Sint un om a carui constructie mintala refuza ideea de fanatism. Tin cu Steaua, dar nu sint fan. imi place Pink Floyd, dar sint fan doar la nivel declarativ, nu m-a interesat niciodata istoria trupei. Imi placea Catavencu, dar nu l-am cumparat niciodata mai mult de patru numere consecutiv. Nu stiu si nu pot sa fiu un “fan” al ceva sau al cuiva. Asa ca nu pot sa-i inteleg pe cei care sint in stare sa bata, sa omoare pentru un produs. Eu doar ma limitez la placerea de a citi, de a asculta, de a folosi produsul, scrie Alex Mihaileanu pe blogul Subiectiv.

Cam asa si cu Academia Catavencu. Saptaminal pe care l-am citit constant o perioada, pe care l-am cumparat, l-am aruncat, l-am vazut pe net, l-am primit ca .PDF direct pe mail. Am ris, m-am ris, mi-au dat lacrimile de ris, mai ca nu m-a busit plinsul citind aspecte grotesti ale societatii in care cu onor prestam. Dar, ca orice produs de consum, la un moment te obisnuiesti, devine rutina, te saturi, ti se apleaca. Consumul moderat e cel mai sanatos, zic.

Am perceput Catavencu drept saptaminalul inteligent, care-mi oferea si altceva decit peisajul tabloidizat pe care-l vad zilnic sub forma de scuipati in mijlocul trotuarului, duhoare printre suta de romani care umplu mijloacele de transport in comun, injuraturi care-mi sparg timpanele si care-mi zgirie creierul, mojicie dusa in pragul absurdului. Eu am imbatrinit, la Catavencu s-au produs schimbari: mai putine investigatii, mai multa mistocareala, mai putina satira, mai multe glumite pe seama pornogramei ‘telectuale de Dorobanti.

Citeste continuarea si comenteaza pe blogul Subiectiv.