Irlandezul Martin McDonagh este un răsfățat al scenelor românești de teatru. Piese precum Regina frumuseții din Leenane, Billy Șchiopul, jucată și cu titlul Schilodul din Inishman, Vestul singuratic sau Omul pernă au cunoscut până acum cel puțin două versiuni scenice.
Spectacolele prilejuite de piesele lui Martin Mc Donagh au fost, în general, bine primite și de public, și de critică. Firește, au existat și reacții negative. Organizația locală a unui partid politic, reamintindu-și esența tare comunistoidă care îi stă și în fire, și în simțire, a vrut să interzică versiunea de la Teatrul Maria Filotti din Brăila a Omului pernă. Au fost și critici care s-au scandalizat în fața limbajului e adevărat că nu tocmai de mănăstire din unele scrieri ale cuiva care altminteri a strălucit nu doar în teatru, ci și în cinematografie.
În aceste condiții cum să nu mă mire faptul că o comedie neagră în mod evident situată în vecinătatea perfecțiunii, așa cum cred sau, mai corect spus, intuiesc că este Locotenentul din Inishmore, scrisă la începutul anilor 2000, reprezentată pentru prima oară în mai 2001 tocmai la Royal Shakespeare Company, The Other Place, Stratford upon Avon și distinsă în 2003 cu premiul Oliver la categoria Cea mai bună comedie nouă, a fost reprezentată la noi pentru întâia oară de abia la începutul toamnei anului 2022. Între paranteze fie spus, iată că și englezii premiază piesele nou jucate, nu o face doar UNITER-ul nostru pe care și-au permis să-l face arșice tot felul de submediocri în fața ofensivei cărora președintele cu virtuți de rabin al organizației pare să cedeze cum nu se poate mai lamentabil.
Dar revenind. Vlad Massaci, regizorul spectacolului cu Locotenentul din Inishmore de la Teatrul Mic, indubitabil un bun cunoscător al literaturii dramatice a lui Martin McDonagh, s-a exprimat undeva că, după părerea lui, piesa din 2001 a irlandezului, ar fi cea mai bună scriere destinată scenei a acestuia. Cum Massaci chiar știe ce vorbește (el a dat două versiuni scenice notabile piesei Billy Șchiopul) nu prea am motive să mă îndoiesc că binecunoscutul regizor are dreptate. El e confirmat și de detaliul că în 2014 Daily Telegraph a socotit lucrarea lui McDonagh drept una dintre cele mai bune 15 comedii scrise vreodată. Cred și că Locotenentul din Inishmore beneficiază de o foarte bună traducere în românește datorată deja hiper-experimentatului Bogdan Budeș. Care a lăsat să zburde în voie vorbele aparent nițeluș mai decoltate, știind foarte bine că ele sunt absolut desemantizate, adică au valoarea a ceea ce lingviștii numesc semn zero.În schimb, traducătorul nu a făcut nici cea mai neînsemnată concesie comercialului, ocheadelor șmecherești la public.
Din punctul de vedere al textului, spectacolul de la Teatrul Regina Maria ar fi întrunit toate premisele de a fi fost o reușită. În plus, în distribuție figurează opt dintre cei mai buni actori de care dispune la ora actuală trupa Iosif Vulcan a Teatrului orădean de limba română. Dintre care Richard Balint (aici distribuit în rolul Donny) și Răzvan Vicoveanu (Joey) au în palmares premii UNITER. A căror justețe o confirmă (și) evoluțiile lor de acum. Răzvan Vicoveanu ne rezervă chiar o plăcută surpriză evoluând în rolul unui terorist cam tâmpițel înscris în Armata de Eliberare Irlandeză. Care, atenție!, a fost cu totul altceva decât mult temuta IRA. Mai nou venitul Tudor Manea, remarcat la ediția din anul 2022 a Galei Hop, lasă și el o impresie foarte bună. Își merită pe deplin locul în trupă. Buni sunt și Eugen Neag, și Alin Stanciu, și Pavel Sîrghi, și Ciprian Ciuciu. Unii dintre ei puteau fi încă și mai buni dacă vorbele rostite ar fi fost în totalitate inteligibile. Nu sunt, iar vina le aparține, desigur, în primul rând lor, dar și regizorului Ovidiu Caiță care a fost cum nu se poate mai indiferent la nuanțe. Nu a impus renunțarea la oltenisme, nu a vegheat ca mult prea multe silabe să fie înghițite, nu s-a opus precipitărilor inutile, nu a dinamizat defel prima parte a montării, a recurs la soluții de primă mână, nu a îmbogățit semnificația repșlicilor. Și care a și îngăduit ca ilustrația muzicală să fie dată la maximum. Și să fie acoperite astfel vocile actorilor.Citeste intregul artiol si comenteaza pe Contributors.ro
