Guvernarea pe muchie si criza de lideri au definit anul 2010. Al doilea an dificil de criza economica le-a pus la incercare politicienilor romani calitatile. Cati s-au dovedit a fi oamenii timpului lor? Cine-si va lasa macar umbra peste istoria acestor vremuri tulburi? Traian Basescu a marcat al saselea an de "presedinte jucator", dar a inregistrat o cadere importanta de popularitate si o prima criza de autoritate asupra majoritatii parlamentare (cazul Ridzi). Ea tinde sa se amplifice in 2011, an preelectoral. Intr-un love&hate perpetuu, Victor Ponta si Crin Antonescu si-au dat masura de lideri prea mici pentru proiecte mari sau solutii credibile. Cea mai clara criza de leadership se manifesta la PDL. Desi uzat, Emil Boc are sanse, dupa debarcarea sa din Guvern, sa-si conserve puterea in partid, in lipsa alternativei.
Taierea pensiilor cu 15% si a salariilor cu 25% anuntata in luna mai de Traian Basescu a trecut la limita: doar 8 voturi au lipsit, in iunie, opozitiei sa doboare Guvernul Boc. Adoptata pe muchie, aceasta masura extrema a spulberat mitul statului-tatuc, a produs si inca va produce efecte politice pe termen lung si scurt, precum si clarificari ideologice intre stanga si dreapta. 2010 va ramne in mentalul colectiv drept "anul marilor taieri" si un moment greu pentru bugetari si dependentii de stat. Din cele 15% recuperate pe hartie incepand cu 1 ianuarie, bugetarii pierd in realitate mai bine de jumatate din cauza inflatiei.
Premierul Boc pretinde ca a salvat Romania de la dezastru si ca anul viitor economia va iesi din recesiune. Inca e devreme pentru verdict. In tot cazul, curajul de a impune masuri impopulare, sinucigase pentru orice politician cu planuri politice pe termen lung, ii asigura inca un viitor politic, poate chiar sefia partidului.
PDL isi alege, in februarie, o noua conducere. Lipsit de autoritate cum e, Boc n-are competitori de anvergura, cu exceptia lui Vasile Blaga. Insa PDL ar avea putine sanse de redresare avand la conducere un fost ministru din garda veche, candidat perdant in 2008 la Primaria Capitalei. Blaga are insa ambitii mari si se va lupta pana la capat. Theodor Baconschi sau Gheorghe Falca sunt pariuri pierdute, din motive radical diferite: primul e prea sofisticat si fara stofa de politician, al doilea e cam provincial si cu probleme penale. Criza interna de lideri si competente s-a vazut, in 2010, in alte doua momente relevante: la remanierea guvernului din septembrie si la alegerea Elenei Udrea in fruntea filialei Bucuresti - un episod tragi-comic.
In 2010, toate masurile de reforma convenite in acordul cu FMI, UE si Banca Mondiala au trecut cu greu de Parlament (legea salarizarii unice, legea pensiilor), codurile, mica reforma in justie. Alt proiect important este blocat la Curtea Constitutionala (legea educatiei). Judecatorii de la Curtea Constitutionala, Dumnezeii guvernarii, conduc mica lume romaneasca imprevizibil, cu toane, tot la limita. Din cei noua judecatori, cinci joaca, teoretic, partitura puterii, dar practic se poate intampla orice. Mersul reformelor, remodelarea statului, depind in mod fatal de cei noua. Guvernarea pe muchie face ca Romania sa ramana, si in 2011, o tara cu evolutii economice si politice imprevizibile.
Una din cauzele guvernarii pe muchie trebuie cautata si in votul uninominal. Parlamentarii puterii sacrifica deseori interesele partidului ca sa satisfaca interese personale sau locale. Din 2008, parlamentarii se simt legati mai puternic de colegiul uninominal decat de partidul lor. In 2011, an preelectoral, fenomenul se va amplifica.
Majoritatea fragila arata ca nimic nu e ireversibil si ca putinii pasii inainte pot fi oricand anulati de pasi inapoi. Totul atarna de firele de par numite UDMR si UNPR sau de capriciile Curtii Constitutionale.
De exemplu, stabilitatea politica a depins in 2010 de micuta armata de tradatori condusa de generalul Oprea si de cativa lideri maghiari mai apropiati sufleteste de PSD decat de PDL. Insa partidele mici, care tin astazi coalitia la putere, pot intoarce foaia in 2011 din socoteli electorale. Ce garantii le pot oferi PDL si Traian Basescu? Cu ce-i poate convinge opozitia sa plece de la guvernare? Vom afla anul viitor cine are argumente mai puternice.
Criza de lideri s-a manifestat si in UDMR. Marko Bela si-a anuntat retragerea, dupa 18 ani de la presedintia Uniunii, si incerca acum sa-l impuna, tot in februarie, pe Kelemen Hunor (43), considerat prea lipsit de experienta si autoritate pentru a juca ceardasul complicat al mentinerii la guvernare sub toate partidele. Pe scurt, februarie ar putea fi luna marilor clarificari interne la PDL, UDMR, chiar si relatia dintre PSD si PNL se va lamuri dupa cele doua congrese importante.
