Liderii USL, la Iasi. Romanii ne spun: scapati-ne de Basescu si nu ne lasati in mizerie!

de Red. Stiri     HotNews.ro
Marţi, 24 ianuarie 2012, 12:35 Actualitate | Politic


Liderii Uniunii Social-Liberale, Victor Ponta, Crin Antonescu si Daniel Constantin, au sustinut o conferinta de presa la Iasi, unde au participat la manifestarile omagiale dedicate Zilei Unirii Principatelor Romane. "Romanii ne-au spus: scapti-ne de Basescu si nu ne lasati in mizerie!", a declarat Ponta, care a spus ca opozitia trebuie "sa gaseasca metoda prin care actualul guvern sa plece si sa se organizeze alegeri anticipate". "Misiunea noastra nu e doar de a schimba actuala putere, ci de a conduce Romania si de a repara foarte multe daune facute in acesti ani", a afirmat si liderul PNL, Crin Antonescu.

Iata cateva dintre cele mai importante declaratii ale liderilor USL:

Victor Ponta:
  • anul trecut, pe 24 ianuarie, am anuntat aici ideea crearii USL
  • anul viitor vom fi tot aici
  • spre deosebire de anul trecut, astazi a fost o zi insorita
  • nici presedintele, nici premierul n-au fost aici sa-i sfideze pe oameni
  • e foarte bine ca au stat acasa, departe de romani
  • locul domnului Basescu, al domnului Boc, al domnului Simirad si al celorlalti nu va fi alaturi de oameni la manifestari publice
  • este clar ca mesajul dat de oameni, nu doar in Piata Universitatii, nu doar astazi, este ca guvernul actual, presedintele actual trebuie sa plece si trebuie sa avem cat mai curand alegeri
  • nu se pune problema ca la 1 februarie sa mergem la Parlament, sa ne luam salariile si sa stam ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic
  • problema noastra e sa vedem ce facem dupa ce actuala putere pleaca
  • pe 2 februarie, ne vom intalni delegatia USL cu delegatia Comisiei Europene, a UE, a FMI, sa vedem ce e de facut
  • o viata mai buna nu va veni de a doua zi, dar romanii trebuie sa aiba speranta
  • sunt convins ca putem sa le dam oamenilor si increderea, si demnitatea
  • romanii ne-au spus: scapti-ne de Basescu si nu ne lasati in mizerie
  • eu de fiecare data cand domnul Boc va spune o minciuna, voi veni sa spun ca minte cu nerusinare
  • am crezut ca domnul Boc intelege limba romana
  • el minte cu nerusinare, din pozitia de prim-ministru
  • cand esti prim-ministru si cand minti ca USL vrea nu stiu ce cu fondurile europene, ii spun lui Boc nu doar ca minte, ci ca este iresponsabil si aduce prejudicii Romaniei
  • oamenii au iesit in piata si sunt nemultuimiti de guvernul Boc si de Traian Basescu
  • oamenii n-au cerut sa plece opozitia, ci sa plece puterea
  • trebuie sa gasim metoda prin care actualul guvern sa plece si sa se organizeze alegeri anticipate
  • ceea ce este important e faptul ca, intr-adevar, nu putem sa ne ducem la Parlament si sa ne facem ca nu s-a intamplat nimic
  • care este calea cea mai buna? o gasim impreuna si o aplicam impreuna
  • saptamana viitoare ne vom vedea cu delagatia CE, BM si FMI
  • noi n-am propus o anarhie, asa cum au inteles niste doamne mai putin inteligente
  • noi n-am spus sa plece Boc si sa nu mai guverneze nimeni
  • Romania ramane o tara serioasa, chiar daca are un prim-ministru neserios


Crin Antonescu:

  • suntem intr-o zi mare, intr-un loc special
  • acum un an, eram aici toti trei si vorbeam despre iminenta constituire a unei mari aliante politice: USL
  • se va implini un an de cand aceasta constructie politica s-a asezat
  • a fost un an foarte greu pentru noi
  • am fost blagosloviti de toata artileria propagandei prezidentiale
  • armata de trompetisti a prorocit ca ne vom desfiinta
  • au facut tot ce au putu in aceasta privinta
  • vom fi impreuna si la anul
  • misiunea noastra nu e doar de a schimba actuala putere, ci de a conduce Romania si de a repara foarte multe dauna facute in acesti ani
  • mesajul meu e un indemn la unitate, dar si ca e nevoie de toti
  • nu vrem sa-i unim pe cei care batjocoresc, de cei batjocoriti, pe cei care fura, de cei care sunt furati
  • va trebui sa lucram mult, si multe vreme
  • ceea ce se distruge in multi ani, nu se repara peste noapte
  • pe cat mi-a stat in putere, mi-am facut datoria
  • le-am dat multor compatroti ideea ca am facut o constructie cinstita si durabila
  • sunt absolut convins ca avand oameni a caror calitate umana si politica am putut-o proba, ne vom tine spatele unii altora si vom lupta cu un adversar care are impotriva sa cea mai mare parte a tarii
  • ma uitam surprins cum domnul Oltean zicea ca oamenii au iesit in strada ca a scazut USL in sondaje, cum Udrea a zis ca opozitia incita oamenii, cum domnul Boc si-a gasit incantarea in reforma sa
  • lucruri care ne arata ca acesti oameni s-au despins de realitate
  • vreau sa transmit un mesaj de solidaritate tuturor celor care protesteaza in Romania, celor care cred ca pot cere socoteala puterii


Daniel Constantin:

  • as vrea sa le multumesc iesenilor si romanilor care au fost astazi in Iasi
  • mi-ar fi placut sa nu vorbim astazi de politica
  • situatia pe care o traversam astazi ne face sa dam multe mesaje politice
  • mi-ar fi placut ca presedintele sa fie astazi la Iasi
  • vreau sa cer scuze in numele lui Gheorghe Falca (PDL) care anul trecut l-a comparat pe Basescu cu Cuza
  • vreau sa vorbesc despre unitatea si solidaritatea pe care o manifestam astazi
HotNews.ro a transmis LIVE TEXT declaratiile liderilor USL.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















5398 vizualizari

  • +53 (61 voturi)    
    Subiectul (Marţi, 24 ianuarie 2012, 12:45)

    john_m [anonim]

    declaratiei de presa: jos Basescu, jos Guvernul, alegeri anticipate si bla bla bla...
    • +65 (69 voturi)    
      Ponta cu bata-n balta... (Marţi, 24 ianuarie 2012, 12:58)

      Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui john_m

      "...nici presedintele, nici premierul n-au fost aici sa-i sfideze pe oameni."

      Bine ca-i sfideaza cei doi lideri de carton...

      Eu ma simt sfidat de declaratiile lor care pun la indoiala responsabilitatea poporului roman ca votant si cer schimbarea puterii in strada, "la presiunea maselor", care de fapt sunt o mana de oameni....
      • +48 (52 voturi)    
        Cum sa tranformi Ziua Unirii (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:19)

        dan [anonim] i-a raspuns lui Ritzi Pitzi

        intr-un politicianism gretos. Asta stie sa faca USL!
    • -49 (53 voturi)    
      Ce si-o fura PDL (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:03)

      Alex [anonim] i-a raspuns lui john_m

      Pai, da. PDL e mancat. Se prabuseste ;-)
      Ori fac anticipate si vor lua putin, ori nu fac anticipate si vor lua si mai putin.
      HA HA HA!
      • +47 (51 voturi)    
        daca tot te bucuri (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:24)

        nahir [utilizator] i-a raspuns lui Alex

        de ce atata graba?
        de ce nu asteptati alegerile din toamna? ca doar nu se termina ciolanul ala in care abia asteapta unii sa-si infiga coltii.
        daca ti-ai folosi capul ai constata si singur ca mare branza intre anticipate (care s-ar desfasura peste 6 luni sau si mai mult) si alegerile din noiembrie sau cand or fi in toamna, nu-i.
        explica-mi te rog care este rostul intretinerii acestei stari conflictuale?
        daca, peste alte 6 luni de la eventualul castig al usl al unor alegeri anticipate, se trezesc alti 1000-3000 de oameni sa protesteze si sa ceara demisia pontalacului si crinutei (ca asa se vad ei castigatori), ai sa fii de acord? vom face alte alegeri anticipate?
      • +7 (11 voturi)    
        da sigur ca da (Marţi, 24 ianuarie 2012, 15:12)

        danut lupascu [utilizator] i-a raspuns lui Alex

        numai ca acesti doi mupeti ma obliga sa votez cu pdl daca regele nu o sa intre in competitie, subliniez ca din cauza pdl am avut cel mai mult de pierdut
    • +35 (37 voturi)    
      Mincinosii (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:13)

