Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Modelul francez al Bacalaureatului - diploma, depozitara unui real „pouvoir symbolique”

de Alina Pavelescu     Contributors.ro
Miercuri, 6 iulie 2011, 18:03 Actualitate | Opinii


Alina Pavelescu
Foto: Hotnews
Presupun că nu sunt singura care se obişnuise cu „scandalurile” legate de rezultatele la bacalaureatul românesc, declanşate anual prin presa de toate culorile. Numai că anul acesta a fost chiar mult mai rău decât ne obişnuiserăm deja. Iar dacă argumentul că aceste rezultate dezastruoase sunt, de fapt, cele reale – pentru că nu s-a mai putut frauda la aceleaşi proporţii ca în anii precedenţi – stă în picioare, atunci motivele de îngrijorare sunt cu atât mai mari. Am văzut/citit mai multe analize serioase, care nu se feresc să spună că factorii cauzatori de eşec sunt mulţi şi întinşi pe – deja – zeci de ani. Mi-am reactivat fără să vreau şi propriile amintiri din adolescenţă care mă duc, oricum aş da-o după plopul nostalgiei, la concluzia că, în cazul bac-ului (nu însă şi al altor examene din preuniversitar), problemele de fraudare ar trebui situate chiar înainte de 1989. Numai că atunci bac-ul nu era chiar o miză, pentru că, la distanţă de o lună-două după bac, fericiţii posesori de „diplome de maturitate” intrau în tăvălugul unor examene năucitor de exigente în vederea admiterii la facultate. Iar acolo, funcţiona limpede principiul „mulţi chemaţi, puţini aleşi”. În generaţia mea şi, mai ales, în cele dinaintea mea, nevroza eşecului repetat la admiterea în facultate i-a marcat pe mulţi dintre foştii liceeni străluciţi, care luaseră bac-ul pe bune, cu note mari. Aşa era atunci, nu zic că era neapărat bine. Dar dacă-l compar pe „atunci” al meu cu „acum” al lor, în care diploma universitară e o marfă relativ ieftină, cu condiţia să le fi obţinut cumva pe cele dinainte, parcă-parcă mă (re)încearcă păguboasa nostalgie. Iar dacă sar peste „dosarul sănătos” şi Sorbonicile anilor ’50 – prima perioadă de vârf a imbecilizării naţiei, vă las să ghiciţi care-ar fi a doua – ajung direct la bac-ul interbelic, unde, aflăm din memoriile vremii, băieţii mâncau latina şi greaca pe pâine, într-un mod de-a dreptul neverosimil pentru noi, cei de azi.
Nu, nu vreau să complexez pe nimeni. Vreau doar să vă fac părtaşi la ceva ce mă preocupă, chiar dinaintea acestui ultim dezastru la bac. Ceva ce, probabil, nu aş fi remarcat niciodată, dacă n-aş fi fost pusă la un moment dat în faţa unei inevitabile comparaţii. Şi obligată să mă gândesc la cum ar fi fost dacă, dincolo de „vicisitudinile” istorice, ne-am fi străduit să conservăm în fibra învăţământului românesc măcar câteva valori constante.
Când am ajuns în sistemul universitar franţuzesc, am fost frapată de ceea ce mi se părea conservatorismul lui. Aveam colegi care, încă din liceu, fuseseră direcţionaţi către un anumit tip de carieră şi care se raportau la eventuala ei schimbare ca la o cotitură neserioasă, semn al lipsei de maturitate a studentului respectiv. Aveam un profesor de franceză care ne-a spus, la un moment dat, că „ funcţionarul francez învaţă de rupe până la 25-27 de ani, după care stă liniştit până la pensie”. Atunci, pe loc, această formă de previzibilitate mi-a displăcut. Acum, însă, din perspectiva celor aproape 40 de ani, a unei vieţi în care am tot învăţat fără ca asta să-mi aducă vreun beneficiu real în carieră şi a unei cariere din ce în ce mai greu de anticipat, încep să cred că nu ne-ar fi stricat nici nouă puţină previzibilitate. Şi nici, cu atât mai mult, puţină „ghidonare” a cursului vieţii profesionale, de la vârste fragede, în funcţie de dotările native ale fiecăruia şi de – oricât de oribil le-ar suna unora – nevoile societăţii.
Să luăm, spre exemplu, chiar modelul franţuzesc de bac şi de admitere la facultate. Două momente cu atât mai conectate între ele cu cât, în interiorul modelului franţuzesc, bac-ul e diferenţiat în trei categorii, dintre care doar una, bacalaureatul general, îi dă absolventului capacitatea de a prezenta un dosar de admitere la universitate. Bacalaureatul tehnologic pregăteşte pentru meseriile înalt calificate (printre seriile acestuia se află, de pildă, meseriile din domeniul hotelier, dar şi cele din domeniul artistic, muzică şi dans), iar bac-ul profesional, cel mai uşor de trecut, pregăteşte muncitori calificaţi în diferitele meserii de pe piaţa muncii. Bac-ul general, cel mai exigent din cele trei, are probe diferenţiate pe serii (economic şi social, literar, ştiinţific), fiecare dintre diplomele acestor serii abilitând candidatul pentru admiterea în învăţământul universitar de profil. E vorba, aşadar, de un model de bacalaureat care, pe de-o parte, orientează către o specializare timpurie a candidaţilor, iar pe de altă parte, nu pleacă de la ideea că oricare elev de liceu ar trebui sau ar avea motive să-şi dorească să devină student. Asta cred că e partea bună a modelului franţuzesc: responsabilizarea din vreme a elevului (şi a familiei) pentru alegerea unei căi de dezvoltare a carierei în funcţie de posibilităţile proprii şi, implicit, de evaluare realistă a acestor posibilităţi. În plus, faptul că o calificare într-o meserie oarecare, nu neapărat de „elită intelectuală”, e rezultatul unor examene riguroase, pe care, ca să le iei, chiar trebuie să înveţi meseria respectivă, conduce la o valorizare a meseriilor – şi a meseriaşilor – nu doar pe piaţa muncii, ci şi, pur şi simplu, în plan social.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro





















1119 vizualizari


Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version