Cam 1,65 inaltime, imbracat in niste haine inchise la culoare pentru a parea cit mai jegoase, cu parul vilvoi si cu o iconita in mina, un oarecare la vreo 28-30 de ani se apropie de o doamna de vreo 50, la vreo doi metri de mine: “Daca va lasa inima, ajutati-ma si pe mine…“.

Indraznesc sa stau linistit si sa astept metroul. Indrazneste si un cersetor sa profite de marinimia bucuresteanului plictisit.

Din principiu, cind vad cersetori, nu ma lasa inima, ci dimpotriva, incepe sa bata cu putere. Am o teribila repulsie fata de cei care stau de pomana toata ziua si asteapta sa le pice cite ceva de la fraierii care muncesc pe rupte pentru o bucata de piine. De regula, daca indrazneste vreunul sa se apropie de mine si sa deschida gura, ii raspund cu un “NU!” raspicat inainte de apuca sa scoata si al doilea cuvint. Nu e unul care sa nu ramina cu gura cascata, cu o expresie a fetei de genul “Cum adica? Cum vine asta? Ce s-a intimplat? Ce l-a apucat si pe asta?“. Aproape de fiecare data, urmatoarea replica pe care o dau este “La munca!“.

Am indraznit astazi sa vorbesc neintrebat. L-am trimis la munca pe cersetor inainte de a-si intoarce fata dinspre doamna in cauza. Mare greseala am facut! Am indraznit sa-i fac praf calculele. Am indraznit sa-i spun ca eu dorm cinci-sase ore pe noapte. Am indraznit sa-i recomand sa puna osu’ la treaba.

“Auzi, ba, da’ tu ce te bagi? E treaba ta? Am venit cumva la tine?“, se ratoieste la mine de fata cu potentialii “binefacatori”. “Pentru ca ma deranjezi“, ii raspund. “Pentru ca stiu cit muncesc eu si n-am nevoie sa vad toate leprele cum cersesc. La munca de ce nu te duci? Vezi ca se fac angajari!“, ii spun. “Ce, ba, te-am intrebat pe tine? Tu esti prea tinar, hai taci. N-am venit la tine, da?“.

Prima concluzie la care am ajuns a fost ca targetul cersetorului sint batrinii, probabil mai usor de prostit si mai milosi. Doar ca nu suficient. De unde doamna careia i-am intrerupt procesul de cautare a banilor prin geanta era pregatita sa-i dea si lui ceva, hop ca se razgindeste: “Auzi, ba, domnu’ are dreptate! Da’ la munca de ce nu te duci?“.

“Pai cum, doamna, da’ m-am dus la el?“, continua omul in aceeasi nota. “E prea tinar, lui nu-i cer, care-i problema?“. Munca? Am auzit “munca”? A zis cineva ceva de munca? Asta e subiect tabu, bai, pare reactia cersetorului: “E treaba mea ce fac“.

Reactie suficienta cit sa-i scap o intrebare: “Tu esti nesimtit? Chiar nu pricepi s-o stergi de-aici? Chiar nu pricepi cind ti se zice sa te duci la munca?“. Ti-ai gasit cu cin’ sa stai de vorba… Imi spune ca nu e nesimtit, da’ nu e treaba mea ce face el si se intoarce catre un cuplu, vreo trei metri mai incolo. Se opreste, da sa se intoarca spre mine sa-mi mai zica vreo citeva, dar doamna scapa si ea vreo doua replici: “Pleaca de-aici, nesimtitule, la munca cu tine!“.

Metroul intra in statie, ma deplasez usor spre usi, la fel si restul lumii. Cersetorul dupa noi. Se apropie de mine si-mi zice scurt, cit sa ma prind ca degeaba i-am dat planurile peste cap: “Ce te aprinzi la stomac? Las’ ca gasesc alti prosti sa-mi dea, nu mi-ai facut nimic, ba, fraiere!“. Enervat, barbatul catre care se indreptase mai devreme isi trimite prietena inainte, in metrou, si se intoarce catre cersetor: “Pleaca, ba, de-aici, ca-ti umflu capul! Mars la munca, nesimtitule!“.

Povestea se opreste aici, insa concluziile ar fi doua: una vesela si una trista. Cea vesela este ca, uneori, atitudinea ta ii motiveaza si pe cei din jur sa ia atitudine. Azi am reusit sa conving cel putin trei oameni (daca o punem la socoteala si prietena barbatului din finalul povestii) ca a nu da bani cersetorilor este un bine facut societatii. Azi am reusit sa “calicesc” un cersetor de minimum 5 lei pe care i-ar fi strins cit timp m-am luat de el.

Concluzia trista este ca pe cersetori nu-i intereseaza atitudinea mea. Intotdeauna vor gasi alti prosti care sa le dea bani si iti vor spune asta in fata. E trist ca, asa cum scria pe un panou de pe la Piata Sudului, un cersetor are un cistig lunar de minimum 5.000 de lei, adica bani pentru care unii se spetesc si 12 ore pe zi timp de trei luni. E trist ca romanii nu fac distinctia intre cei care au cu adevarat nevoie si toate leprele care s-au prins ca pot profita de bunatatea omului de rind.

E trist ca, in timp ce eu platesc impozit pe venit, bani dati statului pentru fiecare leu muncit, ei pierd vremea cerind pomana, nefacind nimic. E trist ca eu “ma aprind la stomac”, iar ceilalti stau si se uita si nu scot un cuvint.

E trist ca esti facut prost pe fata si platesti ca sa ti se spuna asta.

PS: Asta asa, in caz ca nu stiati cu cine aveti de-a face.

Comenteaza peBlogul lui Subiectiv