      Pinochio [anonim] i-a raspuns lui john_m

      Eu si cei de linga mine nu spunem asta .Noi intelegem.De ce mint acesti doi ?
      • +2 (2 voturi)    
        astia mint (Marţi, 24 ianuarie 2012, 17:25)

        FLORIO [utilizator] i-a raspuns lui Pinochio

        Fac o ofensiva cum nu s-a mai vazut ca sa se sature romanii pana la urma si sa zica da, jos Basescu. Atunci o sa ne trezim in ani 90. Cand o sa se sature Europa de minciunile comuniste o sa zburam din EU. Dupa aceea apar astia doi si spun ca Basescu e de vina.Mergeti la vot si nu va lasati prostiti!!!!
    • 0 (0 voturi)    
      Greu cu presa (Marţi, 24 ianuarie 2012, 18:10)

      Adrian85 [utilizator] i-a raspuns lui john_m

      USL-listi mai au de manacat pana vor invata si ei sa faca o declaratie de presa:)))
  • +44 (48 voturi)    
    Principala declaratie de presa (Marţi, 24 ianuarie 2012, 12:45)

    Bazil [anonim]

    Stiu de acum principala declaratie de presa: jos Basescu, jos guvernul, alegeri anticipate.
    • -29 (31 voturi)    
      Unitate si solidaritate (Marţi, 24 ianuarie 2012, 12:57)

      Casargoz [anonim] i-a raspuns lui Bazil

      Ne bucuram ca ati inteles ce se doreste.
      Cu totii intelegem. Suntem deci uniti si solidari.
      • +31 (33 voturi)    
        Cati zici ca sunteti? (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:33)

        , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui Casargoz

        Aud?!
        Sa nu va puna Dumnezeu, sa iesim noi astia care dorim sa moara toti, nu numai Basescu!
        Abia atunci ai sa intelegi, daca e posibil, cate ceva! Si zici ca aia 2000-3000 sunteti uniti!?
        Restul de 20.000.000 cum zici ca sunt?
      • +18 (20 voturi)    
        cati "ne bucuram"? (Marţi, 24 ianuarie 2012, 14:19)

        mercedes [utilizator] i-a raspuns lui Casargoz

        astia cu minusuri? Tu si cei doi papagali? Daca nu ar fi pacat de efortul depus pana acum pentru a nu intra in prapastia crizei mondiale, ti-as dori sincer sa te conduca hotii hotilor care profita acum de prostia celor ca tine.
  • +31 (33 voturi)    
    de mare valoare... (Marţi, 24 ianuarie 2012, 12:50)

    bogdanicus [utilizator]

    "spre deosebire de anul trecut, astazi a fost o zi insorita"

    Imi aminteste de Forrest Gump care spunea ceva de genul "in Vietnam a inceput sa ploua intr-o joi"
    • -21 (25 voturi)    
      da, iarna nu-i ca vara! (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:41)

      vasilio [anonim] i-a raspuns lui bogdanicus

      asta de cine iti aminteste?
      • +17 (19 voturi)    
        amintiri (Marţi, 24 ianuarie 2012, 14:01)

        bogdanicus [utilizator] i-a raspuns lui vasilio

        De un filozof in viata. La tine iarna e ca vara? Eu imi schimb cauciucurile, deci la mine nu e la fel... :P
      • +11 (13 voturi)    
        imi aminteste (Marţi, 24 ianuarie 2012, 14:22)

        mercedes [utilizator] i-a raspuns lui vasilio

        de o realitate incontestabila. Sau pentru tine vara e ca iarna?
  • +34 (36 voturi)    
    Cine striga mai tare castiga (Marţi, 24 ianuarie 2012, 12:51)

    hot news [utilizator]

