Pentru lumea financiară de la Bucureşti, existenţa Băncii Anglo-Române în ultimele trei decenii ale secolului al XX-lea nu constituie o noutate. Înfiinţată în contextul intensificării, la începutul anilor ’70, a achiziţiilor de echipamente industriale, licenţe de fabricaţie şi utilaje din străinătate, obţinute în special cu ajutorul unor credite financiare occidentale (cu aprobarea lui Nicolae Ceauşescu şi a celorlalţi membri ai conducerii superioare de partid şi de stat din România), Banca Anglo-Română a făcut parte din grupul de instituţii bancare mixte pe care autorităţile de la Bucureşti le-au utilizat în anii ’70-’80 pentru derularea de afaceri în mai multe ţări capitaliste importante pentru importurile şi exporturile realizate de întreprinderile româneşti: Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Egipt etc.
Deşi nu şi-a propus absolut deloc să îi ajute pe inamicii săi ideologici din România de după 1989, deciziile lui Nicolae Ceauşescu cu privire la înfiinţarea Băncii Franco-Române (în anul 1971), Băncii Anglo-Române (1973), Frankfurt – Bukarest Bank AG (1976) şi MISR Romanian Bank (1977) au fost utile în aprilie 1992 pentru guvernul condus de Theodor Stolojan şi conducerea Băncii Naţionale a României. Atunci, Vlad Soare (viceguvernator al B.N.R.), George Toma Mucibabici (director general al Departamentului de Operaţiuni Monetare, Valutare şi de Credit din B.N.R.), Dan Pascariu (preşedintele Băncii Române de Comerţ Exterior) şi Răzvan Temeşan (prim-vicepreşedinte al B.R.C.E.) au fost în situaţia extrem de neplăcută de a obţine urgent o finanţare de 40 de milioane de dolari, cu scopul de a plăti un import de produse care se derula prin B.R.C.E. şi era garantat de Banca Naţională a României. Guvernatorul Mugur Isărescu i-a rugat pe cei menţionaţi să găsească rapid o soluţie pentru că statul român nu se mai putea împrumuta în acel moment de pe piaţa externă şi se afla la un pas de încetare a plăţilor externe.
Sprijinul salvator a fost găsit la patru bănci mixte la care B.R.C.E. deţinea pachete de acţiuni, iar în operaţiunea respectivă au acţionat Mihai Rădoi (de la Banca Anglo-Română), Romeo Rusu (Banca Franco-Română), Dumitru Lungu (MISR Romanian Bank) şi Gheorghe Neagu (de la Frankfurt Romanian Bank, fostă Frankfurt – Bukarest Bank AG).
Asemenea informaţii sunt foarte dificil de acceptat de publicul care pune sub semnul întrebării, subiectiv, declaraţiile persoanelor implicate în operaţiuni financiare de acest gen şi pe cele ale martorilor oculari. Aceeaşi neîncredere se manifestă şi atunci când publicul are acces dintr-o dată, fără nici o restricţie, la documente care conţin informaţii privind achitarea în mod anticipat şi integral a datoriei externe a României, o iniţiativă a lui Nicolae Ceauşescu, în primul rând.
Am menţionat despre această datorie şi pentru faptul că, din documentele pe care le edităm în continuare, poate să rezulte o legătură între menţinerea într-o stare forţată de subcapitalizare a Băncii Anglo-Române în perioada 1987-1988 şi achitarea în mod anticipat şi integral a datoriei externe a ţării. Este adevărat că Nicolae şi Elena Ceauşescu nu au suflat un cuvânt, în şedinţa din 28 octombrie 1988 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., despre faptul că ei nu au fost de acord să fie folosiţi pentru alte scopuri banii adunaţi cu greutate pentru plata datoriei externe, însă din raportul comun întocmit de Mihai Diamandopol (preşedintele B.R.C.E.), Florea Dumitrescu (guvernatorul B.N.R.), Gheorghe Paraschiv (ministru de Finanţe) şi Neculai Ibănescu (viceprim-ministru) aflăm despre o criza generată de chiar de Nicolae Ceauşescu – incapabil să accepte că noile reglementări ale Băncii Angliei nu erau un subiect de negociere cu acesta şi că în afacerile pe care le-a aprobat de-a lungul anilor nu s-au obţinut mereu rezultatele scontate. Din acelaşi raport se poate înţelege că exista o legătură între capitalul social mic al băncii, valoarea totală scăzută a afacerilor derulate prin intermediul său şi concurenţa existentă pe piaţa financiară din Marea Britanie. O bancă trebuie în primul rând să acorde credite pentru derularea unor afaceri, nu doar să adune nişte depozite bancare (pentru care trebuie să achite dobânzi), să perceapă comisioane şi să transfere în ţară drepturile financiare ale cetăţenilor români trimişi să lucreze o perioadă în Marea Britanie (în cadrul programului de fabricare sub licenţă în România a avionului britanic BAC 1-11, de exemplu). Din păcate pentru autorităţile de la Bucureşti, profitul Băncii Anglo-Române în perioada 1973-1988 a fost mai mic decât dobânda care s-ar fi putut obţine în anii ’80, în cazul depunerii banilor din capitalul social într-un depozit bancar la o altă instituţie financiară, iar Nicolae şi Elena Ceauşescu au pus într-un mod extrem de dur problema lichidării sale forţate în şedinţa din 28 octombrie 1988 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.
În cele din urmă, Banca Anglo-Română a continuat să funcţioneze, însă discuţiile foarte aprinse pe care le-a generat situaţia financiară în care aceasta s-a aflat în luna octombrie 1988 (alături de Banca Italo-Română, înfiinţată în anul 1980) ne dezvăluie doi politicieni, Nicolae şi Elena Ceauşescu, extrem de critici doar cu greşelile altora şi nepregătiţi pentru a propune soluţii viabile, prin care să se remedieze o parte dintre problemele constatate (atitudine pe care o regăsim şi la justiţiarii ţepeşişti români din zilele noastre). A ieşi de pe pieţele financiare britanică şi italiană era o eroare pe care, în cele din urmă, Nicolae Ceauşescu a înţeles-o (probabil forţat şi de scenariile repercusiunilor explicate în rapoartele primite) şi ambele bănci mixte au fost salvate de la lichidarea forţată printr-o creştere a capitalului social propriu. Deşi sumele alocate pentru cele două bănci nu au fost mari, era clar în acel moment faptul că nu se mai putea îndeplini şi dorinţa lui Nicolae Ceauşescu de a se achita anticipat şi integral datoria externă a României până la sfârşitul anului 1988.
Deoarece spaţiul de publicare este limitat, recomandăm cititorilor noştri interesaţi de datoria externă a României din anii ’80 două lucrări în care pot fi găsite mai multe documente şi mărturii privind acest subiect: Ion Alexandrescu, România între Est şi Vest, vol I: Aderarea la FMI şi BIRD (1972), Editura Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2012; vol. II: Achitarea anticipată a întregii datorii externe: un experiment unic, Editura OSCAR PRINT, Bucureşti, 2019; Theodor Stolojan, Decizii, controverse, mituri în economie şi politică, 1961-2020, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2020.
Raportul comun întocmit de Mihai Diamandopol (preşedintele B.R.C.E.), Florea Dumitrescu (guvernatorul B.N.R.), Gheorghe Paraschiv (ministru de Finanţe) şi Neculai Ibănescu (viceprim-ministru) cu privire la criza capitalului social existentă la Banca Anglo-Română (octombrie 1988).
[Consemnare manu, cu cerneală albastră:] 2779/24.10.1988
Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.
Nr. 1783 11 XI 1988
[Consemnare manu, cu cariocă neagră:] V[ăzut] ss. Nicolae Ceauşescu
RAPORT
cu privire la întâlnirea avută la conducerea Băncii Angliei în legătură cu situaţia Băncii Anglo-Române
1. Cu prilejul deplasării la Londra pentru negocieri privind rambursarea anticipată a datoriei către băncile comerciale, am fost contactat de conducerea Băncii Angliei cu rugămintea de a face o vizită la aceasta pentru a discuta situaţia în care se află Banca mixtă anglo-română şi măsurile ce urmează a fi luate.
