Forta Civica va ataca la Curtea Constitutionala proiectul Guvernului privind retrocedarile

de V.M.     HotNews.ro
Luni, 15 aprilie 2013, 16:41 Actualitate | Politic


Forta Civica va ataca la Curtea Constitutionala proiectul de lege privind retrocedarile, imediat dupa ce premierul Victor Ponta isi va angaja miercuri raspunderea in Parlament pe acest act normativ, a declarat luni Mihai Razvan Ungureanu, presedintele acestei formatiuni politice.

Ungureanu a aratat, intr-o conferinta de presa, ca proiectul Guvernului a primit de la CEDO o serie de observatii care nu au fost luate in seama cu seriozitate de Executiv. El a spus ca prevederile proiectului lui Victor Ponta sunt "neconstitutionale" si a invocat jurisprudenta, relateaza Agerpres.

'Observatiile venite de la CEDO desfiinteaza proiectul de lege inaintat de Victor Ponta si nimic din ce spune CEDO nu se afla in textul final pentru asumarea raspunderii. Atragem atentia ca in 12 martie Forta Civica a depus la Guvern, spre consultare, propriul proiect privind retrocedarile si in termenul legal de 30 de zile nu a primit nici un raspuns" a spus Ungureanu.

Liderul FC a precizat ca este gata sa sustina, alaturi de PDL, o motiune de cenzura pe subiectul acestui proiect.

Presedintele Forta Civica a spus ca proiectul elaborat de catre Guvernul Ponta nu are "determinare istorica" pentru ca nu este precizata clar durata istorica a regimului comunist.

"Consiliul Legislativ a dat un aviz pozitiv proiectului lui Victor Ponta cu observatii - trebuie precizata durata istorica a regimului comunist, daca este 9 mai 1945 - 20 decembrie 1989, sau 1 ianuarie 1948 - 30 decembrie 1989. (...) Prin taxele ce trebuie platite, samsarii imobiliari sunt in avantaj, suprabirocratizarea mecanismelor ce se vor infiinta va face ca despagubirile sa se aplice foarte greu", a completat Mihai Razvan Ungureanu, afirmand ca proiectul Guvernului nu a tinut cont de consultarea asociatiilor de proprietari de drept.

Forta Civica nu sustine proiectul Guvernului privind retrocedarile si afirma ca termenele de finalizare sunt exagerat de mari, tinand cont ca numai in Bucuresti, din cele de 42.000 de dosare depuse, nu sunt solutionate decat circa 10.000. De asemenea, Forta Civica considera ca efortul bugetar pentru aplicarea legii e foarte mare si ca sunt dezavantajati proprietarii de drept prin organizarea videolicitatiilor.

"Acest proiect de lege favorizeaza net concesionarii, samsarii imobiliari. Se infiinteaza noi institutii si se da posibilitatea ca autoritatile locale sa nu respecte legea, aplicandu-se amenzi de numai 10.000 de lei. Noi, in proiectul nostru, propunem amenzi zilnice de 300 lei/zi (....) Sunt scosi proprietarii de drept din componenta comisiilor implicate in aplicarea acestei legi, legea nu a fost supusa dezbaterii publice", a spus la randul sau Adrian Iurascu, prim-vicepresedinte Forta Civica.

Acesta a mai spus ca proiectul de lege privind retrocedarea, initiat de Forta Civica, a primit un aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ, care l-a considerat un proiect bun si a trecut prin analiza forurilor competente de la CEDO la timp.

"Victor Ponta e disperat ca intr-un an nu a reusit sa aduca un proiect de lege care sa treaca prin analiza unor foruri legislative competente, la timp. Credem ca e bataie de joc si nu suntem dispusi sa inghitim incompetenta si ipocrizie politica", a mai spus Mihai Razvan Ungureanu.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


673 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    cercetarea (Luni, 15 aprilie 2013, 17:08)

    Dicu [utilizator]

    E bine ca MRU se implica in denuntarea unor acte ale guvernantilor la Curtea Constitutionala. Mai e insa loc. Taierea banilor obtinuti in contractele de cercetare in desfasurare mi se pare ilegala si cred ca aici MRU se poate bate. Aceasta taiere este ofensiva mediocritatii impotriva a ceea ce e bun in cercetarea romaneasca. O explicatie o dau surse din jud Gorj care sustin ca actualul ministru al cercetarii ca elev a picat treapta, nu are doctoratul dar a facut o cariera stralucita universitara (rector) si politica lasandu-si familia pentru a se cupla cu o politiciana de mare renume.
  • +1 (1 vot)    
    pai, (Luni, 15 aprilie 2013, 18:02)

    Cezy [utilizator]

    din pacate asta se si doreste, temporizare pana la calaende!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by