanerea la guvernare alaturi de PSD.

Deputatul de Arad Mihaita Calimente sustine ca orice eventuale discutii legate de schimbarea conducerii PNL "sunt absurde" si ca presedintele Crin Antonescu este sustinut de intregul partid, iar "daca cineva crede ca se va starni o rascoala in PNL, se insala".

"Cel care a cerut schimbarea lui Crin Antonescu nu dovedeste multa inteligenta. E o prostie sa ceri asa ceva acum. Antonescu se bucura de sprijin unanim in partid, iar pozitia sa in USL este sustinuta de toti colegii liberali. S-a trezit unul vorbind", a declarat Calimente.

Acesta a adaugat ca USL trebuie mentinuta in actuala formula, iar PNL sa ramana la guvernare.

"Din punctul de vedere al PNL, USL trebuie mentinuta, dar incep sa cred ca din punctul de vedere al lui Ponta, nu. Dincolo de acordul nostru din 2011, Ponta a infiintat o formatiune noua, fie ea si electorala, care este in opozitie mascata cu ceea ce e indreptatit PNL sa ceara la numirea ministrilor. Daca cineva crede ca se va starni o rascoala in PNL, se insala", a spus Calimente.

De asemenea, presedintele PNL Arad, senatorul Ioan Cristina, spune ca nu exista niciun motiv pentru schimbarea lui Antonescu de la conducerea partidului.

"Nici nu sustinem o astfel de idee. Din cate stiu, exista doar o voce care a cerut asta, dar nu sunt de acord", a spus Cristina.

El crede ca PNL si PSD trebuie sa ajunga la un "compromis" pentru pastrarea USL.

"PNL si-a respectat angajamentele asumate in USL, iar Ponta este premier si cu ajutorul parlamentarilor liberali. Mai ramane ca PSD sa dovedeasca ca isi respecta promisiunile. Noi nu cerem nimic in plus decat respectarea optiunilor PNL la numirea ministrilor", a spus Ioan Cristina.

  • Quintus: In USL este o criza de orgolii; ar fi o mare greseala iesirea PNL de la guvernare

Presedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, considera ca iesirea PNL de la guvernare ar fi "o greseala" si catalogheaza situatia din USL drept "o criza de orgolii".

"Ar fi o greseala pentru partid, pentru tara si pentru interesele societatii sa rupem acest guvern care a inceput sa lucreze cum trebuie. (...) Conducerea celor doua partide este asigurata foarte bine de oameni tineri, care ar trebui sa faca apel si la oameni cu mai multa experienta. Nu este bine pentru nimeni, decat pentru adversarii tarii noastre, sa se rupa acest guvern si aceasta coalitie", a declarat Mircea Ionescu Quintusmarti pentru Mediafax.

El a mai spus ca va participa marti seara la sedinta BPN al PNL.

Intrebat ce parere are despre propunerea senatorului Sorin Iliesiu privind schimbarea conducerii PNL, Quintus s-a declarat impotriva oricaror iesiri publice de acest fel: "Sunt de principiu impotriva oricaror declaratii care se fac in afara partidului. De aceea avem organisme, acolo ne spunem tot ce credem, si bine, si rau, despre partid, nu in presa".

  • Liderul PNL Harghita: Schimbarea lui Antonescu ar fi o catastrofa

Presedintele PNL Harghita, Stelu Platon, spune ca inlocuirea lui Crin Antonescu de la conducerea partidului ar fi o "catastrofa" intr-un an electoral, el apreciind, totodata, ca USL trebuie mentinuta si in niciun caz sa decida PNL iesirea de la guvernare.

Presedintele PNL Harghita, Stelu Platon, a declarat, marti, pentru Mediafax, ca solicitarea senatorului PNL Sorin Iliesiu, care sustine schimbarea din functia de presedinte al PNL a lui Crin Antonescu, propunandu-l pentru aceasta pozitie pe fostul premier Calin Popescu Tariceanu, nu are "nicio relevanta", fiind doar "un subiect de presa".

"Schimbarea presedintelui PNL intr-un an electoral, cu alegeri europarlamentare si prezidentiale, ar fi o catastrofa. (...) Chestia asta pe care a lansat-o un domn senator frustrat, probabil, nu are nicio relevanta, este un subiect de presa si atat", a spus Platon.

Potrivit acestuia, Calin Popescu Tariceanu trebuie apreciat pentru ceea ce a facut ca si premier in perioada 2004 ¬ 2008, insa acesta ar avea sanse de reusita la prezidentiale mai mici decat Antonescu.

"Legat de prezidentiale, eu cred ca Tariceanu nu ar avea sanse mai mari decat Crin Antonescu si ma bazez in aceasta parere pe sondajele care au existat. Pe de alta parte, nu cred ca Tariceanu doreste o schimbare acum. Probabil, dupa ce Crin Antonescu va fi ales presedinte al Romaniei, sa candideze la functia de presedinte al partidului, care va deveni vacanta. De altfel, Crin Antonescu a declarat ca dupa alegerile prezidentiale, indiferent de rezultat, se va retrage si acest post va fi vacant pentru oricine, si pentru Tariceanu, si pentru Iliesiu sau cine o mai vrea¬, a spus liderul PNL Harghita.

Totodata, Stelu Platon sustine ca protocolul USL trebuie respectat, chiar daca "se fac speculatii ca baronii PSD fac presiuni asupra premierului".

"PSD ar dori, in grandoarea lui, sa aiba si Presedintia si premierul si majoritate singur de 70 la suta, daca se poate", a afirmat Platon.

In opinia acestuia, "oameni importanti, factori de decizie¬ din PSD "fac jocul Cotroceniului si al opozitiei", dornici sa rupa USL, dar pe parcursul acestei saptamani criza din Uniune trebuie rezolvata.

"Eu merg la BPN cu mandat din partea organizatiei sa mentinem USL, nici intr-un caz sa decidem noi iesirea de la guvernare. Desigur, exista unele voci, dupa parerea mea neinsemnate, cu privire la schimbarea liderului PNL, insa noi nu dam importanta acestora. Crin Antonescu a fost ales de Congresul PNL si credem ca, de fapt astazi, presedintele doreste o clarificare", a adaugat Platon.