24 de cetateni romani au initiat un proiect de modificare a Constitutiei, proiectul legislativ fiind publicat in Monitorul Oficial joi, 24 mai. Proiectul prevede, printre altele, nationalizarea resurselor naturale, nationalizarea presei si construirea unui trust mass-media condus de un director "ales de popor", obligativitatea votului, Parlament unicameral cu 300 de membri, alegerea prin vot direct a guvernatorului BNR si a magistratilor.

Aparitia acestei propuneri din partea unui grup de cetateni are loc pe fundalul initiativei USL de modificare a Constitutiei.

Reamintim ca, potrivit Constitutiei, revizuirea legii supreme poate fi initiata de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot. Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 20.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative. Proiectul de revizuire trebuie adoptata de Camera Deputatilor si de Senat, cu o majoritate de cel putin doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere, iar revizuirea este definitiva dupa aprobarea ei prin referendum, organizat in cel mult 30 de zile de la data adoptarii proiectului sau a propunerii de revizuire.

Potrivit Legii privind exercitarea initiativei legislative de catre cetateni (Legea 189/1999), promovarea initiativei legislative a cetatenilor se asigura de catre un comitet de initiativa alcatuit din cel putin 10 cetateni cu drept de vot (in cazul de fata, comitetul de initiativa are 24 de membri). Propunerea legislativa a acestui comitet trebuie publicata in Monitorul Oficial al Romaniei.

Cei 24 de cetateni fac parte din Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor. Printre ei se numara Neculai Atelesei (membru in Partidul Poporului - varianta Cojocaru), Luiza Volf (sefa unei ONG de mediu), George Ninel Popescu (fost bucatar in Cipru).