Stupoare, incredulitate, soc: acestea au fost reactiile mondiale cand s-a anuntat ca Joachim von Ribbentrop, seful diplomatiei naziste, a sosit la Moscova si a semnat, pe 23 august 1939, Pactul de neagresiune cu Uniunea Sovietica, pana atunci considerata arhi-inamicul fascismului. A fost o zi nefasta pentru toti prietenii libertatii. Cosmarul devenit realitate punea capat iluziilor despre URSS ca ”bastion” al rezistentei antifasciste. Stanga internationala primea o lovitura colosala, miscarea comunista internationala era complet debusolata, strategia Fronturilor Populare era abandonata instantaneu, Cominternul, condus de Gheorghi Dimitrov, vedeta procesului de la Leipzig, omul care ii infruntase pe Goering si pe Goebbels, isi recalibra politica pentru a acomoda noua alianta intre briganzii totalitari. Conditionati mental de propaganda stalinista, liderii Internationalei a III-a subscriau fara murmur la noua cotitura dictata de “farul omenirii progresiste”. Repertoriile cinematografice si teatrale sovietice erau schimbate peste noapte. La fel si cele din Germania hitlerista. Efectul imediat al acordului semnat, in prezenta si cu binecuvantarea lui Stalin, de Viaceslav Molotov si de Ribbentrop, a fost declansarea, dupa o saptamana, a celui de-al doilea razboi mondial. Nu era vorba doar de “neagresiune” (formulare orwelliana), ci de o alianta strategica pe care fiecare dintre cei doi tirani a incercat sa o exploateze la maximum in perioada urmatoare. Sub portretul lui Lenin, la Kremlin, liderul revolutiei proletare se infratea cu emisarul liderului “revolutiei rasiale”. Vojd la Fuhrer nu scoate ochii. De altfel, ca o concesie facuta antisemitismului zoologic al nazistilor (cu care, e de presupus, simpatiza in secret), Stalin il inlocuise pe comisarul poporului pentru afaceri externe, Maksim Litivinov (vechi bolsevic, evreu de origine), cu velicorusul Molotov (si el vechi bolsevic, nascut Skriabin).
S-a configurat, in inima Europei, ceea ce istoricul Timothy Snyder defineste, in cartea sa “Bloodlands”, linia Molotov-Ribbentrop. Pe baza protocoalelor secrete, au fost anihilate state, au fost spoliate natiuni, au fost organizate deportari, stramutari, lichidari in masa. Cum nota scriitorul Vasili Grossman in marele sau roman “Viata si destin”, dincolo de incongruentele ideologice, cele doua imperii totalitare impartaseau aceeasi ostilitate maniacala la adresa spiritului liberal, a valorilor umanismului clasic, a parlamentarismului democratic. Ambele erau constructii utopice expansioniste. Tocmai de aceea putea Stalin sa ridice paharul cu sincer entuziasm si sa ofere un toast in cinstea Fuhrerului. Erau amandoi, Stalin si Hitler, uniti de pasiunea revolutionara menita sa distruga “lumea veche”. In timp ce nazistii organizau in partea din Polonia ocupata de ei exterminarea intelectualitatii si a clerului si intiau politicile care aveau sa duca la anihilarea populatiei evreiesti, Stalin si Beria puneau la cale masacrarea in padurea Katyn a corpului ofiteresc si a nenumarati civili polonezi. Vina lor? Niciuna, in afara originii lor etnice. Era vorba, evident, de ceea ce azi numim genocid.
Sovieticii au inghitit o mare parte a Poloniei, statele baltice, Basarabia si Bucovina de Nord. Au impus institutiile bolsevice, au nimicit orice forma de opozitie locala, au practicat eliticidul si etnicidul. “Spionita” era o maladie contagioasa, vigilenta revolutionara era exaltata drept virtutea suprema. Nu erau crutati nici macar refugiatii politici ajunsi in URSS pentru a scapa de teroarea nazista. Margarete Buber-Neumann, arestata in 1937 impreuna cu sotul ei, fostul deputat comunist Heinz Neumann (curand dupa aceea a fost executat), dupa o perioada in Gulag, in lagarul Karaganda din Asia Centrala, era transportata, ca efect al infamului Pact, la Ravensbruck. Recitesc acum cartea ei despre Milena Jesenka, ziarista ceha si prietena lui Franz Kafka (v. “Scrisori catre Milena”), detinuta in acel lagar nazist. Milena a fost printe cei care au denuntat deopotriva nazismul si Marea Teroare din URSS, era perfect constienta de natura despotic-politieneasca a national-socialismului si a socialismului leninist Cand reteaua candestina ceha de la Ravensbruck i-a cerut Milenei sa aleaga intre apartenenta la acel grup si prietenia cu “trotkista” Margarete Neumann, Milena a optat pentru prietenie. A murit in lagar in 1944, dar Margarete a supravietuit si a vorbit. Cumnatul ei, Willy Munzenberg, fostul dirijor al propagandei cominterniste, rupsese cu Stalin dupa Pact si afost ucis, cel mai probabil de agentii NKVD-ului in exil, in Franta. Prietena apropiata cu Arthur Koestler si Manes Sperber, pretuita de Albert Camus si Raymond Aron, de Monica Lovinescu si Whittaker Chambers, Margarete a fost una din marile voci ale luptei anti-totalitare in anii ofensivelor propagandistice staliniste de dupa razboi. Memoriile ei, scrise la indemnul lui Koestler, au aparut in 1948 in germana cu titlul “Als Gefangene bei Stalin und Hitler” (in engleza ”Under Two Dictators: Prisoner of Stalin and Hitler”, iar in franceza “La revolution mondiale”) sunt o marturie esentiala despre secolul lagarelor de concentrare si al religiilor seculare. Stia exact ce insemna comunismul si a spus-o direct si fara manajamente. A trait personal identitatea de metode dintre cele doua sisteme, a fost victima ambelor dictaturi. In 1949 a depus marturie in favoarea lui Viktor Kravcenko in procesul de calomnie intentat de acesta impotriva saptamanulului comunist “Les Letrres francaises” condus de Louis Aragon si de Pierre Daix. Comunistii francezi il acuzasera pe Kravcenko ca mintise in legatura cu existenta lagarelor de munca fortata din URSS. Pe masura ce reflecta tot mai mult la chestiunea totalitarismului, Margarete Buber-Neumann devenea tot mai convinsa ca nazismul si comunismul erau nu doar fenomene similare, ci consubtantiale. Acesta a fost mesajul adanc al cartii ei din 1976 despre destinele umane ale vremii in care i-a fostsa traiasca. A incetat din viata in noiembrie 1989, cu cateva zile inainte de caderea Zidului Berlinului.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
