În ilustrul parcurs internațional al României de după 1989, diplomația română se poate felicita pentru reușitele sale, cum ar fi aderarea la NATO și apoi la Uniunea Europeană. România a participant activ la numeroase misiuni militare și civile internaționale, chiar și în lupta împotriva piraților somalezi, iar Armata primește în mod constant cel mai înalt nivel de încredere din partea românilor. Cu toate acestea, ambiția în materie de afaceri externe sau apărare nu diferă prea mult de la un partid politic la altul, iar subiectul apare prin presă mai degrabă când mai cade un MIG, se mai cumpără niște F-uri vechi sau vreun premier japonez e plimbat aiurea la Muzeul Satului.
Acum ne aflăm în plină invazie militară rusă a țării cu care împărțim cea mai lungă frontieră, Ucraina. Țara noastră a condamnat și sancționat Rusia, la cot cu partenerii din UE și NATO. Participăm la amplele acțiuni politice, militare dar și umanitare care încearcă să facă față crizei iar opinia publică română, deși departe de ostilitatea anti-rusă a țărilor baltice, se apropie tot mai mult de media europeană, opusă Kremlinului, în ciuda imensei propagande ruse.
Dar ne temem să declarăm cu adevărat ce fel de ajutor militar oferim Ucrainei.
Aflat la o emisiune BBC celebră pentru întrebările incomode, Bogdan Aurescu a evitat să răspundă cum ajută România Ucraina, chiar și când i s-a atras atenția că într-o democrație cetățenii trebuie să știe asemenea lucruri.
Președintele Klaus Iohannis afirmă că specialiștii decid ajutorul de specialitate și atât.
În timp ce efectiv toate celelalte guverne europene, de la Albania la Suedia ies aproape zilnic cu declarații despre echipamente militare pe care le trimit către ucrainenii asediați de ruși, România a anunțat o singură dată un ajutor de 3 milioane €, dar până și anunțul oficial pentru acest lucru, cel puțin în momentul scrierii acestui articol, nu mai există, părând că a fost șters de pe site-ul MAPN.
Secretomania, o strategie bună?
Să ne înțelegem: în afaceri externe, în securitate și apărare mai ales, există numeroase strategii posibile. Totul este o alegere și rareori poți fi sigur 100% care este cea mai bună decizie. Guvernul României alege să continue un comportament relativ conservator și extrem de prudent susținut de specialiștii din MAE sau MAPN și în alte momente din trecut.
Acum însă când dezvăluirile din Pentagon Leaks arată de fapt situația reală, a sosit însă timpul ca atât Guvernul dar mai ales cetățenii să examineze mai îndeaproape această decizie. Acum că oricum ”se știe”, mai are rost să ținem totul secret? Dar, mai ales, a fost o decizie înțeleaptă pentru România că ajutorul militar pe care l-am oferit sau îl oferim Ucrainei să fie ținut secret?
Există mai multe argumente și contra-argumente posibile, unele care pot ține de contextul extern, altele de cel intern, dar și posibile argumente tehnice sau politice. Unele sunt internaționale și mai serioase, legat de pericolul pentru România sau pentru Republica Moldova, iar altele interne și mai politice, legate de opinia publică românească și situația reală a tehnicii militare românești.
1 Pericol de expunere a României la riscuri de securitate
Un argument ar putea fi că prin a declara implicarea militară prin trimiterea de materiale militare, sau antrenarea de soldați ucraineni, România s-ar expune față de Rusia, punând în pericol cetățenii români. Logica ar fi că dacă ținem totul secret, dacă iese bine sau daca iese rău, putem decide după război cum și ce să comunicăm, în folosul nostru, în acel context.
Evident că faptul că informația a ieșit cumva la iveală invalidează de facto acest argument, dar chiar și fără un puști de 21 de ani care a pus pe Discord cele mai secrete brief-uri lunare ale Pentagonului, argumentul acesta este șubred. În primul rând, realitatea este că din păcate românii sunt deja în pericol. Sunt în pericol pentru că sunt vecini cu o țară pe care lui Vladimir Putin i s-a pus pata, sunt în pericol pentru că sunt ținta unor campanii masive de dezinformare plătite de Kremlin și mai sunt în pericol pentru că Rusia încearcă inclusiv să destabilizeze scena politică din România de mai mulți ani prin posibila sprijinire a unor politicieni anti-sistem.
Românii suferă deja extrem de mult din cauza acțiunilor Rusiei. Asumarea unei opoziții față de aceste acțiuni nu ar face decât să ne pună în rând cu lumea, adică cu ceilalți parteneri din NATO și Uniunea Europeană. Efectiv singura altă țară din UE cu mai puține eforturi (declarate) decât România este Ungaria lui Viktor Orban, cel mai pro-rus lider european.
În plus, prin apartenența la NATO, orice acțiune a aliaților noștri ne leagă de un context internațional, fie ca Polonia declară public fiecare glonț pe care îl trimite în Ucraina, fie că România nu.
2 Pericol pentru Republica Moldova
Un alt argument, care la prima vedere pare mai solid, este cel că nu vrem să expunem Republica Moldova la mai multe pericole. Chișinăul este vrute de nevrute neutru față de Rusia, chiar dacă Președinta Maia Sandu a condamnat clar invazia rusă. Dar logica acestui motiv ar merge așa: România are o relație extrem de apropiată cu Republica Moldova și orice facem are un impact asupra lor, ori dată fiind legăturile economice ale Rusiei cu Moldova, nu vrem în nici un fel să le facem rău prin acțiunile noastre.
Întrebarea mea însă ar fi următoarea: noi, ca țară, sau noi ca Uniune Europeană, de fapt ce vrem pentru Moldova? Atunci când Guvernul de la Chișinău însuși adoptă o poziție pro-europeană și când aflăm că Rusia încearcă efectiv o lovitură de stat acolo din această cauză, cum exact mai poate România să înrăutățească situația?
Cum poate știrea că ajutăm militar Ucraina, ieșită oricum, să schimbe lucrurile în mai rău? După ce a tăiat deja gazul, Rusia o să înceapă acum să îl sugă înapoi prin conductă pe cel aflat deja în Moldova? O să dea și mai mulți bani anti-europenilor și nebunilor să facă scandal? O să atace militar Moldova... pentru că România ajută Ucraina... prin teritoriul Ucrainei – pe care oricum nu reușesc să îl ocupe?
Argumentul acesta merită propria sa discuție dar dacă România afirmă atâta interes pentru Moldova, poate că dimpotrivă, o strategie asumată și publică, de sprijin pentru oricine ar face față agresiunii ruse, Kiev pentru ca apoi să putem spune și Chișinău, ar fi mult mai utilă. În special acum, în fața eforturilor sporite ale Kremlinului de a da jos guvernul pro-european ales democratic (și atenție, pro-european înseamnă și pro-România, pentru că suntem europeni, orice ar zice știm-noi-cine).
3 Opinia publică românească anti-război
Să ne uităm însă pe intern și la declarațiile multor români, atât de preocupați de o pace în Ucraina, indiferent de prețul pe care ar trebui să îl plătească ucrainenii (teritoriu, vieți umane sau copii răpiți). Dacă asumăm că guvernul PSD-PNL este preocupat de preferințele românilor, decizia de a secretiza ajutorul ar putea fi explicată mai concret de dorința de a nu-și îndepărta alegătorii, acei alegători de care vorbea reporterul de la BBC.
Astfel Guvernul nu-și supără electoratul care se teme de agravarea conflictului dar în același timp își rezolvă angajamentele euro-atlantice.
Practic, o premieră în istoria României: cineva face, dar nu se laudă.
Dar atunci întrebarea ar fi : de ce sunt românii împotriva unui sprijin real pentru Ucraina? Sunt cu adevărat românii atât de reticenți, sau este vorba de o minoritate vocală, captivată de propaganda rusă anti-ucraineană, de mesajele naționaliste și anti-alții ale AUR sau, pur și simplu, preocupată în mod rațional de interesul românilor mai presus de orice, dar absolut orice altceva?
Mulți o iau ca pe un fapt evident că o înfrângere a Ucrainei ar fi absolut devastatoare pentru stabilitatea, siguranța și prosperitatea Europei, dar oare românilor li s-a comunicat asta coerent și consistent? Dacă Guvernul crede – și acum știm că și acționează – că Ucraina trebuie ajutată, a încercat prin numeroasele sale pârghii de comunicare să informeze și să educe acel electorat de care poate că se teme?Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