    Poti sa zici orice prostie. Atat timp cat tu esti ala care urla cel mai tare oamenii o sa te creada. Trebuie doar sa insisti.
  • +69 (73 voturi)    
    CONFESIUNEA UNUI „TRASEIST” POLITIC (Marţi, 24 ianuarie 2012, 12:59)

    Elys [utilizator]

    In 1990, am fost unul dintre sustinatorii infocati ai partidului creat de Ion Iliescu.
    M-am razgandit, atunci cand el a chemat minerii la Bucuresti sa faca ordine in Piata Universitatii.
    Asa ca, am trecut de partea taranistilor si a lui Emil Constantinescu.
    M-am razgandit din nou, cand presedintele de Emil Constantinescu a spus ca a fost invins de Securitate. De fapt, de mafioti.
    Am trecut apoi de parte liberalilor.
    M-am razgandit si de acesta data, cand, abia ajuns premier, Calin Popescu Tariceanu a trimis un biletel presedintelui Traian Basescu, rugandu-l sa intervina la Parchet in legatura cu dosarul lui Dinu Patriciu. Am inteles atunci ca ideologia liberalilor era sa-i inlocuiasca pe coruptii PSD cu coruptii proprii. Asa ca m-am razgandit pentru a treia oara.
    Am trecut apoi de parte presedintelui Traian Basescu (si, in mai mica masura, de partea PDL), pentru ca a refuzat sa dea curs dorintei premierului.
    Am vazut apoi ca guvernantii PDL si presedintele au taiat salariile si pensiile. M-am intrebat atunci daca au procedat corect. Asa ca am analizat, la rece, contextul in care au fost luate aceste masuri. Criza afectase nu numai Romania, ci si tarile dezvoltate ale lumii. Am concluzionat ca masurile guvernantilor au fost luate in caz de forta majora si spre binele romanilor.
    Asa că, nu m-am razgadit. Inca!
    Daniel Anton
    • -33 (35 voturi)    
      biletele (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:24)

      realgorj [anonim] i-a raspuns lui Elys

      Da' biletelul lui Basescu cu ALRO Slatina nu l-ai vazut ? Din cauza parului lung si blond al d-nei ministrese Udrea?
      • +23 (25 voturi)    
        sunt curios (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:38)

        sucaa [utilizator] i-a raspuns lui realgorj

        poti sa ne spui ce scria in biletelul lui base trimis unui valet al lui felix?
        sunt tare curios daca poti sa ne reproduci continutul biletelului si apoi sa ne explici unde a intervenit basescu atunci.
        asta bineinteles in raport cu biletelul lui cucky care cerea explicit sa intervina in actul de justitie.
        noi l-am vazut biletelul, tu l-ai vazut? sau din cauza manipularilor unui securist ca felix nu ai reusit? :)
    • +35 (37 voturi)    
      confesiuni (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:40)

      Renesmee [utilizator] i-a raspuns lui Elys

      exact aceeasi confesiune o pot face si eu. Imi cer iertare fostului meu coleg Vasi cu care ma certam in '90 si-i spuneam ca si Iliescu merita o sansa. Eram un tanar stagiar fara experienta, intr-un laborator, pe un santier naval. Vasi, tu ai avut dreptate si eu, nu. Daca ar fi existat internetul atunci, manipularea comunistilor lui Ilescu n-ar fi fost posibila. Astazi, incerca din nou. Sper din tot sufletul sa nu reuseasca.
    • +23 (25 voturi)    
      Daca, (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:54)

      Jar [anonim] i-a raspuns lui Elys

      in 2007,Tariceanu nu refuza asistenta FMi,n-ar mai fi fost nevoie de taierea pensiilor si salariilor in 2010.

