Odată cu spectacolul cu piesa Vinegar Tom a scriitoarei britanice Caryl Churchill, Teatrul Regina Maria din Oradea înregistrează un nou succes și de public, și de stimă.
Montarea are, indiscutabil, câteva atuuri. Și nu puține. Este una de bună calitate artistică, bazată pe o viziune regizorală clară, fermă ca și pe o echipă artistică ce evoluează sigur, fără sincope notabile. Un plus de ritm nu ar strica să se imprime și părții de început a spectacolului. Aceea care funcționează asemenea unei ample pagini de dramatis personae. Fapt ce nu exclud să se petreacă cu ocazia reprezentațiilor viitoare. În plus, montarea aduce în atenția publicului creația unui dramaturg, mă rog, dramaturg(ă), contemporan(ă) cu o consistentă carte de vizită (Caryl Churchill a scris nu mai puțin de 9 piese) din păcate nu foarte cunoscut(ă) pe meleagurile mioritice. Din câte am reușit să aflu, făcând apel la serviciile site-ului Regizor caut piesă, doar Dragoste și informație ar mai fi figurat pe afișul unui Teatru din România. E vorba despre un spectacol realizat, în urmă cu ani, de regizoarea Irina Crăiță Mîndra și de actorii Voicu Aaniței, Nicholas Cațianis, Alexandru Călin, Cristina Drăghici, Dana Marineci, Lavinia Pele în cadrul programului 9G al Centrului de Cercetare și Creație Teatrală “Ion Sava”, adăpostit de Teatrul Național din București. Dacă au mai fost și altele, fie ele și neatestate ca atare, cu atât mai bine țării, autoarei și lor cu atât mai bine!
Lista atuurilor montării de la Oradea nu se oprește însă aici. Ea este completată și de faptul că spectacolul este pus în scenă de un tânăr director de scenă, Dragoș Alexandru Mușoiu (lui i se datorează și traducerea textului), aflat la prima colaborare cu trupa orădeană. Cu felurite ocazii festivaliere, au poposit în orașul de pe Criș (sintagma e intenționat-ironic împrumutată din limbajul comentariului fotbalistic) și alte spectacole ale regizorului în cauză. E vorba despre M.I.S.A Părut, curajos creat la Teatrul independent Reactor din Cluj-Napoca și despre Uluitoarele numere de singrătate ale lui Edward Gant, de la Teatrul Fani Tardini din Galați. Pe fișa de creație a regizorului mai figurează, între altele, Spargerea, după un text al lui Răzvan Petrescu, Elefantul din cameră de Sarah Ruhl (amândouă jucate la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova) sau Jocul de-a vacanța de la Teatrul de Comedie din București. Specific că am menționat doar montări pe care le-am văzut și care mi-au plăcut. Dragoș Mușoiu a mai montat și alte spectacole. Pe care fie că nu le-am văzut, fie nu mi-au stârnit entuziasmul. Așa că prefer să le trec sub tăcere.
Acum, fiindcă în fișa postului unui critic cred că mai figurează și obligația de a formula și observații critice (ce-i drept,obligația este tot mai eludată în vremea din urmă, fapt ce le aduce feluritor bloggeri travestiți în critici, în fapt însăilători de elogii gratuite și de ode scrise contra cost invitații la numeroase premiere ca și amabilități și zâmbete diabetico-ciocolatii din partea unor directori de Teatre ahtiați după laude) voi spune că apariția pe afișul Teatrului Regina Maria a spectacolului VinegarTom la extrem de puțină vreme după premiera cu Opera de trei parale ridică o problemă. Și ea din ce în ce mai ignorată. Aceea a varietății ofertei repertoriale. Trebuie spus că dramaturga (recurg a doua oară la acest monstru lingvistic nu fiindcă aș fi obsedat de respectarea corectitudinii politice, ci pentru a fi în ton cu veselul și de foarte bunul gust și nicidecum agresivul feminism al piesei) a scris Vinegar Tom în cheia teatrului epic. Adică al aceluiași fel de teatru al cărui apostol și maestru a fost nimeni altul decât Bertold Brecht. Autorul Operei de trei parale. Or, a aduce la nici două luni pe exact aceeași scenă două spectacole ce ilustrează, chiar și în linii mari, același fel de teatru, același stil și aceeași estetică e o decizie cel puțin discutabilă. Măcar din punctul de vedere al unui critic de modă veche, din categoria celor cu genunchi zdreliți. Așa cum ne califica relativ recent un zis confrate din tânăra/media generație, care conduce vesel doctorate și este nominalizat la premii, deși habar nu are că unul a fost Sică și altul Dan Alecsandrescu.
Vinegar Tom abordează, în linii mari, cam exact aceeași temă din Vrăjitoarele din Salem. Aceea a obsesiei față de vrăjitorie ... Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro
