Politica locală și județeană din România este adesea capturată de grupuri de interese care se pricep în manipularea elitelor din centru pentru evitarea responsabilității față de alegătorii locali. Eu în continuare sunt de părere că eficientizarea județelor prin comasare ar implica și catalizarea rețelelor cleptocratice, având ca rezultat trecerea de la jaf mic la jaf (mult) mai mare.
Radu Andrei Pârvulescu este doctorand în sociologie la universitatea Cornell și cercetător afiliat departamentului de sociologie, antropologie și asistență socială din cadrul universității Dayton
În luna septembrie a anului trecut am susținut status quo-ul teritorial administrativ românesc, adică împărțirea pe județe, împotriva regionalizării prin comasarea județelor. Idea era simplă: se poate și mai rău decât sumedenia actuală de județe.
Mă bucur că articolul a stârnit o discuție. Majoritatea criticilor spun, în esența lor, același lucru: «situația pe care o trăim este dezastruoasă, și vii tu să zici că-i mai bun noroiul decât balega? Cu ce ne ajută asta?» Critica este justă iar în acest articol voi oferi două idei pentru îmbunătățirea politicii județene și locale. Din câte știu aceste idei nu au mai fost pomenite în cadrul discuțiilor autohtone despre reforma teritorial-administrativă. Mai precis, propun decomasarea alegerilor județene (și implicit cele locale) și introducerea referendumului de tip elvețian pentru hotărâri de consilii locale și județene. Să le luăm pe rând.
1) Decomasarea alegerilor județene și locale. În orice democrație, elitele locale și naționale se constrâng reciproc prin troc electoral. Provincialii, apropiați de firul ierbii, controlează și condiționează votul popular, iar naționalii pun la bătaie notorietate și alocarea resurselor centrale. Acest echilibru –benefic în teorie – e dezaxat în România, deoarece toate alegerile locale au loc deodată (așa se obişnuiește în statele unitare) şi, în special, fiindcă acestea mereu anticipează parlamentarele cu câteva luni. Așadar, elitele județene plusează la maxim, amenințând că nu vor aduce voturi la parlamentare, și negociatorii partidelor centrale petrec anul electoral oferind – cu avans – luna și stelele, sperând că provincialii le vor umple urnele.
La bază este vorba de informație eronată, sau cel puțin incompletă. Elitele locale apreciază binișor câte voturi au la dispoziție, dar numai la ei în ogradă, pe când cele din capitală nici nu văd bine și nici nu se pot baza pe cuvântul baronilor locali. Așadar centrul încearcă să cumpere anticipat loialitatea provincialilor (ceea ce duce la inflația favorurilor politice) și risipesc bani pe sondaje, știind că acestea sunt de regulă incorecte dar mergând pe ideea că totuși este mai bine decât nimic.
Dar dacă în fiecare lună ar fi alegeri județene și locale, doar într-un județ? Sărind peste lunile cu alegeri prezidențiale sau (euro)parlamentare, de-a lungul a patru ani – durata unei legislaturi naționale – ar avea loc alegeri în toate județele țării. În primul rând, această practică ar transmite publicului, lunar și fără cost suplimentar, ponderea partidelor naționale în diverse județe; măcar ne-am scăpa de cele mai odioase case de sondaj. Totodată, dinamica județeană ar intra în prim plan, fiindcă strategia politică națională se poate schimba după un rezultat surpriză dintr-un județ însemnat. Așa se întâmplă în federații când sunt alegeri în statele sau provinciile mai mari. Apoi, negoțul dintre elitele județene și centrale s-ar mai echilibra, acestea din urmă putând să negocieze cu fiecare județ separat, axându-se pe trocuri mici și fezabile, știind că promisiunile baronilor locali în ceea ce privește miza mare (alegerile parlamentare) nu înseamnă prea mult dacă parlamentarele au loc peste un an, de exemplu.
Procedura de reformă constă într-un amendament la legea 115 din 2015 (pentru alegerea autorităților administrației publice locale). Amendamentul de bază ar fi o anexă cu un calendar electoral de genul “Alba în Ianuarie 2024, Bacău în februarie 2024, s.a.m.d... să se repete odată la patru ani, se sare peste luni cu alegeri naționale sau europene.” Complexitatea este mai degrabă administrativă: Biroul Electoral Central, care se alcătuiește la fiecare patru ani cu ocazia alegerilor locale, ar trebui permanentizat în așa fel încât să supravegheze o alegere județeană lunar. O problemă este recrutarea magistraților pentru posturile din BEC, fără suprasolicitarea personalului juridic deja copleșit de numărul de dosare. O posibilitate ar fi recrutarea specialiștilor juridici nu doar din rândul judecătorilor ci și dintre procurorii și avocații de rang înalt. S-ar menține, desigur, condiția ca aceștia să nu fie membri de partid politic, iar alegerea ar trebui făcută cu tragere la sorți, cum se selecționează și judecătorii din BEC.
Dacă această decomasare se aplică și alegerilor municipale (care ar lua loc odată cu cele a județului aparținător) am spulbera pacostea politicii locale românești, anume marea migrație a aleșilor locali din anul electoral. Traseismul politic local tot ar exista, dar măcar nu ar mai fi amplificat de simultaneitatea alegerilor, care încurajează mentalitatea de turmă.
2) Introducerea referendumului pentru hotărâri de consiliu județean. În momentul de față, cetățenii unui județ pot influența deciziile consiliului județean prin vot, troc politic, argumente convingătoare, inițiative cetățenești sau demonstrații în stradă. Dacă se încăpățânează consiliul județean, cetățenii nu au decât să aștepte următoarele alegeri ca să își exprime opoziția. Există în lege posibilitatea demiterii întregului consiliu prin referendum județean, dar eu nu am auzit niciodată să se încerce așa ceva. Adică odată intrate la putere, partidele județene nu sunt nevoite să țină cont de cetățeni, ci doar de celelalte partide și doar în cazul în care nu există o majoritate în cadrul consiliului. Delegarea autorității este baza democrației reprezentative, dar la noi se cam abuzează.
Ar fi totuși posibil ca cetățenii să influențeze politica județeană, între alegeri, prin introducerea referendumului pe hotărâri de consiliu județean. Sport național în Elveția, aceasta presupune două moduri de acțiune plebiscitară. În primul rând, alegătorii județeni pot vota să respingă o hotărâre deja votată de către consiliul județean. Totodată, se poate introduce o hotărâre în consiliu neformulată de membrii acestuia, asupra căreia alegătorii județeni se pronunță direct, ocolind consiliul județean. Dacă trece, administrația locală trebuie să se conformeze.
Ca să funcționeze referendumul județean pentru invalidarea unei decizii din consiliul județean, trebuie un preș mic pentru introducerea moțiunii plebiscitare. În comitatul elvețian Geneva, de pildă, cu 7000 de semnături (adică circa 2.5% din cei 263,000 de alegători înscriși) se poate propune abolirea unei legi locale, iar 10,000 (~3,8%) de alegători pot propune o lege complet nouă. Moțiunile trebuie supuse votului popular în cel mult şase luni de la data introducerii, iar costul acțiunii plebiscitare județene trebuie achitat integral din fondurile județului. La fel cu cheltuielile judiciare, dacă o hotărâre plebiscitară este contestată cu succes în instanță: dacă pierde județul, cetățenii acestuia plătesc pentru distracție din bugetul județean.
Evident, moțiunea nu deveine hotărâre (plebiscitară) de consiliu decât dacă ea este susținută de 50%+1 din cei care votează, iar eu aș recomanda un preș de 30% din alegătorii județeni eligibili. Ca să se evite tragicomedia unui referendum valid dar ignorat, orice moțiune care trece prin acest proces trebuie tratată ca și o decizie de consiliu județean, adică beneficiind de obligativitate legală, iar consiliul nu are dreptul să invalideze această decizie printr-un vot ulterior. Acțiunea plebiscitară poate fi răsturnată fie prin invalidare din cauza iregularităților electorale, fie printr-o hotărâre judecătorească referitoare la incompatibilitatea acestei moțiuni cu alte legi în vigoare, fie printr-un vot plebiscitar ulterior. Punct.
E foarte important să nu existe o comisie (fie compusă din reprezentații partidelor județene, fie din așa-ziși experți nepărtinitori) care să decidă dacă o moțiune va fi supusă alegătorilor. Evident, propunerile pentru referendum trebuiesc șlefuite de un departament al aparaturii județene care ajută la elaborarea întrebărilor, ca acestea sa fie clare și la obiect. Dar și alegătorii trebuie să fie responsabili. Dacă vor un referendum zilnic și le surâd hotărâri care garantat vor fi contestate în instantă, n-au decât să plătească; așa se învață.
Nu este nevoie de multe referendumuri județene (sau locale, existând și această practică în Elveția) ca politicienii să prindă frica alegătorilor. Un jurnalist descoperă o manevră suspectă în consiliu, un ONG strânge semnături, și dintr-o dată orice decizie de consiliu trebuie apărată în ziare și la televizor. Concret, o sumedenie de șmecherii cu proprietăți, cu cheltuieli din defalcarea județeană TVA, sau cu compoziția inspectoratelor ar putea fi supuse votului popular. Iar dacă un partid sau o organizație vrea să schimbe drastic organigrama funcționarilor județeni sau locali, atunci nu are decât să convingă câteva mii de oameni și inițiativa se supune votului popular – de acolo, vox populi. Dacă e nevoie de 4% din alegători pentru atacarea unei hotărâri pe cale plebiscitară, şi 5% pentru propunerea unei hotărâri noi, orice partid județean și nu puține organizații non-profit pot apela la alegători prin referendum.
O reformă în acest sens ar fi relativ simplă, deoarece legea 215 din 2001 (aadministrației publice locale) deja prevede posibilitatea implicării directe a cetățenilor în consilie județene și locale. Este puțin cunoscut că articolul 99 alin. (3)-(6) din legea 2015/2001 oferă posibilitatea unui referendum județean prin care întregul consiliu poate fi demis, dacă aşa ceva este propus de cel puțin 20% din numărul cetățenilor cu drept de vot în județ, dacă prezența la vot este de cel puțin jumătate din alegătorii județeni și dacă dintre cei care au votat minim 50%+1 au susținut dizolvarea consiliului. Eu aș miza că majoritatea consilierilor județeni habar nu au de acest articol. Pe bună dreptate: procedura e anevoioasă, cu quorum-uri ridicate; nu este clar cu ce ajută să demiți un consiliu, de îndată ce în maxim 90 de zile se organizează alte alegeri care probabil vor fi contestate de aceleași partide, cu rezultate similare; iar consiliile județene sunt deseori capturate de rețele de interese locale care se pricep să aducă oamenii la vot, deci puțin probabil ca un astfel de referendum să se soldeze cu succes. Singurul fragment de reținut din legea actuală este alineatul (4): “Cheltuielile pentru organizarea referendumului prevăzut la alin. (3) se suportă din bugetul județean.”
Poate mai bine știut este că cetățenii pot propune spre dezbatere și adoptare, atât consiliilor locale cât și celor județene, proiecte de hotărâri; e vorba de Capitolul VII (Inițiativa cetățenească), respectiv articolele 109-111. Actuala legislație suferă de două lacune: nu există vot plebiscitar direct asupra inițiativelor cetățenești introduse pe ordinea de zi (așa că orice inițiativă poate fi omorâta din pix, în consiliu)[1] și nu se prevede posibilitatea unui referendum pentru anularea deciziilor deja luate. A doua opțiune este cea cu potențial, deoarece este mai periculoasă puterea populară de a anula decizii asumate decât amenințarea (nerealistă) de a demite niște fețe din partid. În orice caz, pe alegători nu îi interesează consiliul ca atare ci deciziile acestuia. Simpla posibilitate ca o hotărâre de consiliu să fie supusă scrutinului public prin intermediul unui referendum de anulare poate să îi pună pe gânduri pe consilierii noștri locali și județeni.
O reformă în acest sens s-ar desfășura prin amendamente pe Capitolul VIII a legii administrațiilor publice. În primul rând, să se adauge un alineat (3) la articolul 109 prin care se prevede posibilitatea anulării deciziilor consiliilor județene (și locale!) prin referendum, dacă așa ceva este susținut prin semnături de cel puțin 2.5% din populația cu drept de vot a unității administrativ-teritoriale respective. În al doilea rând, Articolul 111 trebuie rescris, precizând că inițiativele din articolul 109 care au întrunit condițiile necesare (respective, 5% din votanți) vor fi supuse unui vot plebiscitar în maxim 6 luni, în condițiile stabilite în articolul 99(4)-(6), cu amendamentul că doar 30% din votanții eligibili trebuie să se prezinte la urne ca votul să fie valabil. -Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