      Daca Presedintele face un singur pas inapoi,eu ma razgandesc.Dar unde ma duc!?
    • +15 (17 voturi)    
      extraordinar (Marţi, 24 ianuarie 2012, 14:02)

      vasca [anonim] i-a raspuns lui Elys

      Si eu care credeam ca sunt singurul care am exact aceleasi simtiri.
    • +15 (17 voturi)    
      ! (Marţi, 24 ianuarie 2012, 14:05)

      Justy [anonim] i-a raspuns lui Elys

      Ma bucur sa-mi regasesc "traseul", sa stiu ca mai sunt si altii.
    • +8 (8 voturi)    
      Idem (Marţi, 24 ianuarie 2012, 14:50)

      cubusis1270022568632 [utilizator] i-a raspuns lui Elys

      Cred ca suntem aproape 20 mil de romani care am avut exact aceleasi trairi si convingeri politice. Ai un plus de la mine.
  • +36 (38 voturi)    
    dar sinteti siguri (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:00)

    sache [anonim]

    ca va vor pe voi?????
  • +42 (44 voturi)    
    .... (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:00)

    dragos234 [utilizator]

    Eu nici acum nu inteleg de ce nu mai au rabdare pana in noiembrie.
    • +31 (33 voturi)    
      iti spun eu de ce. (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:34)

      dumitru vaduva [anonim] i-a raspuns lui dragos234

      De vreo cateva luni de zile,vreo 5,usleul scade in sondaje,incet,dar sigur,astfel incat,la ultimul sondaj de ieri,ei apar cu 48% din voturi. Deja acest ezultat le taie avantul,pentru ca nu mai au nici o sansa sa formeze guvernul.Cu 48 % vor ramane inca 4 ani in opozitie. Ei se grabesc pentru a prinde macar acest procent,intrucat,peste 9 luni s-ar putea sa nu mai ramana nici cu 15%.Asta este frica si disperarea lor si de aceea cer cu vehementa alegeri anticipate. Cert este ca nu le vor avea.Ineficienra acestei opozitii este gloriaoasa,as spune,pentru ca ei nu au avut nici o victorie,in fata puterii de vreo 4 ani incoace ,pe plan politic. Au ars gazul de pomana in parlament.
      • +15 (17 voturi)    
        Ineficienta este (Marţi, 24 ianuarie 2012, 14:28)

        Mao [anonim] i-a raspuns lui dumitru vaduva

        rezultatul alegerilor unor leaderi slabi...in special PNL-ul (nu stiu daca aveau alternativa) dar prin Antonescu au luat posibilitatea si altora care erau PDL-isti sa treaca de partea PNL-ului (si ar fi fost numerosi)... programul politic al lui Antonescu numit ˝jos basescu˝ nu a mai pacalit pe nimeni...oricum diferenta pe justitie intre PSD ˝ este un dosar politic si o sa votam impotriva ridicarii imunitatii˝ si PDL ˝ excluderea din partid, ridicarea imunitatii, cercetarea si condamnarea celor care au incalcat legea˝ este evidenta
    • +9 (11 voturi)    
      ?? (Marţi, 24 ianuarie 2012, 14:31)

      e28liza1213701296029 [utilizator] i-a raspuns lui dragos234

      cum dece? pai cu cat trece timpul cu atat vor avea mai putin votanti asa ca pregatiti va de acum si pana.... la alegeri veti auzi latraturi.Cred ca cel mai bine ne gasim altceva de facut de exemplu de citit, plimbat si sa nu le mai dam atentie pt ca ne afecteaza creierul si e pacat.
    • +8 (8 voturi)    
      O completare la ce a spus dumitru (Marţi, 24 ianuarie 2012, 14:49)

      Vlad [anonim] i-a raspuns lui dragos234

      "Marea intelegere" USL-ista e ca Ponta sa fie premier si Antonescu presedinte. Problema e ca Basescu mai are aproape 3 ani de mandat, 3 ani in care se pot si se vor intampla multe pe plan electoral. In plus cine stie ce se mai intampla si in cualitia (contra naturii) si Antonescu, avid de putere fiind, nu mai are rabdare. Amandoi sunt disperati sa ajunga la ciolan si cat mai repede pentru ca asa cum spunea si dumitru trebuie sa obtina cat mai multe procente in parlament. Altfel sunt pierduti si data scadenta la "nota de plata" se apropie ingrijorator pentru cei doi pacalici.
    • +2 (2 voturi)    
      ITI SPUN EU (Marţi, 24 ianuarie 2012, 17:31)

