Vicepresedintele UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, miercuri, ca legea reorganizarii administrative si legea sanatatii nu pot fi adoptate intr-un an electoral si ca minoritarii maghiari nu au fost niciodata de acord cu uninominalul pur, care nu avantajeaza nici PDL, relateaza Agerpres.

"In an electoral nu este posibil sa adoptam aceste doua legi, pentru ca nu sunt intrunite conditiile. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa discutam atat despre legea reorganizarii, cat si legea sanatatii. De fapt, la legea sanatatii au fost pornite discutii cu unele organizatii profesionale", a afirmat Borbely.

Declaratiile sale au fost facute dupa ce presedintele Traian Basescu pledase in Parlament, cu cateva ore mai devreme, pentru adoptarea celor doua legi si pentru reforma administrativa a tarii, ca parti esentiale ale procesului de reformare a statului.

In legatura cu legea sanatatii, Borbely a spus ca exista pareri diferite care trebuie discutate, de exemplu, in legatura cu privatizarea caselor de asigurari de sanatate.

"Nu sunt create acum conditiile pentru adoptare pentru ca este o lege cadru si mai mult ca sigur, dupa alegeri, guvernul care vine trebuie sa ia o decizie cat mai curand", a explicat vicepresedintele UDMR.

UDMR nu a fost niciodata de acord cu uninominalul pur

Laszlo Borbely a tinut sa precizeze ca UDMR nu a fost niciodata de acord cu votul uninominal si a apreciat ca nici PDL nu ar fi "foarte avantajat" de acest tip de vot.

"Noi niciodata nu am fost de acord cu uninominal pur. Sa fie foarte clar. Cred ca nici PDL nu e foarte avantajat, daca vedem statisticile si sondajele. Trebuie sa gasim o modalitate de echilibru, pentru ca daca e uninominal pur, cetatenii voteaza un partid care ia 8% - 10% si nu intra in Parlament. Noi am propus ca un anumit procent sa fie pe lista, dar nu s-a putut pentru ca nu am cazut de acord cu PDL, de aceea am ramas acum cu acest sistem de vot, care are anumite carente", a afirmat Borbely.

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca este necesara modernizarea clasei politice prin introducerea unui vot uninominal curat si punerea in aplicare a referendumului din 2009 privind crearea unui Parlament unicameral si reducerea numarului de parlamentari la 300.

"As vrea sa exprim si un punct de vedere care s-ar putea sa nu placa si acesta este legat de nevoia de modernizare a clasei politice. Un prim pas s-a facut in momentul in care am introdus votul uninominal. In acelasi timp, este clar ca un vot uninominal compensat, asa cum il avem acum, nu face decat sa creeze distorsiuni si oameni mai putin sustinuti de cetateni ajung in Parlament in locul unora care au luat un numar mai mare de voturi. Este, cred, o obligatie morala a majoritatii ca, impreuna cu minoritatea din Parlament, sa decida un vot uninominal curat, care nu mai lasa ca oameni de pe locul trei sa ajunga parlamentari, iar cei care au fost primii in colegiu sa ramana acasa", a spus seful statului in discursul sau din Parlament.