Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cainii

de Ciprian Ciucu     Contributors.ro
Miercuri, 17 august 2011, 18:22 Actualitate | Opinii


Ciprian Ciucu
Foto: Contributors.ro

Sunt puţin invidios pe colegii contributori care scriu despre idei şi despre lucruri provocatoare intelectual, despre ce se întâmplă în lumea largă, despre stânga şi despre dreapta, articole pe care pe care le parcurg cu plăcere pe acest site. Dar nu-mi regăsesc apetitul pentru a trata astfel de lucruri, simt că mai întâi trebuie să rezolvăm nişte chestiuni mai domestice, care ne afectează  zi de zi, noapte de noapte şi care nu mai suferă amânare.

Primul film de groază pe care l-am văzut a fost difuzat pe vremea lui Ceaușescu la cinematograful de cartier, Favorit. Nu ştiu dacă chiar era de groază dar pe mine m-a speriat serios.  Avem, cred, vreo nouă sau zece ani. Filmul era rusesc, acţiunea se întâmpla undeva într-un oraş părăsit (în genul life after people) şi poziţionat la ceea ce fusese odată litoralul fostei Mării Azov. În debutul filmului ajung în acel oraş nişte oameni (turişti, exploratori, muncitori,?). Ceea ce nu știau ei este că, de când foştii locuitori părăsiseră oraşul, câinii lăsaţi în urmă se sălbăticiseră şi se reorganizaseră, după cum le este felul, în haite. Ei bine, până la finalul filmului, haitele respective i-au încolţit şi mâncat pe nenorociţii pribegiţi prin acel oraş fantomă. Ei nu prea reuşiseră să se baricadeze şi apoi să evadeze. Îmi aduc aminte cum în acel film fiecare atac canin era precedat de urlete specifice iar mârâiturile le simţeam în stomac, groaznice.

Acum, urletele pe care le aud la miezul nopţii din apartamentul meu din Drumul Taberei îmi retrezesc fiorii filmului din copilărie. În spatele blocului meu anul trecut o căţea a născut vreo opt sau nouă pui. Aceștia au crescut şi au făcut la rândul lor pui. În spatele blocului, în curtea secţiei de poliţie şi pe stradă trăieşte acum o haită prosperă formată din vreo 20 de dulăi, căţele şi căţeluşi. În faţa blocului este o altă haită, mai mică, favorizată de soartă şi de bătrânele care-i hrănesc cu ce au ele mai bun. Blocul de vizavi are haita ei; în staţia de autobuz sunt permanent vreo patru dulăi; în parc mă iau fiorii la gândul ca pot călca pe vreo coadă sau când piciorul copilului trece centimetric pe lângă botul vreunui câine pe care nu-l pot ocoli sau pe care nu-l văd din timp.  Sunt peste tot! Realmente, sunt peste tot. Chiar şi în curtea supermarketului Billa şi în fata fiecarui chiosc. Îmi tot spun că n-am făcut eu o obsesie din asta şi că nu sunt doar eu cel căruia i se pare că trăieşte într-un oraş cu foarte mulţi câini.

Câinii fără stăpân sunt nişte animale prea periculoase pentru a fi tolerate sau ignorate. De-a lungul timpului au sfâșiat oameni de vii, omorându-i. (Şi un singur caz ne este suficient pentru a fi oripilaţi, dar au fost mai multe). Au muşcat copii şi le-au provocat multor bucureşteni necazuri. Au muşcat în mod parşiv trecătorii neatenți trimiţându-i să-şi facă dureroasele  injecții în burtă. (Aici vor urma comentarii de genul, „neprovocaţi sunt inofensivi”, ,,nu e vina lor” etc.) Dar doar disconfortul pe care ni-l provoacă este suficient pentru a fi înlăturaţi: noapte urlă şi latră îngrozitor de tare, iarna sunt peste tot pete maronii de la fecalele lor iar vara le luăm pe pantofi fără să observăm. Împrăştie gunoaiele din tomberoane şi odată cu gunoaiele insalubritate, mizerie. Mai nou cineva mi-a relatat un caz incredibil în care într-un alt cartier au vandalizat două autoturisme (muşcături, zgârieturi).

Câinii fără stăpân, necontrolaţi, lăsaţi la mâna instinctului sunt incompatibili cu civilizaţia. Experiența ultimilor ani ne-a arătat că nu există cale de mijloc: trebuie eradicaţi! Rapid, uman, eficient. Fără lamentări şi discuţii. Dacă existau soluţii până acum ar fi apărut. Dacă ar fi existat cineva care până acum să-şi asume responsabilitatea pentru aceste animale, până acum avea timp să o facă.

Văd diferite cazuri la televizor pe Animal Planet, în filme, în diferite reportaje cazuri prezentat tragic în care fiecare câine beneficiază de o perioadă de graţie de aproximativ 30 de zile pentru a fi recuperat sau pentru ca cineva SĂ ÎŞI ASUME RESPONSABILITATEA PENTRU EL. Dacă nu apare nimeni, dispare câinele. În nici un caz el nu este retrimis pe străzi, eliberat  în păduri de unde să se înhăiteze şi să atace săteni ca la Arpaşul de Sus în Sibiu. Acestea nu sunt soluţii, este fugă de responsabilitate şi iresponsabilitate. Îngrijirea în adăposturi se pare că este costisitoare iar acestea nu sunt o soluţie pentru zecile de mii de câini din oraşele noastre. Cine plăteşte pentru îngrijirea unui câine? Eu nu sunt de acord să o fac. Prefer să plătesc pentru altele şi chiar dacă ar fi vorba de doi bani. În ţările care adoptă civilizata eutanasie drept soluţie, în momentul în care nu mai sunt bani pentru îngrijirea unui câine (perioada de graţie expiră), acesta beneficiază de o moarte uşoară, fără suferinţă. Este trist dar nu este loc de discutat, de dezbătut, şi nici de  scene de isterie publică. Îl vrei, ţi-l asumi.

Mă opresc aici cu pledoaria mea, sunt sigur că fiecare dintre dumneavoastră aveţi propriile experienţe cu aceste nefericite animale. Situaţia nu mai poate continua. Deşi în activitatea mea nu am legătură cu acest subiect, doar ca cetăţean,  eu am ajuns în punctul în care mă gândesc foarte serios să mă implic, să fac demersuri concrete pentru rezolvarea acestei situaţii nenorocite.  Ne e vorba de soluţii individuale (deşi şi acestea mi-au trecut prin cap, dar nu vreau să încalc vreo lege de care încă nu ştiu) ci e vorba despre mijloace legale, politice şi care ţin de administraţie.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1088 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by