      FLORIO [utilizator] i-a raspuns lui dragos234

      O jumatate de an fara guvern e o jumatate de an de dosare amanate si se mai si prescriu din ele. Apoi toate marile demonstratii de 1000 de oameni trebuie si ele finantate la randul lor. Apoi asistatii sociali vad ca se strange lantul la gatul lor si ii sustin pe astia doi. Ar mai fi multe de zis.
  • +46 (48 voturi)    
    gura pacatosului (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:01)

    Ionut [anonim]

    Ponta: "problema noastra e sa vedem ce facem dupa ce actuala putere pleaca".
    Din ciclul "ai lor au furat mai bine".
  • +43 (45 voturi)    
    Rusine... (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:04)

    prompt [utilizator]

    ...d-lor Ponta-Antonescu care de ziua unirii nu gasesc nimic mai bun decat sa nu tina seama si de cei cateva milioane de romani care nu doresc nici USL la putere! Sunteti chiar asa ahtiati dupa PUTERE ca n-aveti rabdare sa va vina si voua randul? Rusine! Azi trebuia vorbit numai de unire, nu de dezbinare...
    • +20 (20 voturi)    
      De acord ... (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:30)

      Pavel [anonim] i-a raspuns lui prompt

      Asa este...trebuie vorbit numai de UNIRE...cat adevar !
  • +4 (10 voturi)    
    unde o fi vazut (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:40)

    rochiri [utilizator]

    pe aceea pacarda pe care scria : PDL=USL=mizerie?
  • +17 (21 voturi)    
    nu toti romanii sunt angajatii statului (Marţi, 24 ianuarie 2012, 13:59)

    buncrestin [utilizator]

    pana una, alta, doar o minoritate a romanilor e angajata statului. ei sunt afectati de masurile acestui guvern. ceilalti, daca o duc mai rau, este pentru ca sunt afectati de criza din lume. acest guvern a primit mandat electoral sa reformeze statul si sa curete functionarimea si birocratia. era de asteptat ca oamenii de la stat sa reactioneze, chiar foarte dur, pentru ca le sunt afectate interesele. ei trebuie sa inteleaga ca trebuie sa isi ia viata in propriile maini si sa nu mai astepte ca statul sa le spuna ce sa faca si ce sa creada. acestia sunt poporul nemultumit, poporul care s-a refugiat acum in bratele USL. in randul lor, sunt oameni corecti si dedicati, dar slabi. imi pare sincer rau pentru ei, dar sunt slabi si pentru asta sufera. ei ar trebui sa se ridice impotriva trantorilor de la stat, cu care trebuie sa isi imparta salariile, si nu impotriva vointei majoritatii din tara asta. ce se intampla astazi este reversul medaliei guvernarii Tariceanu, cand s-au facut angajari in nestire la stat si s-au dat bani degeaba.
  • +19 (23 voturi)    
    .... (Marţi, 24 ianuarie 2012, 14:02)

    cristian_2828 [utilizator]

    Uslasii sunt ceea ce pe timpul domniei marelui Cuza s-a numit "monstruoasa coalitie"!!!Vor sa faca exact acelasi lucru: sa distruga tot ceea ce s-a facut in ultimul timp, din banii si lipsurile noastre, din amaraciunea si sudoarea saracilor!!
    Ciudat cum se repeta istoria...noi nu am invatat nimic.
  • +6 (6 voturi)    
    .......... (Marţi, 24 ianuarie 2012, 15:01)

    anonima [anonim]

    Sunt de acord cu toate comentariile , dar daca vine opozitia la putere cu ce poate salva Roamania si romanii , ce le ofera ? promisiunii ? nu ,nu au de unde , si atunci ce rezolvam .Si pe cine ati vedea voi toti la presedintie , prim ministru ????????? Bugetarii care sau inmultit cu nemiluita si puturosenia au pretentii , mai bine la munca .
    • -6 (6 voturi)    
      Nu e bine! (Marţi, 24 ianuarie 2012, 15:04)

