Cei care au absolvit un curs de economie știu că o întrebare (aparent) simplă - Cât costă? – are diferite răspunsuri, depinzând pe cine și de ce întrebi. Unii vor menționa costurile variabile, costurile fixe, costurile directe, costurile indirecte, costurile de exploatare, costurile de oportunitate, costurile de balansare etc. Veți auzi chiar și răspunsuri despre costurile marginale sau parțiale, amestecate uneori cu prețul (industrial ori la consumator) sau valoarea produsului. Dar ceea ce interesează cu adevărat sunt costurile integrale pe care societatea le plătește pentru un anumit produs.
În cazul electricității, costurile integrale au o importanță strategică și tactică în gestionarea unei economii naționale și în echilibrarea diferitelor nevoi, precum competitivitatea industrială, eficiența și dezvoltarea economică, protecția mediului, calitatea vieții, securitatea energetică ș.a.
Complexitatea sistemelor electrice reprezintă o realitate condiționată, printre altele, și de faptul că funcționarea lor este fiabilă dacă și numai dacă cererea de electricitate egalează oferta de electricitate în orice moment al zilei sau al nopții. Această caracteristică unică a sistemelor electrice se regăsește în formarea costurilor, ale căror variații au devenit recent arme politice, deghizate economic, în lupta contra ne-„întinării nobilelor idealuri” ale Acordului de la Paris și Green Deal-urilor, în impunerea politicilor Net Zero concomitent cu eliminarea combustibililor fosili urmată de electrificarea transporturilor, consumului casnic și industrial.
Cum se calculează diversele costuri ale electricității?
Dintre metodele existente,[1] cea mai utilizată în ultima vreme este LCOE = Levelized Cost of Electricity:
Rapoartele și analizele bazate pe LCOE, realizate de organizații cum ar fi International Energy Agency (IEA), International Renewable Energy Agency (IRENA), Institute for Energy Economics and Financial Analysis (IEEFA), National Renewable Energy Laboratory (NREL), Agora Energiwende sau banca de investiții Lazard, sunt folosite de multe guverne pentru a susține că tranziția cvasi-obligatorie de la electricitatea produsă din surse fosile la cea generată de panouri solare și instalații eoliene va economisi miliarde, dacă nu chiar mii de miliarde dolari la scară globală.
Rapoartele LCOE Lazard, începute în 2008, sunt notorii pentru concluzia lor repetată și mult citată de jurnaliștii climatici și eco-activiști potrivit căreia turbinele eoliene și panourile solare au devenit cele mai ieftine surse de generare a energiei electrice (Fig. 1).
Fig. 1. Estimarea LCOE publicată de banca de investiții Lazard în ultimul raport din aprilie 2023. PV = panouri fotovoltaice;
Se poate ușor observa din graficul de mai sus că costul LCOE al energiei solare fotovoltaice este de $24- $96/MWh, cel al energiei eoliene terestre este chiar mai mic, de $24 - $75/MWh, iar cea mai ieftină energie fosilă este gazul natural cu ciclu combinat (abur + gas), care ajunge la $39 - $101/MWh.
Să mai considerăm o analiză LCOE, publicată de Bloomberg New Energy Finance în iunie 2023. Graficele din Fig. 2 au informații suplimentare: variațiile LCOE din 2009 până în 2023; costul producției de hidrogen (cea mai scumpă formă de energie, la $239/MWh) și, foarte important, costul stocării energiei în baterii, cu o valoare de $155/MWh, care depășește toate celelalte forme, cu excepție energiei nucleare ($225MW/h) și a hidrogenului.
Fig. 2. Estimarea costului LCOE pentru diverse surse. CCS – Captarea și sechestrarea CO2; PV – Panouri fotovoltaice. Modificat după BloombergNEF (2023).
Și această estimare a LCOE plasează energiile eoliană onshore și pe cele fotovoltaice în categoria cele mai ieftine ($42 - $48/MWh), în timp ce instalațiile eoliene offshore produc electricitate la un cost egal cu cel al cărbunilor ($74/MWh).
Așadar, electricitatea eoliană și solară sunt mai ieftine decât competitoarele fosile! Mai trebuie demonstrat ceva? Da, prin răspunsul la următoarea întrebare:
De ce nu este adecvată utilizarea LCOE pentru evaluarea costului energiei electrice la nivelul unei țări?
Cele trei cerințe fundamentale ai unei politici energetice naționale de succes au fost descrise pe larg în articolul Trilema tranziției energetice – sustenabilitate, accesibilitate, siguranță. La scară națională - electricitatea fiind o chestiune societală -, menținerea echilibrului între cele trei cerințe reprezintă o provocare majoră și, în consecință, scenariile tranziției energetice asociate cu Marele Salt „Verde” trebuie să evalueze modalitățile în care aprovizionarea cu resurse, tehnologia, economia, costurile/prețurile, politicile guvernamentale și comportamentul populațiilor vor influența producerea, distribuirea și consumarea energiei.
Guvernele, prin ministerele lor de resort, încearcă – cu mai mult sau mai puțin succes – să obțină un echilibru în cadrul trilemei energetice, prin prioritizări succesive. Accesul la energie fiabilă reprezintă o preocupare fundamentală; acesta trebuie asigurat înaintea evaluării accesibilității economice. Doar după atingerea unui echilibru între furnizarea de energie fiabilă și costuri accesibile, se pot aborda în mod semnificativ aspectele de sustenabilitate ambientală.
Dacă ne bazăm deciziile tranziționale pe estimările LCOE, potrivit cărora electricitatea provenită din surse regenerabile este cea mai ieftină și nu are consecințe asupra mediului, riscăm o neînțelegere economică crucială, cu consecințe dăunătoare în domeniul politicilor energetice.
LCOE este o estimare micro-economică a costurilor electricității, limitată la doar trei componente -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