Campania electorala pentru alegerile din 2012 va incepe in forta in primele luni ale anului viitor.
Refacerea calculelor electorale relanseaza planul PSD si PNL de a-l suspenda pe Traian Basescu si de a pune alt guvern. Dar acesta pare singurul plan al opozitiei, subminat chiar de autorii lui. Victor Ponta se viseaza prea des Che Guevara iar cand se trezeste vede ca are vreo zece procente sub partid, ca la carma sunt tot Nastase si Iliescu si ca Antonescu sta mai bine in sondaje decat el.
Oricat de sarguincios isi face temele, oricate cifre si impozitari progresive isi vara in cap, revolutionarul cu ochelari se vede mereu eclipsat de regele retoricii de platou, cu freza plina si verb gol. Marea necunoscuta in ce-l priveste pe Victor Ponta este viitorul sau la sefia partidului: va rezista sau va fi retras, in numele opozitiei unite, pentru a-i lasa cale libera lui Crin Antonescu? Asadar, dilema PSD si PNL in 2010, raportata pe 2011, se rezuma simplu: separat sau impreuna?
Un alt lider important, Mircea Geoana, si-a inrautatit relatiile cu partidul dupa ce a pierdut, in februarie 2010, sefia PSD. Viitorul sau, atat la sefia Senatului, cat si in interiorul PSD e neclar, la fel eventuala sa plecare la Partidul Conservator. In tot cazul, revenirea in prim plan a lui Nastase si Iliescu in 2010 consfinteste criza de lideri din interiorul PSD.
Criza de lideri noi, credibili si performanti este fenomenul ultimilor ani, dar criza economica l-a potentat in 2010. S-a vazut limpede ca toate cele trei mari partide si-au epuizat resursele interne si ca intre ele si restul societatii se adanceste prapastia. La 21 de ani de la Revolutie, categorii intregi din societate nu se simt reprezentante de nici una dintre figurile sau partidele existente. Din acest motiv, aparitia unui nou partid - Alba ca Zapada sau altul - ramane o discutie deschisa in 2011.
Si autoritatea lui Traian Basescu a intrat in declin, dupa prabusirea in sondaje din 2010. Cu toate acestea, a ramas figura centrala din politica romaneasca, in jurul caruia graviteaza totul. Si-a asumat si in 2010 decizii care tin de Guvern, obligandu-si adeversarii, la fel ca in trecut, sa se raporteze exclusiv la gesturile sale. PDL a dat un prim semnal de autonomie in cazul Ridzi, cand a ignorat indicatiile de la Cotroceni, preferand, dupa model PSD, sa o protejeze in Parlament de ancheta DNA.
Nici in 2011 Traian Basescu nu scapa de obsesia majoritatii, desi legile importante au cam trecut. Eventuala sa suspendare, discutie reluata la sfarsit de 2010 de catre PSD si PNL, se joaca in Parlament.
In primele zile ale lui 2011 are de lamurit ceva esential: cine vine dupa Boc? Problema nu e daca premierul va fi schimbat, ci cand: inainte de congresul din februarie sau dupa? Criza de lideri si competente, manifestata vreme de trei luni in octombrie 2009 dupa caderea guvernului Boc la motiunea de cenzura, se va repeta in primavara lui 2011. Va accepta de aceasta data Mihai Tanasescu? Va fi altul? Cine?
O restanta din 2010 va fi modificarea Constitutiei, reducerea numarului de parlamentari si trecerea la parlament unicameral.
Insa provocarea majora, pe langa formarea unui nou guvern, va fi evolutia crizei economice in Europa si in lume. Daca va urma un al doilea val in Statele Unite si vor pica tari ca Spania, Portuglia sau Italia, unda de soc va afecta grav Romania. Intr-un worst case scenario, orice calcul de tip economic sau politic va fi dat peste cap.
In fine, in contextul crizei economice, un rol important il va juca razboiul ideologic stanga/dreapta. Deja s-au fixat cuvintele cheie ale acestui razboi. PSD acuza PDL de masuri antisociale, de dictatura prezidentiala, retorica de tip neofascist/legionaroid. Replica ideologica a PDL este "stanga populista nu are solutii" si proclama moartea statului social/asistential. Liberalii sunt in situatia delicata de a se revendica drept adevaratul partid de dreapta, defiland insa la brat cu un partid de stanga, o situatie confuza speculata la maxim de PDL.
Fortarea unei dezbateri de catre Traian Basescu despre intinderea statului social in 2011 face parte din acest razboi mai subtil purtat in plan ideologic, care obliga partidele la pozitionari stanga/dreapta fara echivoc.In perspectiva optimista a unei reveniri economice, lupta ideologica poate avea sens. In perspectiva pesimista a adancirii crizei, delimitarea stanga-dreapta va conta prea putin. Vor castiga cei care vor convinge ca ne pot salva de la dezastru.
3
11