      Alin [anonim] i-a raspuns lui anonima

      @ anonima - Nu e bine să vină alţii la furat! Trebuie să rămână tot oamenii Preşedintelui Traian Băsescu, Conducătorul nostru Înţelept, pentru că ne-am obişnuit deja cu ei!
      • 0 (0 voturi)    
        ba e bine (Marţi, 24 ianuarie 2012, 15:57)

        alinta [anonim] i-a raspuns lui Alin

        cerem prea mult daca acei "altii" care trebuie sa vina sa fie macar niste hoti mai mititei sau de ce nu, unu cinstit si nu chiar tata hotilor ?
  • +1 (3 voturi)    
    Intariti-va Statul (Marţi, 24 ianuarie 2012, 15:31)

    Trojan.H [utilizator]

    Mafia vrea sa cucereasca (din nou) Romania. Foarte bine. Prostia asta cu vocea poporului e timpul sa inceteze. Ce fac institutiile statului obligate sa apere democratia si statul de drept? Cum isi apara Statul cetatenii de terorism? Fac aici o plingere publica prin care eu si familia ma declar terorizat de o minoritate care vrea sa-mi distruga, la propriu, viitorul. Adica viata.
    Tot ce se vede in strada si la TV este o mare facatura. O uriasa minciuna. O grosolana manipulare.
    Ajunge!
  • +4 (6 voturi)    
    Moldova si Iasul au ales iliescu (Marţi, 24 ianuarie 2012, 15:41)

    alex [anonim]

    de cite ori s-a putut.
    Brusc vor "democratie originala" a n-a oara.

    Baieti, mai incet cu pianul pe scari... Nici macar pe Basescu nu il meritati.

    Liber la minusuri
  • +4 (6 voturi)    
    Un guvern... (Marţi, 24 ianuarie 2012, 15:49)

    mojoMG [utilizator]

    ...nu poate cadea un guvern ca asa isi doresc 200 - 300 de oameni. Sunt sute de oameni care striga si impotriva USL-ului, impotriva comunistilor. Pe astia de ce sa nu-i luam in seama? Un guvern pica dupa o motiune de cenzura, sau daca vrea presedintele. Hai sa fim seriosi! Sa mia faca o motiune, ca sa fie siguri. Nici eu nu ma mandresc cu actuala guvernare, dar parca totusi a facut mai mult decat precedentele.
    Inca odata retineti: mie si colegilor de la servicu nu ne place de Ponta si Antonescu. II rog respectuos sa-si dea demisiile din partid. E posibil? L-as mai ruga si pe Mircea Badea
  • +1 (1 vot)    
    regrete (Marţi, 24 ianuarie 2012, 16:03)

    iesanca [anonim]

    ROMINII SPUN _______SCAPATI_NE DE __USL_____ POLITICICIENI MINCINOSI
  • +1 (1 vot)    
    mizerie (Marţi, 24 ianuarie 2012, 16:47)

    dorel [anonim]

    din ce mizerie ne scaoteti voi ?, voi sunteti patati deja
  • +1 (1 vot)    
    Repetent (Marţi, 24 ianuarie 2012, 16:53)

    Anonim [anonim]

    Declaratie de mare lider:
    - "Problema noastra e sa vedem ce facem dupa ce actuala putere pleaca"
    Traducere pe limbajul nostru:
    - "Nu avem nici o idee cum sa scoatem tara din criza, sau sa o mentinem asa cum este, vrem doar sa ajungem la putere, vedem noi dupa ce vom face" , asa pot candida si eu ca presedinte, va promit ca voi vedea eu ce fac dupa ce sunt ales. Am mai facut si marea alianta de 3 partide si nu are nici unul o singura idee benefica pentru Romania, pur si simplu vor vedea cand vor castiga.

    Daca nu ar fi amuzant cu ce vrajeli vor sa castige, ar fi de plans. Problema este ca multi inca nu vad, nu stiu, nu cunosc.

    Incredibil.
  • 0 (0 voturi)    
    minciuni si iar minciuni (Miercuri, 25 ianuarie 2012, 16:16)

    alex [anonim]

    Sunt doar minciuni de ale USL-ului ca vad ca nu-si pot atinge scopul ca sunt doar niste marionete


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by