În cadrul întâlnirii, viceguvernatorul Băncii Angliei a apreciat pozitiv activitatea şi rezultatele băncii mixte, subliniind că aceasta se bucură de o bună reputaţie, lucrând corect în relaţiile cu băncile şi companiile britanice în interesul dezvoltării relaţiilor dintre cele două ţări, precum şi în relaţiile cu autorităţile guvernamentale din Anglia.
Totodată, viceguvernatorul Băncii Angliei a arătat că Banca Angliei este preocupată şi îngrijorată în modul cel mai deosebit de faptul că acţionarii Băncii Anglo-Române nu au ajuns încă la un acord cu privire la majorarea capitalului şi că, din această cauză, Banca Anglo-Română nu şi-a putut încheia şi publica bilanţul pe anul 1987.
Cele două aspecte constituie o încălcare gravă a reglementărilor Băncii Angliei şi îndeosebi a noii legi „BANKING ACT 1987” de la care nu se poate face nici o excepţie.
În continuare, viceguvernatorul Băncii Angliei a menţionat că subcapitalizarea Băncii Anglo-Române şi nepublicarea bilanţului prejudiciază interesele băncii mixte şi diminuează încrederea celorlalte bănci de a mai lucra cu aceasta.
În final, el a precizat că lipsa unei decizii în problema majorării capitalului Băncii Anglo-Române, decizie care în prezent depinde numai de partea română, determină Banca Angliei să retragă licenţa de funcţionare a Băncii Anglo-Române, începând cu data de 1 noiembrie 1988, cu urmări deosebit de nefavorabile. Banca Angliei nu doreşte să se ajungă la aceasta şi de aceea, viceguvernatorul Băncii Angliei a cerut ca aspectele menţionate mai sus să fie aduse la cunoştinţa guvernului român cu rugămintea de a fi luate în timp util măsurile necesare pentru majorarea capitalului Băncii Anglo-Române.
2. Menţionăm că majorarea capitalului Băncii Anglo-Române este urmarea măsurilor luate de autorităţile din Anglia pe linia suplimentării provizioanelor de risc care se constituie din beneficii, rezerve şi capital.
În legătură cu activitatea Băncii Anglo-Române arătăm următoarele:
Existenţa Băncii Anglo-Române pe piaţa valutară din Marea Britanie constituie o componentă a schimburilor noastre economice şi a relaţiilor financiar-valutare cu această piaţă în care funcţionează peste 300 de bănci.
Banca mixtă a asigurat o valorificare eficientă a capitalului investit. În decursul celor 15 ani de activitate, capitalul investit de partea română, de 2,5 milioane lire sterline, a adus după sine dividende transferate în ţară de 1,3 milioane lire sterline, precum şi 4,8 milioane lire sterline care se regăsesc în fondurile de rezervă şi provizioanele băncii constituite din beneficii; din activitatea de până acum a rezultat o rată medie anuală a beneficiului brut faţă de capital de 33%.
Banca a asigurat totodată încasarea directă de către ţara noastră a unor drepturi transferate de către personalul român (circa 500 mii lire sterline în perioada arătată).
O parte însemnată a comisioanelor bancare care se plătesc pentru operaţiunile de comerţ exterior derulate prin Banca Anglo-Română se întorc în ţară prin intermediul dividendelor cuvenite părţii române sau se încorporează în fondurile de rezervă şi provizioane; în lipsa Băncii Anglo-Române toate aceste comisioane ar intra în beneficiul altor bănci.
Prin Banca Anglo-Română se asigură de asemenea culegerea şi furnizarea de informaţii cu caracter financiar bancar, precum şi cu privire la bonitatea firmelor britanice care intră în relaţii de afaceri cu întreprinderile româneşti.
3. Retragerea licenţei de funcţionare a Băncii Anglo-Române atrage după sine intrarea acesteia în lichidare forţată.
Publicitatea ce se face în jurul unor astfel de cazuri conduce la încetarea imediată a oricăror operaţii curente şi la retragerea neîntârziată de către creditori a depozitelor care au fost atrase de bancă de pe piaţă. În aceste condiţii, în caz de încetare a activităţii, acţionarii sunt obligaţi să pună imediat la dispoziţia băncii fonduri suplimentare în valută, reprezentând circa 46 milioane lire sterline, din care partea română 50%, respectiv circa 23 milioane lire sterline. Această operaţiune ar echivala, în fapt, cu o cumpărare de către acţionari a părţii din portofoliul de împrumuturi (creanţe) ale Băncii Anglo-Române, neacoperite cu fonduri proprii.
