Modelul "prețului marginal" de stabilire a prețului energiei pe "piețele libere" o fi bun, dar nu și în România! "Liberalizarea" pieței energiei la noi este o gogoașă vândută fraierilor. Piața energetică liberă românească este o butaforie pe care șmecherii ne-o prezintă ca pe o cerință a Uniunii Europene dar reinterpretată de ei.

Cosmin Gabriel Pacuraru Foto: Arhiva personala

"Prețul marginal" înseamnă că la tranzacționare intră energia mai ieftină, după care cea scumpă. Așa este normal pe o bursă adevarată. Sau nu este! Cele doua burse de mărfuri specializate în energie, pe care le avem, nu cred că le putem considera burse.

Acum mai bine de un an am scris că cele două piețe de energie românești reprezintă "un risc de securitate națională", explicând că o bursă adevărată trebuie să aibă mult mai mulți participanți și nu vreo câteva zeci de acreditați de ANRE (companiile producătoare, consumatorii industriali, companiile de distribuție și furnizare care vând în special consumatorilor casnici și firmele de apartament – "brokerii de energie", care vând cui pot). Pe lângă acestea o bursă trebuie să mai aibă și un organism de regelementare și monitorizare, misiune înțeleasă greșit de ANRE care în nici un caz nu se ocupă de "eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor", misiune care nici nu o deleagă unui organism capabil să urmărească o piață. O bursă adevărată trebuie să își standarizeze marfa. BRM nu a facut-o. OPCOM-ul, ce aparține impropriu de Transelectrica nu a facut-o suficient. O bursă trebuie să aibă o casă de clearing, adică o instituție independentă care să garanteze finalizarea tranzacțiilor. Nu există nici la BRM și nici la OPCOM așa ceva. Acum un an și jumătate, când primele semne a crizei energetice și-au făcut apariția, au existat o mulțime de tranzacții care nu au fost finalizate, adică un cumpărător de bună credință nu și-a primit marfa (energia) achiziționată pe "bursa" de la vânzător, cel din urmă preferând să nu-și îndeplinească contractul bursier deoarece nu există organismul de garantare al acestuia, penalitățile fiind infime sau neaplicându-se decât după câțiva ani de judecată.

Am spus de mai multe ori că energia electrică regenerabilă nu este egală cu cea care conferă securitate sistemului electro – energetic național, adică cu energia securitară obtinută din cărbune, gaze sau nuclear. Deci o piață pe care se vănd toate tipurile de energie este improprie, paguboasă și distruge intreaga industrie energetică.

Anomalia gazelor

Cum demonstrăm că piețele nu funcționează? Păi este simplu: la gaze, România care este al doilea producător din UE, în data de 3.06.2022 a avut prețul de 1.107,59 lei / MWh, adică 223,75 euro / MWh.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro