Am ieșit din filmul de Oscar de pe Netflix cu mii de întrebări. Cum a putut? Caracatița e una, e mai multe? Cum a avut norocul? Dar mai ales am plecat din film lovit. E posibil ca o făptură mucoasă să te facă să vezi altfel viața? E posibil ca o ființă despre care nu știi ce gândește, să te facă o clipă să crezi că ești buricul lumii, pentru ea? My Octopus Teacher - Nimic fără întrebări, depresie, Dumnezeu și tehnică.
Cine se uită la “My Octopus Teacher” poate vedea împrietenirea unui om depresiv cu o oarecare caracatiță. Două "jucării mecanice" filmate, sute de zile de scufundări “fără oxigen” și de apropieri treptate de caracatiță. Ce plictiseală. Ce tihnă absolută.
Cine stă un pic pe gânduri descoperă cum depresia poate fi un bun motor pentru a căuta un ocean în care să te "sinucizi", să te arunci dracului odată.
DECE? Fiindcă nimic nu mai este din acel moment la fel.
Oceanul în care te scufunzi e altceva decât Pământul, devenit deodată atât de previzibil. Oceanul înseamnă milioanele de posibilități pe care nu le știi, nu le gândești. De la pești la microorganisme, inclusiv rechini, de ce nu? Un simplu fishwatching, în care privirea rătăcește în adâncurile fără fund ale Oceanului, “își găsește prada” într-o caracatiță. Scena forte, emoționantă este cea în care caracatița dă omului brațul, mâna, tentacula. E ca-n ne-atingerea degetelor omului și Dumnezeului, atingere a lui Michelangelo din Capela Sixtină din Roma. Depresia omenească este căutarea acestei atingeri.
Caracatița își întinde brațul lung și plin de ventuze și pipăie mâna omului. Știm ce-a gândit omul. Nu știm ce-a simțit caracatița.
Apoi, este mușcătura rechinului. Caracatița este mușcată de un rechin. Un braț al ei este tăiat. Ceea ce intrigă, omoară, trădează este faptul că omul salvat de depresie, nu intervine. Putea să-i dea un șut în gură rechinului. Omul nu intervine. Stă și vede scena. Ba, imoral, o și filmează. Groaznic. Omul care avea încrederea caracatiței stă și nu intervine când caracatița este atacată, sfârtecată.
Or, tocmai această distanță face din film, un film. Sunt tone de filme cu atingeri de caracatiță. Și intervenții disperate ale omului în cursul vieții Naturii. Or, My Octopus Teacher este "tare", fiindcă naște discuții.
Avem sau nu voie să ne amestecăm în viața bietei caracatițe?
Nu știu ce să spun. Mie mi-a plăcut acest Ne-amestec. Caracatița nefilmată ar fi pățit-o, nu? rostul filmului este să filmeze, nu să intervină. Aici logica mea este impecabilă.
Dar am lăcrimat la mușcătura rechinului. Am fost ca omul din film, supărat pe viață, cât de rău a pățit-o caracatița? Unde-i Dumnezeu? Cum de zace caracatița aia și n-o poate ajuta nimeni și nimic? Unde-i Dumnezeu?
Nu e scenă în care să nu simți că nimic pe lumea asta nu-i fără depresie, Dumnezeu și tehnică. Depresia te aruncă în mulțimea de neînțelesuri a lumii, Dumnezeu este impasibil la rău. Tehnica, prin înregistrarea mută, pune în undă sălbăticia. Trei agenți muți avem în acest film: depresia, Dumnezeu, tehnica. Și-ți vine pe toți trei să-i iei la bătaie.
Tot la tehnică aș include și capacitatea de a povesti caracatița. CUVÂNTUL povestit de Craig este mai puternic uneori decât camera subacvatică. Cuvântul fără sofisticăreli, ofticăreli, cuvintele povestesc, fac Caracatița. Da, nu știm ce-i cu Caracatița, ce-a gândit când a întins brațul, nu știm cât a suferit când i se mâncat brațul. O fi fost același braț? Nu știm.
Nu știm mai nimic despre caracatiță, dar știu că filmul o povestește atât de bine, încât reabilitează o dată cu caracatița, puterea cuvântului. E o tehnică particulară de a povesti. Fără grabă, în ritm de înot de caracatiță. Alunecând agil printre situații. Sunt cuvinte uimite, nedumerite, redeșteptate și ele din somn. Vedeți filmul, trăiți caracatița, adulmecați cuvintele. Oricât de miel ați fi mâncat de Paște, acum e timpul Caracatiței.
My Octopus Teacher (2020)
Winner Oscar - Best Documentary Feature
Pippa Ehrlich James Reed Craig Foster
Directors: Pippa Ehrlich, James Reed
Writers: Pippa Ehrlich, James Reed
Stars: Craig Foster, Tom Foster
1
7