În cazul în care partea română nu va pune la dispoziţia băncii mixte suma arătată, băncile corespondente, cărora nu li se vor putea restitui la scadenţă sumele plasate la Banca Anglo-Română, ar putea intenta acţiuni împotriva Băncii Române de Comerţ Exterior urmate de consecinţe nefavorabile asupra fondurilor şi prestigiului acesteia (blocări de fonduri în străinătate, campanie publicitară etc.).
Rezultă deci că şi din acest punct de vedere este mai avantajoasă pentru partea română participarea noastră la majorarea capitalului Băncii Anglo-Române decât preluarea a 50% din creanţele acesteia, operaţiune iminentă în cazul lichidării băncii.
În caz de lichidare a Băncii Anglo-Române, avantajele arătate la punctul 2 dispar.
Din informaţiile existente rezultă că autorităţile din Marea Britanie acordă licenţe de deschidere şi funcţionare pentru bănci străine cu mult mai mare greutate decât în trecut.
4. Faţă de cele arătate mai sus, propunem şi vă rugăm respectuos să aprobaţi participarea Băncii Române de Comerţ Exterior la majorarea capitalului Băncii Anglo-Române cu suma de 3,4 milioane lire sterline (echivalentul a circa 6,3 milioane dolari SUA) din depozitul său de 12,5 milioane dolari constituit la banca mixtă în anul 1982; suma respectivă urmează să fie regularizată din balanţa de încasări şi plăţi valutare pe anul 1988.
Arătăm că băncile mixte acţionare au propus ca întregul depozit de 25 milioane dolari SUA să fie transformat în capital, adică 12,5 milioane dolari partea Băncii Române de Comerţ Exterior şi 12,5 milioane dolari partea celor două bănci străine, spre a se asigura o dezvoltare mai puternică a activităţii băncii în interesul tuturor acţionarilor.
Majorarea capitalului va spori capacitatea Băncii Anglo-Române de atragere de fonduri şi de lărgire a activităţii sale pentru promovarea schimburilor economice ale ţării noastre cu Anglia şi alte ţări occidentale.
ss. Mihai Diamandopol
ss. Florea Dumitrescu
ss. Gheorghe Paraschiv
ss. Neculai Ibănescu
- Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Secţia Economică, dosar nr. 626/1988, f. 11-13.
Stenograma şedinţei din 28 octombrie 1988 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia s-a discutat, printre altele, despre majorarea capitalului social al Băncii Anglo-Române sau lichidarea forţată a acesteia (extrase).
Arhiva Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.
Nr. 1723 9 XI 1988
STENOGRAMA
şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 28 octombrie 1988
Tov. Nicolae Ceauşescu: Aţi văzut ordinea de zi, tovarăşi? Nu aveţi alte probleme? (Nu).
Atunci să începem. [...]
PUNCTUL 4
Majorarea capitalului Băncii Anglo-Române, Londra.
PUNCTUL 5
Majorarea capitalului Băncii Italo-Române, Milano.
[Tov. Nicolae Ceauşescu:] Aţi văzut materialele, tovarăşi? Ce aveţi de spus?
Ministerul de Finanţe ce are de spus?
Tov. Gheorghe Paraschiv: Tovarăşe secretar general,
Vă raportez că aşa cum v-am raportat şi în repetate rânduri, în legătură cu aceste două bănci s-a insistat ...
Tov. Nicolae Ceauşescu: Asta am văzut.
Tov. Elena Ceauşescu: Ce avantaje are ţara şi ce garanţii avem noi? Cât aţi adus în ţară? Noi nu luăm nici creanţele şi voi vă apucaţi să daţi bani acestor bănci.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Noi realizăm anual pentru acestea cel puţin echivalentul dobânzii?
Tov. Elena Ceauşescu: Nu realizează nimic.Citeste continuarea articolului pe Contributors.ro
